zburători definitie

49 definiții pentru zburători

ZBURĂTÓR, -OÁRE, zburători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care plutește în aer (purtat de vânt). II. S. m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă, imaginată ca un duh care chinuie somnul fetelor; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit; întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele catargului; verga care susține această pânză. III. S. f. 1. Pasăre; animal (care zboară). 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe prevăzute cu peri mătăsoși, folosită în medicina populară (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ător.
ZBURĂTORÍ vb. IV v. zburături.
ZBURĂTURÍ, zburăturesc, vb. IV. 1. Intranz. (Pop.) A străbate aerul; a zbura. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A zburătăci (1). [Var.: zburătorí vb. IV] – Din zburătură.
ZBURĂTÓR, -OÁRE, zburători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care plutește în aer (purtat de vânt). II. S. m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică închipuită ca un spirit rău care chinuiește noaptea în somn fetele și femeile; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit, întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele catargului; verga care susține această pânză. III. S. f. 1. Pasăre; animal (care zboară). 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe prevăzute cu peri mătăsoși, folosită în medicina populară (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ător.
ZBURĂTORÍ vb. IV v. zburături.
ZBURĂTURÍ, zburăturesc, vb. IV. 1. Intranz. (Rar) A străbate aerul; a zbura. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A zburătăci (1). [Var.: zburătorí vb. IV] – Din zburătură.
ZBURĂTOÁRE2, zburătoare, s. f. Plantă erbacee, din regiunile de munte și de coline, cu tulpina înaltă și cu florile mari, roșii-purpurii, folosită în medicina populară (Epilobium angustifolium). Se fierbe zburătoare... se amestecă cu tărîțe și ceva sare și se dă vitei să mănînce, și-i trece. ȘEZ. IV 128.
ZBURĂTÓR4, -OÁRE, zburători, -oare, adj. 1. Care zboară (cu ajutorul aripilor); care poate să zboare; înaripat. Cum mergea el, numai iată că i se înfățoșează o furnică zburătoare. CREANGĂ, P. 237. Păsărică zburătoare, Unde mergi cu dorul meu? ALECSANDRI, P. III 71. O mulțime de pești zburători, cari, ivindu-să din apă, strălucea ca soarele. DRĂGHICI, R. 31. ♦ (Despre aripi) Pentru zbor, de zburat. Meșterii gîndea Și ei își făcea Aripi zburătoare De șindrili ușoare. ALECSANDRI, P. P. 191. 2. (Rar, despre lucruri) Care plutește în aer purtat de vînt. Veneau și nori de spumă zburătoare, care țișneau peste ape. DUMITRIU, P. F. 23.
ZBURĂTÓR1, zburători, s. m. (Poetic) Aviator. Poporul romîn pierdea pe unul din cei mai buni fii ai săi, pe marele inventator și constructor, pe zburătorul desăvîrșit și îndrăzneț, pe Aurel Vlaicu. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 327, 2/6.
ZBURĂTÓR3, zburători, s. m. Varga de care este prinsă cea de a treia pînză a unui catarg. Un zburător se rupse în două și pînza sfîșiată, ca o aripă rănită, se zbătea nebună în suflarea vîntului. BART, S. M. 51.
ZBURĂTÓR2, zburători, s. m. (În mitologia populară) Ființă fantastică închipuită ca un spirit răufăcător, care intră în casă noaptea pe furiș și chinuiește fetele și femeile în somn; (în literatura romantică) personificarea dorului de iubit; întruchiparea idealizată a iubitului. Nu mi-e frică... – Ba să-ți fie! – Nu fac nici un rău femeii zburătorii, dimpotrivă. EFTIMIU, Î. 29. O rămîi, rămîi la mine, tu cu viers duios de foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc. EMINESCU, O. I 80. Prin frunză, cînd se strecoară Raza zilei ce apune, Zburătorul se aruncă La copila care vine, Să culeagă fragi în luncă. ALECSANDRI, P. i 71. Ori ce să fie asta? întreabă pe bunica: O ști vrun leac ea doară, o fi vrun zburător! HELIADE, O. I 186.
ZBURĂTORÍ vb. IV v. zburături.
ZBURĂTURÍ, zburăturesc, vb. IV. Intranz. (Și în forma zburători) 1. (Rar) A străbate aerul, a zbura. Ci, plecînd ei mai departe, tot Călin arcu-ncordează Și zburătorind, săgeata trece-n lume ca o rază, Vîjîie-n văzduh cumplită. EMINESCU, L. P. 129. 2. A zburătăci (1). Mi-e cuibul lîngă drum într-o tufă de alun, Cîți drumași călătoresc, Toți în el zburătoresc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. Tranz. Cucul mi-auzea, Mai jos se lăsa. Mă-sa mi-l vedea... și-l zburăturea. MAT. FOLK. 6. ◊ Refl. reciproc. Foicică meri sălcii, Cînd eram niște copii, Suiam dealu, bine știi, Ne zburătuream cu glii Și ședeam pe pajiște Și vorbeam de dragoste. ȘEZ. XII 87. – Variantă: zburătorí vb. IV.
ZBURĂTÓR2, -OÁRE, zburători, -oare, adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care plutește în aer (purtat de vânt). – Din zbura + suf. -(ă)tor.
ZBURĂTÓR1, zburători, s. m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică închipuită ca un spirit rău care chinuiește noaptea în somn fetele și femeile; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit; întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele unui catarg; varga de care este prinsă această pânză. – Din zbura + suf. -(ă)tor.
ZBURĂTORÍ vb. IV. v. zburături.
ZBURĂTURÍ, zburăturesc, vb. IV. (Rar) 1. Intranz. A străbate aerul, a zbura. 2. Tranz. și intranz. A zburătăci (1). [Var.: zburătorí vb. IV] – Din zbura.
!pána-zburătórului (plantă) s. f. art., g.-d. art. pénei-zburătórului
zburătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. zburătórii; pl. zburătóri
zburătór adj. m., s. m., pl. zburătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. zburătoáre
zburăturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburăturésc, imperf. 3 sg. zburătureá conj. prez. 3 să zburătureáscă
pána-zburătórului s. f.
zburătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. zburătórii; pl. zburătóri
zburătór adj. m., s. m., pl. zburătóri; (persoană, pasăre) f. sg. și pl. zburătoáre, g.-d. sg. art. zburătoárei
zburăturí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburăturésc, imperf. 3 sg. zburătureá; conj. prez. 3 sg. și pl. zburătureáscă
zburătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. zburătórii; pl. zburătóri
ZBURĂTOÁRE s. 1. (ORNIT.) pasăre. (O ~ de pradă.) 2. (BOT.; Epilobium angustifolium) pufuliță.
ZBURĂTOÁRE s. v. pojarniță, pufuliță, răchitan, răscoage, sunătoare.
ZBURĂTÓR adj., s. 1. adj. plutitor. (Păsări ~oare.) 2. s. v. aviator. (Un ~ de clasă.) *3. s. (MED. POP.) (pop.) lipitură. (~ul este „boala” provocată de Zburător, personaj mitologic.)
ZBURĂTOÁRE ~ f. 1) Pasăre care zboară. 2) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cilindrică, având frunze lanceolate, flori purpurii sau albe și fructe capsule, folosită în scopuri medicinale; răscoage. / a zbura + suf. ~ătoare
ZBURĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care zboară; care poate zbura. /a zbura + suf. ~ător
ZBURĂTÓR2 ~i m. 1) fam. Persoană specializată în conducerea unui avion; conducător de avion; pilot; aviator. 2) folc. Ființă fantastică închipuită ca un duh rău, care chinuie fetele și femeile în timpul somnului. 3) (în literatura romantică) Închipuire idealizată a bărbatului iubit. /a zbura + suf. ~ător
sburătoare f. 1. animal ce sboară: sburători cu mândre pene AL.; 2. pl. păsări de curte; 3. mare și frumoasă plantă cu tulpina acoperită cu peri și cu florile roșu-purpurii (Epilobium).
sburător a. care sboară. ║ m. 1. geniu care, după închipuirea poporului, pândește fetele în lunci și le sărută pe furiș: Sburător cu negre plete EM.; 2. boală băbească, un fel de lipitură (cauzată de sburător sau smeu): când omul e mâhnit, slab, gălbinicios și parcă nu-i în toate mințile, are sburător.
zburătăcésc și -ucésc v. tr. (d. zburătură). Lovesc cu zburăturĭ (c’un băț, c’o peatră): copiiĭ zburătăceaŭ nucu ca să cadă nucile. Ĭaŭ la goană (alung) bombardînd: ne răpezeam pe urma omuluĭ și-l zburătăceam cu petre (Sadov. VR. 1907, 9, 38). V. refl. Mă joc zburînd, ĭes zburînd: găinile se zburătăciră din poĭată. – Și -tăĭesc, -tuĭesc. La Chendi (Foĭletoane, 101) zburătoresc.
zburătór, -oáre adj. Care zboară, înaripat, pasăre: toate zburătoarele ceruluĭ. S. m. Zeu dragosteĭ în mitologia populară: zburător cu negre plete (Em.). Acest zeŭ, după credința poporuluĭ, cauzează și o boală care se manifestă pin arșiță și fiorĭ la ceĭ ce ĭubesc și nu sînt ĭubițĭ orĭ îs despărțițĭ de ființa ĭubită. Ĭa e foarte frumos descrisă de Eliade în poezia „Zburătoru”. V. lipitură și zmeŭ). S. f., pl. orĭ. Niște pene supt aripile găinilor. (Poporu crede că aceste pene ajută la zburat, și de aceĭa le taĭe ca să nu sară găinile peste gard). Răscoage (o plantă). V. zburătură și aeroplan(ist).
zburătoare s. v. POJARNIȚĂ. PUFUL IȚĂ. RĂCHITAN. RĂSCOAGE. SUNĂTOARE.
ZBURĂTOR adj., s. 1. adj. plutitor. (Păsări ~.) 2. s. aviator. (Un ~ de clasă.) 3.* s. (MED. POP.) (pop.) lipitură. (~ este „boala” provocată de Zburător, personaj mitologic.)
áripă zburătoáre s. f. Tip de avion în care fuselajul este parțial integrat în lățimea aripii ◊ „«Spanloader» este o aripă zburătoare propulsată de șase turboreactoare. Aparatul ar fi lipsit de trenul de aterizare obișnuit, cu roți. Decolarea și aterizarea ar urma să se facă cu ajutorul unor perne de aer.” R.l. 11 VI 80 p. 6. ◊ „Proiectul prevede «aripi zburătoare» uriașe, dotate cu săli de așteptare, purtând fiecare circa 100 de pasageri și care se rotesc permanent deasupra aeroporturilor.” R.l. 15 V 81 p. 6; v. și 25 XI 80 p. 6 (după fr. aile volante)
farfuríe zburătoáre sint. s. 1974 OZN v. ozenist, discojet, ET(I), ufolog (după engl. flying soucer, fr. soucoupe volante; cf. it. disco volante; PR 1947; DEX-S)
vapór-zburătór s. n. ◊ „Începând cu această primăvară pe apele Canalului Mânecii circulă un nou tip de ambarcațiune – hidropterul. Construit de societatea aviatică americană Boeing, acest vapor-zburător nu glisează pe apă, ci o survolează datorită aripilor sale escamotabile comandate de un ordinator.” Sc. 27 V 79 p. 5 (din vapor + zburător, după engl. flying boat, floatplane; CD)
zburătór s. m. ◊ „[...] urmăream, realmente uluit, saltul palpitant al unor tineri pe o verticală de 45 de metri, spre acoperișul halelor. Imaginați-vă, niște oameni pe un ger de «crăpau pietrele», avântându-se spre cer – dar nu cu ascensorul sau elicopterul – ci cu propria lor putere, încleștându-și brațele și spărgând gheața de pe stâlpii de metal, ca Icarii din legendă. Așa se numesc în lumea șantierelor: «zburătorii».” R.l. 27 II 84 p. 4 (din zbura + -ător; DEX – alte sensuri)
FARFURIE ZBURĂTOARE aerodină lenticulară de forma unei farfurii răsturnate aflat în faza de cercetare. Sin. parțial O.Z.N., U.F.O. (v.).
MACHETA ZBURĂTOARE aeromodel, copie a unei aeronave, capabil să evolueze în aer.
MAȘINĂ AERODINAMICĂ / ZBURĂTOARE, vehicul care se deplasează prin aer.
ZBURĂTOR persoană care se ridică de la sol cu o aeronavă în scopul efectuării unui zbor. Sin. aeronaut, aviator.
LUNARIA L., PANA ZBURĂTORULUI, fam. Cruciferae. Gen originar din sudul și centrul Europei, 2-3 specii, erbacee, vivace sau bienale. Flori (4 sepale, 4 petale lung-ungulate, 6 stamine) mari, pedunculate, purpurii-violete sau albe, hermafrodite, actinomorfe, dispuse în raceme. Fruct, siliculă pînă la 5 cm lungime, comprimată, plană, eliptică sau oblongă, transparent-membranoasă, cu stilul rămas deasupra. Frunze deseori mari, cordate.
coșciug zburător expr. avion.
zburătoare, zburători s. f. (peior.) țigan, rom.

zburători dex

Intrare: zburătoare (plantă)
zburătoare 2 pl. -i substantiv feminin
Intrare: zburător (adj.)
zburător 1 adj. adjectiv
Intrare: zburături
zburători conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
zburături verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: zburător (s.m.)
zburător 2 s.m. admite vocativul substantiv masculin
Intrare: pana-zburătorului
pana-zburătorului substantiv feminin articulat (la) singular