ZBURĂTĂCÍ, zburătăcesc,
vb. IV.
1. Tranz. A arunca cu ceva (într-o pasăre, într-un pom etc.); a zburătui (
1).
2. Intranz. și
refl. (Despre stoluri de păsări) A se risipi bătând din aripi și înălțându-se de la pământ; a face zboruri scurte, aproape de pământ. ♦
Tranz. A face să se împrăștie; a spulbera. Vântul zburătăcește frunzele.
3. Intranz. și
refl. (Despre pui;
p. ext. despre copii) A se dezvolta, a crește; a căpăta independență; a se răzleți.
4. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva să-și facă un rost în viață. – Din
zbura. ZBURĂTĂCÍ, zburătăcesc,
vb. IV.
1. Tranz. A arunca cu ceva (într-o pasăre, într-un pom etc.); a zburătui (
1).
2. Intranz. și
refl. (Despre stoluri de păsări) A se risipi bătând din aripi și înălțându-se de la pământ; a face zboruri scurte, aproape de pământ. ♦
Tranz. A face să se împrăștie; a spulbera. Vântul zburătăcește frunzele.
3. Intranz. și
refl. (Despre pui;
p. ext. despre copii) A se dezvolta, a crește; a căpăta independență; a se răzleți. ♦
Tranz. Fig. A ajuta pe cineva să-și facă un rost în viață. – Din
zbura. ZBURĂTĂCÍ, zburătăcesc,
vb. IV.
1. Tranz. A zvîrli cu zburături într-un pom (pentru a face să cadă fructele) sau într-o pasăre pentru a o speria și a o face să fugă sau să zboare. Ca pomul lîngă drum; Cîți trec, îl zburătăcesc Și crenguțe nu-i mai cresc. SEVASTOS, N. 32.
2. Intranz. (Despre păsări) A-și lua zborul, a zbura. (
Fig.) Omul trebuie să ia bine seama cînd zburătăcește din cuibul părintesc. MAT. FOLK. 720.
3. Intranz. (Despre pui) A se înfiripa, a se dezvolta, a crește;
fig. (despre copii) a se face mari, a căpăta independență, a se răzleți. Săracii, cît era de-nchirciți cum o zburătăcit. ȘEZ. V 173. Cum încep a zburătăci, scapă din nevoi; fiecare-și cîștigă pînea lui. ib. XX 77. ◊
Refl. De la zece ani, cum începu băiatul a se zburătăci, bătrînul puse pe el neînduplecată stăpînire. SADOVEANU, O. I 271. ♦
Tranz. A ajuta (pe cineva) să-și facă un rost în viață. Fiind el cel mai mare, norocul său: trebuie să căutăm ari zburătăci, căci nu.se știu zilele omului! Și poate vreodată să fie și el sprijin pentru iștialalți. CREANGĂ, A. 120.
4. Intranz. (Despre păsările de curte) A fugi, a se risipi, bătînd din aripi și înălțîndu-se de la pămînt; (despre păsări zburătoare și despre insecte) a face zboruri scurte, aproape de pămînt. Găinile dădură zvon, cotcodăcind și zburătăcind. SADOVEANU, F. J. 222. Numai porumbeii zburătăceau pe alee și prin fața castelului. REBREANU, R. I 80. ◊ (Poetic) Scînteile mari zburătăceau ca fluturii pe acoperiș și se stingeau atingînd olanele bătrîne, parc-ar fi căzut pe gheață. REBREANU, R. II 207.
Refl. Răgeau vacile, nechezea caii, se zburătăceau rățele și gîștele. ȘEZ. I 240. ♦
Tranz. Fig. A face să se împrăștie, a spulbera. Cîte-o pîlpără de vînt zburătăcea frunzele cît colo, nu numai pe cele galbene și uscate, dar chiar pe cele mai verzui. CONTEMPORANUL, VI 289. – Variantă:
zburătocí (MARIAN, O. I 287)
vb. IV.
ZBURĂTĂCÍ, zburătăcesc,
vb. IV.
1. Tranz. A arunca cu ceva (într-o pasăre, într-un pom etc.). Ca pomul lângă drum: Câți trec îl zburătăcesc (SEVASTOS).
2. Intranz. și
refl. (Despre păsări) A se risipi bătând din aripi și înălțându-se de la pământ; a face zboruri scurte, aproape de pământ. ♦
Tranz. A face să se împrăștie, a spulbera. Vântul zburătăcește frunzele.
3. Intranz. și
refl. (Despre pui;
p. ext. despre copii) A se dezvolta, a crește; a căpăta independență; a se răzleți. ♦
Tranz. Fig. A ajuta pe cineva să-și facă un rost în viață. – Din
zbura. zburătăcésc și
-ucésc v. tr. (d. zburătură). Lovesc cu zburăturĭ (c’un băț, c’o peatră): copiiĭ zburătăceaŭ nucu ca să cadă nucile. Ĭaŭ la goană (alung) bombardînd: ne răpezeam pe urma omuluĭ și-l zburătăceam cu petre (Sadov. VR. 1907, 9, 38). V. refl. Mă joc zburînd, ĭes zburînd: găinile se zburătăciră din poĭată. – Și
-tăĭesc, -tuĭesc. La Chendi (Foĭletoane, 101)
zburătoresc.