zbucium definitie

2 intrări

27 definiții pentru zbucium

ZBUCIÚM, zbuciumuri, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare, neastâmpăr. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. [Pl. și: (rar) zbuciume] – Din zbuciuma (derivat regresiv).
ZBUCIUMÁ, zbucium, vb. I 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. – Probabil din buciuma.
ZBÚCIUM, (rar) zbuciume, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare, neastâmpăr. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. – Din zbuciuma (derivat regresiv).
ZBUCIUMÁ, zbúcium, vb. I. 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. – Probabil din buciuma.
ZBÚCIUM, zbuciumuri și zbuciume, s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frămîntare, zbuciumare. Îi voi mărturisi zbuciumul și insomniile mele! GALACTION, O. I 107. Numai cel ce-a iubit poate să-și închipuie zbuciumul Mărioarei. La TDRG. 2. Faptul de a se zbate; mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; tumult, agitație, zvîrcolire. Poate să fi fost pe la cîntători, cînd urletele vijeliei începură a-și scoborî glasul și zbuciumul codrilor a se mai potoli. HOGAȘ, M. N. 178. Dunărea începe să vîjîie mintoasă, – e un zbucium și un clocot de valuri dintr-un mal în altul. VLAHUȚĂ, O. A. 407. Bag mîna și scot pupăza vlăguită de-atîta zbucium. CREANGĂ, A. 55. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147.
ZBUCIUMÁ, zbúcium, vb. I. Refl. 1. A fi într-o stare de neliniște sufletească, a, se frămînta, a se chinui. Ceasuri întregi de cînd se zbuciumă inspectorul comunal să-și sfîrșească discursul, pe care l-a ținut din ordin de sus. SP. POPESCU, M. G. 21. Oamenii, văzindu-le zbuciumîndu-se așa, au început care dincotro să le mîngîie. CREANGĂ, P. 175. Fără grijă, tu dormi bine, Eu mă zbucium, vai de mine. SEVASTOS, C. 156. 2. A se mișca cu neastîmpăr; a se agita eu violență, a se zbate, a se zvîrcoli. Inima ei aprinsă se zbuciuma în coșul pieptului, ca un porumbel ce bate din aripi. VLAHUȚĂ, O. A. 119. Unde-i mumă-ta? – De cînd ai venit se zbuciumă în piua în care-ai încuiat-o tu. EMINESCU, N. 9. Cînd mă zbuciumam să-mi scot picioarele, am auzit o detunătură, contemporanul, m 828. Mări, omule, nu te zbuciuma așa, că-mi rupi coastele. ALECSANDRI, T. I 99. Durerile creșteau: Otrăvitul se zbuciuma în convulsii. NEGRUZZI, S. I 164. ◊ Tranz. (Poetic) Iar sub alun M-apuc să sun Din bucium. înalții munți, Din tălpi la frunți, Îi zbucium. MACEDONSKI, O. I 34. Vîntul zbuciuma frunzișul și, prin stînci, la cotituri, Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri. COȘBUC, P. I 317.
ZBÚCIUM s. n. 1. Stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. – Postverbal al lui zbuciuma.
ZBUCIUMÁ, zbúcium, vb. I. 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. – Din buciuma.
zbúcium s. n., pl. zbúciumuri
zbuciumá (a ~) vb., ind. prez. 3 zbúciumă
zbúcium s. n., pl. zbúciume
zbuciumá vb., ind. prez. 1 sg. zbúcium, 3 sg. și pl. zbúciumă
ZBÚCIUM s. 1. v. agitație. 2. chin, frământare, zbatere, zbuciumare, (reg.) marghiol. (Un ~ sufletesc insuportabil.) 3. agitație, frământare, neastâmpăr, neliniște, (livr.) impaciență. (Un ~ inutil.)
ZBUCIUMÁ vb. 1. v. zvârcoli. 2. a se frământa, a se zbate, a se zvârcoli, (pop.) a se bate, (înv. și reg.) a se ticăi. (S-a ~ toată noaptea în așternut.) 3. v. agita. 4. a se chinui, a se consuma, a se frământa, a se zbate, (reg.) a se marghioli, (Bucov.) a se frăsui, (fig.) a se sfărâma. (Nu te mai ~ atâta pentru toate!) 5. a se agita, a se frământa, a se neliniști, a se zvârcoli, (Mold. și Bucov.) a se cioșmoli. (Se ~ în mod inutil.) 6. v. strădui.
Zbucium ≠ astâmpăr, calm, liniște
A (se) zbuciuma ≠ a (se) calma
A se zbuciuma ≠ a se calma, a se liniști
ZBUCIUMÁ, zbúcium, vb. I. ~ (din smâc, prin intermediul evoluției: smăcina > *sbăcina > *sbucina și încrucișare formală evidentă cu bucium1 [; sau din lat. bucināre; sau din bucium1, fără a-i putea însă explica semantismul] – din rom. provine ngr. μπουτσμω̃)
ZBÚCIUM ~uri n. 1) Stare de neliniște sufletească; frământare; îngrijorare. 2) Agitație zgomotoasă; învălmășeală gălăgioasă; tumult. /v. a (se) zbuciuma
A ZBUCIUMÁ zbúcium tranz. (ape) A face să se zbuciume. Furtuna zbuciumă marea. /cf. a buciuma
A SE ZBUCIUMÁ mă zbúcium intranz. 1) A fi cuprins de zbucium; a se agita cu violență; a se zvârcoli; a se neliniști; a se îngrijora; a se frământa; a se agita. 2) (despre ape) A se mișca în valuri mari; a se tulbura; a se agita. /cf. a buciuma
sbucium n. 1. agitațiune: ce mai freamăt, ce mai sbucium! EM.; 2. fig. turburare sufletească: al inimii sbucium EM. [Tras din sbuciumà].
sbuciumà v. 1. a se sbate; 2. a (se) mișca cu violență; 3. a munci cu necaz. [Primitiv termen militar (cu sensul generalizat): a cânta tare din bucium, a face sgomot, a se agita].
1) zbúcĭum n., pl. e (d. a se zbucĭuma. Cp. cu hîrjoană). Acțiunea de a te zbucĭuma: am reușit după mult zbucĭum.
2) zbúcĭum (mă), a v. refl. (d. a bucĭuma cu prefixu z- [din lat. ex, ca și în zbor, scad], adică „a bucĭuma foarte tare, a da alarma”. Cp. cu scornesc). Mă agit, mă zbat, mă chinuĭesc, mă bălăbănesc: m’am zbucĭumat mult pîn’am reușit. V. trîmbițez.
ZBUCIUM s. 1. agitație, clocot, frămîntare, freamăt, învolburare, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor vijelioase.) 2. chin, frămîntare, zbatere, zbuciumare, (reg.) marghiol. (Un ~ sufletesc insuportabil.) 3. agitație, frămîntare, neastîmpăr, neliniște, (livr.) impaciență. (Un ~ inutil.)
ZBUCIUMA vb. 1. a se perpeli, a se zbate, a se zvîrcoli. (Se ~ din cauza durerilor.) 2. a se frămînta, a se zbate, a se zvîrcoli, (pop.) a se bate, (înv. și reg.) a se ticăi. (S-a ~ toată noaptea în așternut.) 3. a (se) agita, a clocoti, a (se) frămînta, a fremăta, a (se) învolbura, a (se) zbate, (înv. și reg.) a sălta, (înv.) a (se) sălbătici. (Apele crescute se ~ în matcă.) 4. a se chinui, a se consuma, a se frămînta, a se zbate, (reg.) a se marghioli, (Bucov.) a se frăsui, (fig.) a se sfărîma. (Nu te mai ~ atîta pentru toate!) 5. a se agita, a se frămînta, a se neliniști, a se zvîrcoli, (Mold. și Bucov.) a se cioșmoli. (Se ~ în mod inutil.) 6. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a (se) osîrdnici, a (se) osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.)

zbucium dex

Intrare: zbucium
zbucium 1 pl. -uri substantiv neutru
zbucium 2 pl. -e substantiv neutru
Intrare: zbuciuma
zbuciuma verb grupa I conjugarea I