zbierat definitie

3 intrări

33 definiții pentru zbierat

ZBIERÁ, zbier, vb. I. Intranz. 1. (Despre animale) A scoate zbierete. 2. (Despre oameni) A striga tare și strident; a țipa, a răcni. ♦ A plânge, a se tângui cu glas tare. – Probabil lat. *exbelare.
ZBIERÁT s. n. (Pop.) Faptul de a zbiera. – V. zbiera.
ZBIÉRĂT s. n. v. zbieret.
ZBIÉRET, zbierete, s. n. 1. Urlet specific pe care îl scoate un animal. 2. Strigăt puternic pe care îl scoate un om din cauza mâniei, a spaimei sau a unei dureri; țipăt. [Var.: zbiérăt s. n.] – Zbiera + suf. -et.
ZBIERÁ, zbier, vb. I. Intranz. 1. (Despre animale) A scoate zbierete. 2. (Despre oameni) A striga tare și strident; a țipa, a răcni. ♦ A plânge, a se tângui cu glas tare. – Probabil lat. *exbelare.
ZBIERÁT s. n. Faptul de a zbiera. – V. zbiera.
ZBIÉRĂT s. n. v. zbieret.
ZBIÉRET, zbierete, s. n. 1. Urlet specific pe care îl scoate un animal. 2. Strigăt puternic pe care îl scoate un om din cauza mâniei, a spaimei sau a unei dureri; țipăt. [Var.: zbiérăt s. n.] – Zbiera + suf. -et.
ZBIERÁ, zbier, vb. I. Intranz. 1. (Despre animale) A scoate zbierete. V. rage, behăi, mugi. Mulțămită lui Ion și lui Iftimi, cîntam ca cucoșul, orăcăiam ca broasca, zbieram ca vaca ori ca capra. HOGAȘ, DR. II 46. Auzii zbierînd o gaie, E nădejde s-avem ploaie. MARIAN, O. I 169. Zbiară laurul între hotară Și se aude a noua țară (Tunetul). GOROVEI, C. 371. 2. (Despre oameni) A striga. tare; a țipa, a răcni. Nu zbiera așa la mine, că eu te plesnesc! CARAGIALE, P. 28. Parcă am auzit zbierînd pe Lăcustă. Ce i s-a întîmplai? ALECSANDRI, T. I 431. ◊ Tranz. Un ceas întreg a stat prietena dumitale.:. la telefon, zbierînd cuvinte de dragoste nu știu cui la București. SEBASTIAN, T. 74. Țiganii zbiară că tu ești al lor prooroc. HASDEU, R. V. 59. ♦ A plînge, a se tîngui cu glas tare. (Fig.) Lunca țipă, lunca zbiară Pentr-un pui de căprioară. ALECSANDRI, P. P. 225.
ZBIÉRĂT s. n. v. zbieret.
ZBIÉRET, zbierete, s. n. (Și în forma zbierăt) 1. Strigăt puternic pe care îl scoate un animal. V. behăit, muget, răget, urlet. Au niște glasuri care se pot lua la întrecere cu zbieretele unei cunoscute făpturi a lui Esop. SADOVEANU, E. 126. Căprioara dă un zbierăt adine, sfîșietor, cum nu mai scosese încă, și, într-un salt, cade în mijlocul luminișului. GÎRLEANU, L. 26. De vînat el n-a vînat... De zbieretul oilor, de răgetul vacilor. TEODORESCU, P. P. 149. 2. Strigăt puternic pe care îl scot oamenii (de mînie, de spaimă, de durere etc.); țipăt. Înspăimîntat de moarte, a scăpat din gîtlej un zbierăt răgușit, neomenesc. GALAN, Z. R. 239. Biata fată scotea nește zbierete, de gîndeai că se prăpădește lumea! RETEGANUL, P. I 51. – Variantă: zbiérăt s. n.
ZBIERÁ, zbier, vb. I. Intranz. 1. (Despre animale) A scoate zbierete. 2. (Despre oameni) A striga tare și strident; a țipa, a răcni. ♦ A plânge, a se tângui cu glas tare. – Lat *exbelare (= belare).
ZBIERÁT s. n. Faptul de a zbiera.
ZBIÉRĂT s. n. v. zbieret.
ZBIÉRET, zbierete, s. n. 1. Strigăt specific pe care îl scoate un animal. 2. Strigăt puternic pe care îl scoate un om din cauza mâniei, a spaimei sau a unei dureri; țipăt. [Var.: zbiérăt s. n.] – Din zbiera + suf. -et.
zbierá (a ~) vb., ind. prez. 3 zbiáră; conj. prez. 3 să zbiére
zbierát (pop.) s. n.
zbiéret s. n., pl. zbiérete
zbierá vb., ind. prez. 1 sg. zbiér, 3 sg. și pl. zbiáră; conj. prez. 3 sg. și pl. zbiére
zbierát s. n.
zbiéret s. n., pl. zbiérete
ZBIERÁ vb. 1. v. striga. 2. a răcni, a striga, a țipa, a urla, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. mugi.
ZBIÉRET s. 1. v. strigăt. 2. răcnet, strigăt, țipăt, urlet, zbierătură, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere.) 3. v. muget.
sbierá (zbiér, zbierát), vb. – A mugi, a rage, a răcni, a orăcăi. – Var. zbiera. Mr. azghir(are), megl. zber(ari). Lat. *vĕrrāre, de la vĕrres „vier” (Pușcariu 1392; Tiktin; Candrea; Pușcariu, Dacor., I, 414; cf. Corominas, I, 448), cf. sp. berr(e)ar, port. berrar. Este mai puțin probabilă der. din lat. bēlāre (Cipariu, Arhiv., 82; Cihac, I, 244; Philippide, Principii, 39; Pascu, I, 49; Scriban), deși trecerea lui ē › ie nu pare posibilă. Der. sbierat (var. sbierăt, zbieret, zbierăt), s. n. (răcnet); sbierător, adj. (care zbiară); sbierătură, s. f. (țipăt).
ZBIERÁ, zbier, vb. I. ~ (lat. vĕrrāre < vĕrres (verraco); cf. sp. berr(e)ar, port. berrar; mai puțin prob. din lat. *bēlāre întrucât rezultatul ē > ie nu pare posibil)
A ZBIERÁ zbier intranz. 1) (despre unele animale) A scoate sunete stridente caracteristice speciei; a produce zbierete; a mugi; a răcni; a rage. 2) fig. depr. (despre persoane) Emite strigăte violente și prelungi; a rage. 3) (mai ales despre copii) A plânge cu glas tare; a buhăi; a răcni. /<lat. exbelare
ZBIÉRET ~e n. 1) Sunet specific pe care îl scot unele animale. 2) Sunet puternic scos de om; țipăt; strigăt; răcnet. /a zbiera + suf. ~et
sbierà v. 1. a striga tare și neplăcut, vorbind de măgari și de vaci; 2. fam. a striga în gura mare (de mânie, de durere): sbiară ca un îndrăcit. [Lat. *EXBELARE].
sbieret n. strigăt violent și disgrațios: sbieretul oilor; fam. sbieretele băieților.
zber (est) și zbier (vest), a v. intr. (lat. ex-bélo, -bêlare, îld. simplu bêlare, cl. balare, a behăi: it. belare, fr. bêler, pv. cat. sp. pg. belar. Deși ê se opune la prefacerea luĭ în ĭe, se poate presupune că la noĭ s’a pronunțat cu ĕ, așa cum óvum, s’a pronunțat *ŏvum. Nu e nevoĭe să se recurgă la *ex-verrare [de la vĕrres, vĭer], de unde sp. berrear și pg. berrar, a mugi ca vițelu). Strig, vorbind de măgarĭ și de vițeĭ. Iron. Strig, răcnesc: un orator zbera la tribună.
zbéret (est) și zbĭéret (vest) n., pl. e (d. zber). Strigăt de măgar saŭ de vițel. Iron. Strigăt, răcnet.
ZBIERA vb. 1. a striga, a țipa, a urla, (înv. și reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cît îl ținea gura.) 2. a răcni, a striga, a țipa, a urla, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a vocifera. (Ia nu mai ~, că te aud!) 4. a răcni, a se răsti, a striga, a țipa, a urla, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce ~ așa la mine?) 5. a mugi, a rage, (înv. și reg.) a rugi, (reg.) a rîncăi, a rîncălui, (Transilv.) a băuni. (Vitele ~.)
ZBIERET s. 1. strigăt, țipăt, urlet, (înv.) chemare, vreavă. (Încetează cu ~ele!) 2. răcnet, strigăt, țipăt, urlet, zbierătură, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere.)

zbierat dex

Intrare: zbiera
zbiera conjugarea I grupa I verb intranzitiv
Intrare: zbieret
zbierăt substantiv neutru
zberet substantiv neutru
zbieret substantiv neutru
Intrare: zbierat
zbierat substantiv neutru (numai) singular