Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru zbierătură

ZBIERĂTÚRĂ, zbierături, s. f. (Pop.) Zbieret, strigăt. – Zbiera + suf. -ătură.
ZBIERĂTÚRĂ, zbierături, s. f. Zbieret, strigăt. – Zbiera + suf. -ătură.
ZBIERĂTÚRĂ, zbierături, s. f. Zbieret, strigăt. Nici nu gătă bine vorba, cînd auziră o zbierătură în pădure. RETEGANUL, P. IV 39. Oastea neagră într-o clipită Cu vaiet și multă zbierătură De tot în răsipă fu pornită. BUDAI-DELEANU, Ț. 264.
ZBIERĂTÚRĂ, zbierături, s. f. Zbieret, strigăt. – Din zbiera + suf. -(ă)tură.
zbierătúră (pop.) s. f., g.-d. art. zbierătúrii; pl. zbierătúri
zbierătúră s. f., g.-d. art. zbierătúrii; pl. zbierătúri
ZBIERĂTÚRĂ s. 1. v. strigăt. 2. v. muget.
ZBIERĂTURĂ s. răcnet, strigăt, țipăt, urlet, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere; ce sînt ~ile astea?)

zbierătură definitie

zbierătură dex

Intrare: zbierătură
zbierătură substantiv feminin