BICIUÍ, biciuiesc,
vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) lovi cu biciul. ♦
Tranz. A lovi cu ceva (subțire ca biciul), producând usturime; a flagela; a cravașa.
2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără milă. [
Prez. ind. și: bíciui] –
Bici +
suf. -ui.
BICIUÍ, biciuiesc,
vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) lovi cu biciul. ♦
Tranz. A lovi cu ceva (subțire ca biciul), producând usturime; a flagela; a cravașa.
2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără cruțare. [
Prez. ind. și bíciui. -
Var.: (
reg.)
zbiciuí vb. IV] –
Bici +
suf. -ui.
BICIUÍ, biciuiesc și bíciui,
vb. IV.
Tranz. 1. A bate (pe cineva) cu. biciul, a da (cuiva) bice. Li se moaie [boilor] genunchii. Cum poți să-i mai biciui? STANCU, D. 194. ♦ A lovi (fără voie), producînd usturime. în fuga nebună ierburile îl biciuiau și i se încolăceau ca șerpii de picioare. GÎRLEANU, L. 32. ◊
Fig. Se îndoiau ca niște arcuri și biciuiau văzduhul sărmanele crengi negre ale fagilor uzi de ploaie. DUMITRIU, N. 187. Soldații se strînseră mai bine în mantale, biciuiți de-un vînt... care le învăluia picioarele. CAMILAR, N. II 256.
2. Fig. A face (pe cineva) să sufere, a chinui (moralicește). Rîde... de farsa pe care mi-o joacă... De felul în care mă biciuie pînă la sînge cu frica și cu deznădejdea. DUMITRIU, B. F. 151. Biciuită într-una cu limba de bunica, mama... a urcat dealul. STANCU, D. 16.
3. Fig. A satiriza fără cruțare. în aceste comedii, Cara- giale biciuiește o concepție. IBRĂILEANU, SP. CR. 228. Donici biciuia viciurile prin fabulele sale. NEGRUZZI, S. I 334. ◊
Refl. pas. Haideți... la teatru romînesc, Unde relele din fire Necruțat se biciuiesc. ALECSANDRI, T. I 150. – Variantă: (regional)
zbiciuí (TEODORESCU, P. P. 151)
vb. IV.
BICIUÍ, biciuiesc,
vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) lovi cu biciul. ♦
Tranz. (Adesea
fig.) A lovi cu ceva subțire ca biciul, producând usturime. Ierburile îl biciuiau (GÎRLEANU).
2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără cruțare. [
Prez. ind. și bíciui. –
Var.: (
reg.)
zbiciuí vb. IV] – Din
bici.