ZBICÍ1, zbicesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) usca (la suprafață); a (se) zvânta. – Et. nec.

ZBICÍ2, zbicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) smuci pentru a (se) elibera dintr-o strânsoare. – Et. nec.

ZBICÍT, -Ă, zbiciți, -te, adj. (Pop.) Uscat, zvântat. – V. zbici1.

ZBICÍ1, zbicesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) usca (la suprafață); a (se) zvânta. – Et. nec.

ZBICÍ2, zbicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) smuci pentru a (se) elibera dintr-o strânsoare. – Et. nec.

ZBICÍT, -Ă, zbiciți, -te, adj. Uscat, zvântat. – V. zbici1.

ZBICÍ2, zbicesc, vb. IV. Refl. A se usca (la suprafață); a se zvînta. Răspunde, omule, dacă se găsește aicea foc, să ne încălzim și să ne zbicim de ploaie. SADOVEANU, Z. C. 193. Plouase binișor azi-noapte, dar în cursul zilei a fost puțin soare, încît pămîntul s-a zbicit. REBREANU, R. I 92. Pe fața lui Radu erau crestături ca de cuțit, pe unde-l plesnise pielea de cravașă, și sîngele de-abia se zbicise. VLAHUȚĂ, O. A. III 55. ◊ Refl. impers. Dacă nu mai plouă, dacă mîine iese soarele, începe a intra apa în glod, ș-apăi începe a se zbici. DEMETRIUS, V. 133. De vreo cîteva zile se-ndreptase vremea; se zbicise bine. CARAGIALE, S. N. 136. ◊ Tranz. Soarele toamnei, cu puteri puține, a zbicit pămîntul. STANCU, D. 53. Era o urmă cotită de cară... mlaștină hleioasă în vremea ploilor. Apa cerului o pătrundea în scurt, vîntul și soarele o zbiceau cu grăbire. SADOVEANU, Z. C. 70.

ZBICÍ3, zbicesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A se smuci (pentru a se elibera dintr-o strînsoare). Iana îmi zbicea și cîtva fugea, Și cruce că-și făcea. PAMFILE, CER. 144. ♦ Tranz. A smuci pe cineva, a trage după sine. Dară Miu ce făcea? La ciobănaș că mergea, De spinare îl lua, Pe potecă îl zbicea. MAT. FOLK. 1076.

ZBICÍT, -Ă, zbiciți, -te, adj. Uscat; zvîntat. Cizmele flăcăilor tropoteau greu pe ulița zbicită. REBREANU, R. I 126. Am zece surioare: Cinci aleargă toată ziua pe cîmp Și sînt zbicite. Și cinci șed sub strașină Și totdeauna sînt ude (Degetele femeii torcînd). PĂSCULESCU, L. P. 80.

ZBICÍ2, zbicesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) usca (la suprafață); a (se) zvânta.

ZBICÍ3, zbicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) smuci.

ZBICÍT, -Ă, zbiciți, -te, adj. Uscat, zvântat. – V. zbici2.

zbicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. zbicéște, imperf. 3 sg. zbiceá; conj. prez. 3 să zbiceáscă

zbicí (a se usca, a se smuci) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbicésc, 3 sg. zbicéște, imperf. 3 sg. zbiceá; conj. prez. 3 sg. și pl. zbiceáscă

ZBICÍ vb. v. usca.

ZBICÍ vb. v. smuci, zbate.

ZBICÍT adj. v. uscat.

A ZBICÍ ~ésc tranz. A face să se zbicească; a zvânta. /Orig. nec.

A SE ZBICÍ se ~éște intranz. A se usca puțin (la suprafață); a se zvânta. /Orig. nec.

zbicít1, zbicítă, zbicíți, zbicíte, adj. (reg.) smucit, eliberat din strânsoare.

sbicì v. a usca la soare, a svânta: a sbici rufe. [Origină necunoscută].

1) zbicésc, v. tr. (slav). Usuc puțin, zvîntez (rufele, drumu): vîntu zbicește drumu, rufele s’aŭ zbicit. V. ujujesc.

2) zbicésc v. tr. (sîrb. sa-biti, a apesa). Ban. Olt. Serbia. Zmuncesc. V. intr. Pușca zbicește cînd tragĭ. V. refl. Mă zmuncesc.

ZBICI vb. a se usca, a se zvînta, (înv. și reg.) a se prăji. (Rufele s-au ~.)

zbici vb. v. SMUCI. ZBATE.

ZBICIT adj. uscat, zvîntat. (Rufe ~.)

zbicí, zbicesc, vb. tranz., refl. – A se zvânta, a se usca. – Et. nec. (DEX, MDA).

zbicít, -ă, zbiciți, -te, adj, – Zvântat, uscat. – Din zbici (MDA).