zbenguit definitie

28 definiții pentru zbenguit

ZBENGUÍ, zbéngui, vb. IV. Refl. A se juca sărind și alergând; a zburda. ♦ A se lua la harță; a se hârjoni. – Zbeng + suf. -ui.
ZBENGUÍT1 s. n. Zbenguială; zburdălnicie, hărțuială, hârjoneală. – V. zbengui.
ZBENGUÍT2, -Ă, zbenguiți, -te, adj. Zburdalnic; neastâmpărat. – V. zbengui.
ZBENGUÍ, zbéngui, vb. IV. Refl. A se juca sărind și alergând; a zburda. ♦ A se lua la harță; a se hârjoni. – Zbeng + suf. -ui.
ZBENGUÍT1 s. n. Zbenguială; zburdălnicie, hărțuială, hârjoneală. – V. zbengui.
ZBENGUÍT2, -Ă, zbenguiți, -te, adj. Zburdalnic; neastâmpărat. – V. zbengui.
ZBEGUÍ vb. IV v. zbengui.
ZBENGUÍ, zbéngui, vb. IV. Refl. (Și în forma zbegui) A se juca sărind și alergînd; a zburda. Căscați ochii la coliviile printre sîrmele cărora se zbenguiau păsările cu pene minunate. PAS, Z. I 101. Stolurile de copii... se zbenguiau cu veselia unor vrăbii gălăgioase. SADOVEANU, O. II 165. O sumedenie de copii țipau, se zbeguiau, săreau într-un picior. DELAVRANCEA, H. T. 93. ♦ A se hîrjoni. În lipsa șefului de atelier [fetele] se zbenguiau cu vreo trei lucrători. PAS, Z. I 266. Fetele, în lipsa lui, se lăsaseră de cules pentru a se zbengui cu băieții. MACEDONSKI, O. III 5. Se uita cu jind... cum alții se zbeguiau cu fetele. ISPIRESCU, L. 386. – Variantă: zbeguí vb. IV.
ZBENGUÍT1 s. n. Zbenguială. În casă, și să fi vrut să citești, nu puteai: te împiedecau copiii mai mici cu zbenguitul lor. PAS, Z. I 254.
ZBENGUÍT2, -Ă, zbenguiți, -le, adj. Neastîmpărat, zburdalnic. Firicel înnebunise mai rău decît stăpînul lui și-i chelălăia,. zbenguit, pe lîngă picioare, de parcă încerca să cînte și el în limba și în legea lui. POPA, V. 298.
ZBENGUÍ, zbéngui, vb. IV. Refl. A se juca sărind și alergând, a zburda. ♦ A se hârjoni. – Din zbeng.
ZBENGUÍT1 s. n. Zbenguială. – V. zbengui.
ZBENGUÍT2, -Ă, zbenguiți, -te, adj. Zburdalnic; neastâmpărat. – V. zbengui.
zbenguí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbéngui, 2 sg. te zbéngui, 3 se zbénguie, imperf. 3 sg. se zbenguiá
zbenguít s. n.
zbenguí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zbéngui, 3 sg. și pl. zbénguie, imperf. 3 sg. zbenguiá
zbenguít s. n.
ZBENGUÍ vb. 1. v. hârjoni. 2. v. zburda.
ZBENGUÍT s. v. joacă.
ZBEGUÍ, zbégui, vb. IV. (Var.) Zbengui. (zbeg1 + suf. -ui)
A SE ZBENGUÍ mă zbéngui intranz. 1) A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbânțui; a se zbihui. 2) (mai ales despre copii) A se încăiera în glumă, sărind și țipând; a se hârjoni. /zbeng + suf. ~ui
sbeguì v. a se juca, vorbind de copii.
zbéguĭ (mă) și -ĭésc (vest) și zbeng- (est) v. refl. (vsl. sŭ-bĭegnonti, a alerga împreună, d. bĭegati, a fugi. V. bejenie, pribeag, zghihuĭ). Zburd, mă joc sărind orĭ alergînd: zbeguindu-se (ChN. I, 14). – În Ban. zbi- (R. C. 258).
zbenguĭ-, V. zbeguĭ-.
ZBENGUÍ, zbenguiesc, vb. refl. Aveastă variantă de conjugare este menționată în DEX ’98 în explicațiile de la: CA1 adv.... A. II. 1. (Se compară o noțiune cu ea însăși) În felul..., cum e obiceiul, cum se știe. Tinerii, ca tinerii, se zbenguiesc. – [DEX ’98]
ZBENGUI vb. 1. a se hîrjoni. (Copiii se ~ între ei.) 2. a se zbînțui, a zburda. (Toată ziua se ~.)
ZBENGUIT s. joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zbînțuială, zbînțuire, zbînțuit, zbînțuitură, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (N-a fost decît un ~ de copii.)
zbengui, zbenguiesc v. r. (er.) a participa la preludiul unui act sexual.

zbenguit dex

Intrare: zbenguit (adj.)
zbenguit 1 adj. adjectiv
Intrare: zbengui
zbengui 2 1 -iesc conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv
sbegui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
zbegui conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
zbengui 1 1 -i conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb reflexiv
Intrare: zbenguit (zbenguială)
zbenguit 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular