ZBENGUIÁLĂ, zbenguieli, s. f. Faptul de a se zbengui; zbenguire, zburdălnicie; zbânțuială, hârjoneală; zbenguit1. – Zbengui + suf. -eală.

ZBENGUIÁLĂ, zbenguieli, s. f. Faptul de a se zbengui; zbenguire, zburdălnicie; zbânțuială, hârjoneală; zbenguit1. – Zbengui + suf. -eală.

ZBEGUIÁLĂ s. f. v. zbenguială.

ZBENGUIÁLĂ, zbenguieli, s. f. (Și în forma zbeguială) Faptul de a se zbengui; zburdălnicie; zbănțuială. După ce ostenise de multă zbenguială, stătea liniștită. TUDORAN, P. 336. Copii, aprinși la față de zbeguială, se adunau unul cîte unul. DELAVRANCEA, S. 265. – Variantă: zbeguiálă s. f.

ZBENGUIÁLĂ, zbenguieli, s. f. Faptul de a se zbengui; zburdălnicie; zbănțuială[1].[1]

zbenguiálă s. f., g.-d. art. zbenguiélii; pl. zbenguiéli

zbenguiálă s. f., g.-d. art. zbenguiélii; pl. zbenguiéli

ZBENGUIÁLĂ s. 1. v. hârjoneală. 2. v. joacă.

ZBEGUIÁLĂ, zbeguiéli, s. f. (Var.) Zbenguială. (zbegui + suf. -eală)

ZBENGUIÁLĂ zbenguiéli f. 1) Caracter zbanghiu; zburdălnicie; neastâmpăr; zbânțuială. 2) Joacă voioasă, însoțită de multă mișcare; zburdălnicie; zbânțuială. /a se zbengui + suf. ~eală

zbeguĭálă (vest) și zbeng- (est), pl. ĭelĭ. Acțiunea de a se zbengui.

ZBENGUIALĂ s. 1. hîrjoană, hîrjoneală, (reg.) zbînț. (Lăsați ~!) 2. joacă, joc, zbenguire, zbenguit, zbînțuială, zbînțuire, zbînțuit, zbînțuitură, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (N-a fost decît o ~ de copii.)

zbenguială, zbenguieli s. f. (er.) preludiul actului sexual.