zbârnâit definitie

31 definiții pentru zbârnâit

ZBÂRNĂÍ vb. IV v. zbârnâi.
ZBÂRNÂÍ, zbấrnâi, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A produce un sunet asemănător cu bâzâitul insectelor, cu vibrarea unei coarde, a unui motor etc.; a bâzâi, a zumzăi. 2. (Despre vânt; la pers. 3) A șuiera, a vâjâi. 3. (Rar; despre oameni) A-și arăta nemulțumirea murmurând; a bombăni, a cârti. [Var.: zbârnăí vb. IV] – Zbârn + suf. -ăi.
ZBÂRNÂÍT, zbârnâituri, s. n. Zbârnâire. – V. zbârnâi.
ZBÂRNĂÍ vb. IV v. zbârnâi.
ZBÂRNÂÍ, zbấrnâi, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A produce un sunet asemănător cu bâzâitul insectelor, cu vibrarea unei coarde, a unui motor etc.; a bâzâi, a zumzăi. 2. (Despre vânt; la pers. 3) A șuiera, a vâjâi. 3. (Rar; despre oameni) A-și arăta nemulțumirea murmurând; a bombăni, a cârti. [Var.: zbârnăí vb. IV] – Zbârn + suf. -âi.
ZBÂRNÂÍT, zbârnâituri, s. n. Zbârnâire. – V. zbârnâi.
ZBÂRNĂÍ v. IV v. zbîrnîi.
ZBÎRNÎÍ, pers. 3 zbîrnîie, vb. IV. Intranz. A produce sunetul caracteristic «zbîrn»; a bîzîi, a zumzăi; a zbîrîi. Se putea auzi musca zbîrnîind, atita liniște și tăcere se făcu. ISPIRESCU, L. 144. Se duce la butonul soneriei, pe care-l apasă. Soneria zbîrnîie lung. CARAGIALE, M. 151. Zbîrnîie coarda din arcu-i, fulgeră săgeata-n vînt. ALECSANDRI, P. I 34. ◊ Fig. O duseră ei cît o duseră, pînă ce dragostea lor începu să zbîrnîie pe la urechile sătenilor. La HEM 1628. Nu știu ce coardă misterioasă a inimei zbîrnîie la acea sălbatică armonie! ODOBESCU, S. III 42. ◊ Expr. (Rar) A-i zbîrnîi cuiva a ceva = a-i fi cuiva gîndul la ceva, a-i arde cuiva de ceva. Era și el flăcău de joc acu, și-i zbîrnîia a fete. ȘEZ. XXI 55. ♦ A scoate sunete neplăcute. Pe sub candida veselie a melodiei, zbîrnîie un acompaniament surd. ODOBESCU, S. III 100. ◊ Tranz. Zbîrnîie toți, din dible sparte, Un cîntec vechi și nesărat. VLAHUȚĂ, P. 54. 3. (Despre vînt) A șuiera, a vîjîi. În inima lui a început să zbîrnîie o coadă de vînt cîinos, care a sunat tare și amar, asemeni vîntului iernii într-o casă părăginită. POPA, V. 330. 4. (Rar, despre oameni) A-și arăta nemulțumirea, murmurînd; a bombăni, a cîrti. Cam zbîrnîie fata, ginere, dar am s-o înduplec eu, că nu părintele face după voia feciorilor, ci feciorii se dau după voia părinților. PAMFILE, CER. 48. – Variantă: zbîrnăí (BARANGA, I. 175, SBIERA, P. 133) vb. IV.
ZBÎRNÎÍT1, zbîrnîituri, s. n. Zbîrnîială; bîzîit; vîjîit. Țiuiturile gloanțelor, zbîrnîitul greu al schijelor se întăreau, creșteau. CAMILAR, N. I 48. Zaharia Duhu vorbi încet, ferindu-se de un camion care pleca într-un zbîrnîit de arcuri și explozii. C. PETRESCU, A. 307. Apăsă butonul unei sonerii. Se auzi zbîrnîitul, strident, în lungul sălii. SAHIA, N. 72.
ZBÎRNÎÍT2, -Ă, zbîrniiți, -te, adj. (Rar) Care zbîrnîie. În cîteva minute redacția... fu un infern de sonerii zbîrnîite, de uși trîntite, de ordine strigate și contramandate. C. PETRESCU, C. V. 341.
ZBÂRNÂÍ, pers. 3 zbấrnâie, vb. IV. Intranz. 1. A produce sunetul caracteristic „zbârn”; a bâzâi. 2. (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. 3. (Rar, despre oameni) A-și arăta nemulțumirea murmurând; a bombăni, a cârti. [Var.: zbârnăí vb. IV] – Din zbârn.
ZBÂRNÂÍT, zbârnâituri, s. n. Zbârnâire. – V. zbârnâi.
ZBÎRNĂÍ vb. IV. v. zbîrnîi.
zbârnâí (a ~) vb., ind. prez. 3 zbấrnâie, imperf. 3 sg. zbârnâiá; conj. prez. 3 să zbấrnâie
zbârnâít s. n., pl. zbârnâíturi
zbârnâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. zbârnâie, imperf. 3 sg. zbârnâiá
zbârnâít s. n., pl. zbârnâíturi
ZBÂRNÂÍ vb. 1. v. bâzâi. 2. v. țârâi. 3. v. vibra.
ZBÂRNÂÍ vb. v. fluiera, șuiera, vâjâi, vui.
ZBÂRNÂÍT s. 1. v. bâzâit. 2. v. țârâit. 3. v. vibrare.
ZBÂRNÂÍ, zbấrnâi, vb. IV. ~ 4. Tranz. A agita un lichid, a clătina vasul în care se găsește un lichid. (din zbârn, asemănător cu slovac. brnêti, ngr. svurnáo datorită originii expresive comune)
A ZBÂRNÂÍ zbârnâi intranz. 1) A produce un sunet asemănător celui de obiecte în vibrație; a face „zbârn-zbârn”. 2) (despre vânt) A produce un zgomot ascuțit și continuu; a vâjâi; a fluiera; a șuiera. 3) (despre sonerie, telefon etc.) A produce un sunet semnalizator. 4) fig. rar (despre persoane) A-și exprima nemulțumirea bodogănind. /zbârn + suf. ~âi
ZBÂRNÂÍT ~uri m. 1) v. A ZBÂRNÂI. 2) Zgomot produs de obiectele în vibrație; zumzet. /v. a zbârnâi
sbârnăì v. 1. a face un sgomot surd, vorbind de albine; 2. a sbura, vorbind de săgeți: sbârnăe coarda din arcu-i AL. [Onomatopee (v. sbârn)].
sbârnăit n. acțiunea de a sbârnăi.
zbî́rnîĭ, a v. intr. (vsl. *brĭnetĭ, de unde și rut. breniti, pol. brnieć, ceh. brnĕti, a bîzîi, a zbîrnîi. [Bern. 1, 95]. Cp. și cu bîrcîĭ). Fac zbîrn, vorbind de insectele marĭ, de coarde maĭ groase întinse ș. a. Telefoanele zbîrnîĭe, țîrîĭe (sună) mereŭ. Fig. A-țĭ zbîrnîi urechile, a fi bolnav de urechĭ, a ți se părea că tot auzĭ zbîrn (V. țiuĭ). V. tr. Fac să zbîrnîĭe: băĭețiĭ îșĭ zbîrnîĭaŭ zmeĭele. – Rar și bîrnîĭ. V. vibrez, bîzîĭ.
zbîrnîít n., pl. urĭ. Acțiunea de a zbîrnîi.
zbîrnîi vb. v. FLUIERA. ȘUIERA. VÎJÎI. VUI.
ZBÎRNÎI vb. 1. a bîzîi, a zîzîi, a zumzăi, (rar) a zumbăi, (pop.) a bombăni, (reg.) a bornăi, (Transilv. și Ban.) a vîjîi. (Albinele ~.) 2. a suna, a țîrîi. (~ soneria, telefonul.) 3. a vibra. (~ coarda unui instrument muzical.)
ZBÎRNÎIT s. 1. bîzîială, bîzîire, bîzîit, bîzîitură, zbîrnîială, zbîrnîire, zbîrnîitură, zîzîit, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet, (rar) vuvuit, zbîrn, zumbăire, zuzet. (~ insectelor.) 2. țîrîit, țîrîitură. (~ soneriei.) 3. vibrare, vibrație. (~ corzii unui instrument muzical.)
a-i zbârnâi găoacea expr. (er.d. femei) a se excita.

zbârnâit dex

Intrare: zbârnâi
zbârnâi conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb intranzitiv
zbârnăi intranzitiv conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
Intrare: zbârnâit (zbârnâire)
zbârnâit 1 s.n. substantiv neutru
zbârnăit substantiv neutru
Intrare: zbârnâit (adj.)
zbârnâit 2 adj. adjectiv