zbârlit definitie

2 intrări

42 definiții pentru zbârlit

ZBÂRLÍ, zbârlesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păr, blană, pene etc.; la pers. 3) A se ridica (sau a da impresia că se ridică) în sus (de spaimă, de mânie etc.); a se amesteca dezordonat, a se încâlci. ◊ Tranz. Vântul îi zbârlește părul. 2. Tranz. A răscoli; a agita (suprafața unei ape). 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se supăra, a se mânia, a se zborși. 4. Refl. Fig. (Despre vreme; la pers. 3) A se strica, a se înrăutăți. [Var.: zburlí vb. IV] – Et. nec.
ZBÂRLÍT, -Ă, zbârliți, -te, adj. 1. (Despre păr, pene, blană etc.) Aflat în neorânduială, ridicat în sus; ciufulit, încâlcit; (despre ființe) cu părul sau cu penele în dezordine, ciufulite. 2. Fig. (Despre oameni) înfuriat, supărat; zborșit. [Var.: zburlít, -ă adj.] – V. zbârli.
ZBURLÍ vb. IV v. zbârli.
ZBURLÍT, -Ă, adj. v. zbârlit.
ZBÂRLÍ, zbârlesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păr, blană, pene etc.; la pers. 3) A se ridica (sau a da impresia că se ridică) în sus (de spaimă, de mânie etc.); a se amesteca dezordonat, a se încâlci. ◊ Tranz. Vântul îi zbârlește părul. 2. Tranz. A răscoli; a agita (suprafața unei ape). 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se supăra, a se mânia, a se zborși. 4. Refl. Fig. (Despre vreme; la pers. 3) A se strica, a se înrăutăți. [Var.: zburlí vb. IV] – Et. nec.
ZBÂRLÍT, -Ă, zbârliți, -te, adj. 1. (Despre păr, pene, blană etc.) Aflat în neorânduială, ridicat în sus; ciufulit, încâlcit; (despre ființe) cu părul sau cu penele în dezordine, ciufulite. 2. Fig. (Despre oameni) Înfuriat, supărat; zborșit. [Var.: zburlít, -ă adj.] – V. zbârli.
ZBURLÍ vb. IV v. zbârli.
ZBURLÍT, -Ă, adj. v. zbârlit.
ZBÎRLÍ, zbîrlesc, vb. IV. (Și în forma zburli) 1. Refl. (Despre părul oamenilor și al animalelor sau despre penele păsărilor) A se întoarce în răspăr, a fi în neorînduială, a se ciufuli; a se ridica (sau a da impresia că se ridică) în sus (în momente de spaimă sau de mînie). Mustața roșie a lui jupîn Năstase se zbirii și se grămădi sub nasul ascuțit. SADOVEANU, O. I 286. Plumbul său pătrunse gura ursului și se înfipse într-un fag. Acesta turbă, perii săi se zburliră și făcură o roată împrejurul capului. BOLINTINEANU, O. 331. Și de ce-mi vedea, Păru-i se zbîrlea. TEODORESCU, P. P. 423. ◊ Fig. Un salcîm privi spre munte Mîndru ca o flamură. Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură. TOPÎRCEANU, P. 150. ◊ Tranz. Mugurii ascunși ai cornițelor îi încucuiaseră creștetul în părți, zburlindu-i părul scurt și moale. MIHALE, O. 504. [Pupăza] zbîrlindu-și creasta strigă triumfătoare... BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 46. Vulturoaica... își zburli penele de pe dînsa și puse gînd rău copilului. ISPIRESCU, E. 390. Bate copita de pămînt, Zburlește coama, s-altă, in lături se izbește. ALECSANDRI, P. III 287. Fig. [Vîntul] învăluia și frămînta copacii, zbîrlea acoperișurile de paie ale caselor. SADOVEANU, O. VI 513. Tranz. fact. Auzi în depărtare țipete groaznice, care zbîrlea în cap părul omului celui mai viteaz. POPESCU, B. I 55. Nu puteți discoperi ceva care să-mi înfierbînte sîngele... să-mi zburlească chica în vîrful capului? ALECSANDRI, T. 567. 2. Tranz. A face să se încrețească fața unei ape. [Vîntoasa] zburlea in crețuri mărunte unda subțiata, a apei. C. PETRESCU, A. R. 6. O suflare răcoroasă zbîrlea fața apii. ODOBESCU, S. I 141. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se supăra, a se mînia, a se zborși. Notarul e om deprins să se mînie, să se zbîrlească și să bată din picior. SADOVEANU, la TDRG. Cînd s-a zburlit odată vodă Sturza, au și umplut cîmpii ca potîrnichile. C. PETRESCU, A. R. 24. N-ai să te zbîrlești bănuind că în vorbele mele joacă ursul prin vecini. ODOBESCU, S. III 158. ◊ Expr. A se zbîrli la cineva = a se repezi (cu vorba) la cineva, a se răsti la cineva. ♦ A se îndîrji. De cîte ori nenorocul te-o azvîrli mai jos tu să te zbîrlești și să te ridici tot mai sus. MACEDONSKI, O. III 35. ♦ (Despre vreme) A se arăta neprielnică, dușmănoasă (cu vînt, frig, zăpadă); a se strica. Cum a făcut nevasta lui Lipan calea întoarsă, vremea s-a zbîrlit. S-a răsucit vîntul și a prins a bate de cătră miezul nopții. SADOVEANU, B. 161. Vremea s-a zburlit pretimpuriu cu spic de zăpadă în ploaie, C. PETRESCU, R. DR. 47. – Variantă: zburlí vb. IV.
ZBÎRLÍT, -Ă, zbîrliți, -te, adj. (Și în forma zburlit) (Despre păr, despre pene etc.) În neorînduială, ridicat în sus; ciufulit. Era mărunt... cu niște ochișori negri ca de guzgan, subt sprîncenele zbîrlite. SADOVEANU, la TDRG. Pe mustățile rare și zburlite, de pisoi, rămăsese o dungă de caimac. C. PETRESCU, Î. N 44. Coamele-i erau zburlite, Ș-a lui sprintene copite Săpau urme pe pămînt. ALECSANDRI, P. I 50. ♦ (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) Cu părul (sau cu penele) în dezordine. Fața sălbatică, zbîrlită, bărboasă a moșului Careba se ivi într-o ferestruică bătută în cuie. DUMITRIU, N. 185. între corturile taberei și carele de război, trecură robii cu ochii spăriați, cu capelele goale, zbîrlite și plecate. SADOVEANU, O. VII 16. Niște curci îmbătrînite, Gîrbovite și zburlite Sta sub șură tremurînd. ALECSANDRI, P. I 206. ◊ (În comparații și metafore) Satul de colibe zbîrlite era grămădit dincolo, într-o rîpă. SADOVEANU, O. VII 82. Pari lungi și deși, bătuți pînă la pămînt în mijlocul valului, străjuiau drept și neclintiți, cu vîrfurile lor ascuțite, creasta zburlită a întăriturilor mele. HOGAȘ, M. N. 167. ◊ Expr. Zbîrlit ca un arici v. arici (1). 2. Fig. (Despre oameni) înfuriat, supărat; zborșit, încruntat. Apăru la lumină zburlit de mînie și pufnind indignat pe nări. C. PETRESCU, C. V. 85. – Variantă: zburlít, -ă adj.
ZBURLÍ vb. IV v. zbîrli.
ZBURLÍT, -Ă adj. v. zbîrlit.
ZBÂRLÍ, zbârlesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păr, blană, pene etc.) A se ridica (sau a da impresia că se ridică) în sus (de spaimă, de mânie etc.); a se ciufuli. ◊ Tranz. Vântul îi zbârlește părul. 2. Tranz. A răscoli; a agita (suprafața unei ape). 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se supăra, a se mânia, a se zborși. 4. Refl. Fig. (Despre vreme) A se strica. [Var.: zburlí vb. IV]
ZBÂRLÍT, -Ă, zbârliți, -te, adj. 1. (Despre păr, pene, blană etc.) În neorânduială, ridicat în sus; ciufulit; (despre ființe) cu părul sau cu penele în dezordine. 2. Fig. (Despre oameni) Înfuriat, supărat; zborșit. [Var.: zburlít, -ă adj.] – V. zbârli.
ZBURLÍ vb. IV. v. zbârli.
ZBURLÍT, -Ă adj. v. zbârlit.
zbârlí / zburlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbârlésc / zburlésc, imperf. 3 sg. zbârleá / zburleá; conj. prez. 3 să zbârleáscă / să zburleáscă
zburlí v. zbârlí
zbârlí/zburlí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbârlésc/zburlésc, imperf. 3 sg. zbârleá/zburleá; conj. prez. 3 sg. și pl. zbârleáscă/zburleáscă
zburlí v. zbârli
ZBÂRLÍ vb. 1. v. ciufuli. 2. a i se ridica, (reg.) a i se arici. (I s-a ~ părul de frică.) 3. v. înfoia.
ZBÂRLÍ vb. v. cuta, încreți, înrăutăți, supăra, tremura, undui.
ZBÂRLÍT adj. 1. v. ciufulit. 2. despletit, nepieptănat. (O femeie ~.) 3. v. înfoiat.
ZBÂRLÍT adj. v. supărat.
ZBÂRLÍ, zbârlésc, vb. IV. ~ (zbâr + suf. expresiv -li)
A ZBÂRLÍ ~ésc tranz. 1) A face să se zbârlească. 2) (ființe) A supune unei acțiuni de dezordonare a părului; a ciufuli. 3) (ape) A face să se miște în valuri mici. /Orig. nec.
A SE ZBÂRLÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre păr, pene) A se ridica în sus; a se face vâlvoi. 2) fig. (despre persoane) A deveni furios; a se înfuria; a se zborși. 3) (despre timp) A se schimba în rău; a deveni nefavorabil; a se strica; a se înrăutăți. /Orig. nec.
sbârlì v. 1. a (se) ridica părul în sus (de spaimă sau de mânie): leul sbârli coama, îi se sbârli părul; 2. fig. a se indigna, a se speria: ce te sbârlești așa? [Și sburli, formă intensivă dintrun primitiv burlì: locuțiunea imitativă țurloiu-burloiu răspunde, ca sens și formă, francezului hurluberlu].
sbârlit a. cu părul în dezordine.
sburlì v. Mold. V. sbârli.
sburlit a. Mold. 1. sbârlit: vite ca părul sburlit; 2. se zice de găina cu penele rari și crețe.
zbîrlésc și (nord și) zburlesc v. tr. (îld. *bir-, bur-, rus. *burlitĭ, a face tărăboĭ, burlivyĭ, furtunos, zbîrlit; cr. brljati, a răscoli, a scotoci. V. zborăsc și bură). Ridic păru saŭ penele de mînie (saŭ de frică): leu îșĭ zbîrlește coama. Rîdic firicelele de pe fața unuĭ postav împingîndu-le în răspăr. V. refl. Îmĭ rîdic păru saŭ penele de furie (saŭ de frică): cîniĭ și cocoșiĭ se zbîrlesc cînd se bat. Rîdic împingînd în răspăr firicelele de ăe fața postavuluĭ. Fig. Fam. Mă mîniĭ, mă înfuriĭ: nu te zbîrli degeaba! – Și spîrlesc (Trans. Ban.). V. zborșesc, burzuluĭesc și urăsc.
zbîrlít, -ă adj. (d. zbîrlesc). Cu păru saŭ penele rîdicate orĭ în dezordine. V. bursuc și ghimpos.
zburlésc, V. zbîrlesc.
zbîrli vb. v. CUTA. ÎNCREȚI. ÎNRĂUTĂȚI. SUPĂRA. TREMURA. UNDUI.
ZBÎRLI vb. 1. a (se) ciufuli, (pop.) a (se) burzului, a (se) zborși, (Ban., prin Transilv. și Olt.) a (se) sperli. (După somn i s-a ~ părul.) 2. a se ridica, (reg.) a se arici. (I s-a ~ părul de frică.) 3. a se înfoia, a se răsfira, a se umfla, (vestul Transilv.) a se sperli. (Penele păsării se ~.)
zbîrlit adj. v. SUPĂRAT.
ZBÎRLIT adj. 1. ciufulit, deranjat, neîngrijit, vîlvoi, (livr.) hirsut, (pop. și fam.) burzuluit, (înv. și reg.) străflocat, (reg.) borz, borzos, buhos, buhuiat, vîlvoiat, zbîrlog, zborșit, (Mold. și Bucov.) dupuros, (vestul Transilv.) sperlă, (Ban. și sud-vestul Transilv.) sperlit, (fam. și depr.) nețesălat. (Cu părul ~.) 2. despletit, nepieptănat. (O femeie ~.) 3. înfoiat, răsfirat, umflat. (Pasăre cu coada ~.)
a i se zbârli fofoloanca expr. (er., glum.d. femei) a se excita.
a zbârli sparanghelu’ / toroipanul expr. (pop.) a avea o erecție.
zbârli, zbârlesc v. r. a se enerva, a se înfuria
zbârlit, -ă, zbârliți, -te adj. (er.) excitat.

zbârlit dex

Intrare: zbârlit
zburlit adjectiv
zbârlit adjectiv
Intrare: zbârli
zbârli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
zburli conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb