ZBÂNȚUITÚRĂ, zbănțuituri, s. f. (Reg.) Zbânțuire. [Pr.: -țu-i-] – Zbânțui + suf. -tură.

ZBÂNȚUITÚRĂ zbânțuituri, s. f. (Rar) Zbânțuire. [Pr.: -țu-i-] – Zbânțui + suf. -tură.

ZBĂNȚUITÚRĂ, zbănțuituri, s. f. (Rar) Zbenguială, zbănțuire. Numai la zbănțuituri ți-i gîndu. ALECSANDRI, T. 938.

ZBÂNȚUITÚRĂ, zbânțuituri, s. f. (Rar) Zbânțuire. – Din zbânțui + suf. -(i)tură.

zbânțuitúră (reg.) (-țu-i-) s. f., g.-d. art. zbânțuitúrii; pl. zbânțuitúri

zbânțuitúră s. f. (sil. -țu-i-), g.-d. art. zbânțuitúrii; pl. zbânțuitúri

ZBÂNȚUITÚRĂ s. v. joacă.

ZBĂNȚUITÚRĂ, zbănțuitúri, s. f. Zbânțuitură. (zbănțui + suf. -tură)

sbănțuitură f. Mold. 1. garnitură de fier; 2. fig. desfrânare: numai la sbânțuituri ți-e gândul AL.

zbănțuitúră f., pl. ĭ. Zbănțuĭală.

ZBÎNȚUITURĂ s. joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbînțuială, zbînțuire, zbînțuit, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (N-a fost decît o ~ de copii.)