zbânțuire definitie

2 intrări

25 definiții pentru zbânțuire

ZBĂNȚUÍ vb. IV v. zbânțui.
ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec.
ZBÂNȚUÍRE, zbânțuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se zbânțui și rezultatul ei; zbenguială, zbânțuit1, zbânțuitură. – V. zbânțui.
ZBĂNȚUÍ vb. IV v. zbânțui.
ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec.
ZBÂNȚUÍRE, zbânțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbânțui și rezultatul ei; zbenguială, zbânțuit1, zbânțuitură. – V. zbânțui.
ZBĂNȚUÍ, zbănțuiesc și zbănțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. Te-ai duce dimIneața la horă să te zbănțui și să chiui. C. PETRESCU, R. DR. 241. Mă uitam cu dor la ceilalți copii cum alergau și se zbănțuiau pe afară. VLAHUȚĂ, O. A. II 176. Mă mir cum nu s-o săturat de zbănțuit. ALECSANDRI, T. 413. ◊ Variantă: zbînțuí (STANCU, D. 72) vb. IV.
ZBĂNȚUÍRE, zbănțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbănțui; zbenguială.
ZBÎNȚUÍ vb. IV v. zbănțui.
ZBĂNȚUÍ vb. IV. v. zbânțui.
ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV]
ZBÂNȚUÍRE, zbânțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbânțui; zbenguială.
zbânțuí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl. ind. prez. 1 sg. mă zbấnțui, 2 sg. te zbấnțui, 3 se zbấnțuie, imperf. 3 sg. se zbấnțuiá; conj. prez. 3 să se zbấnțuie
zbânțuíre (pop.) s. f., g.-d. art. zbânțuírii; pl. zbânțuíri
zbânțuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zbânțui, 3 sg. și pl. zbânțuie, imperf. 3 sg. zbânțuiá
zbânțuíre s. f., g.-d. art. zbânțuírii; pl. zbânțuíri
ZBÂNȚUÍ vb. v. zburda.
ZBÂNȚUÍRE s. v. joacă.
A se zbânțui ≠ a se liniști
ZBĂNȚUÍ, zbắnțui, vb. IV. ~ 2. Tranz. A strânge, a fixa, a prinde cu o verigă de fier, cu un cerc de metal. (din zbanț)
A SE ZBÂNȚUÍ mă zbânțui intranz. A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbengui. /Orig. nec.
sbănțuì v. Mold. 1. a lega cu sbanțuri; 2. fig. a face ștrengării: nu s’a săturat de sbănțuit AL. [Sensul figurat e obscur].
zbănțuĭésc v. tr. (d. zbanț). Leg cu zbanțurĭ. V. refl. (cp. cu balț și it. balzo, sbalzo, săritură, balzare, sbalzare, a sări). Sar, mă joc, mă agăț, zburd, mă zbenguĭesc: copiiĭ se zbănțuĭaŭ pin pod. V. bîstîcîĭ.
ZBÎNȚUI vb. a se zbengui, a zburda. (Toată ziua se ~.)
ZBÎNȚUIRE s. joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbînțuială, zbînțuit, zbînțuitură, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (N-a fost decît o ~ de copii.)

zbânțuire dex

Intrare: zbânțui
zbânțui conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb reflexiv
zbănțui 1 1 -iesc conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv
zbănțui 2 1 -i conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb reflexiv
Intrare: zbânțuire
zbănțuire substantiv feminin
zbânțuire substantiv feminin