zavragiŭ definitie

13 definiții pentru zavragiŭ

ZAVRAGÍU, zavragii, s. m. 1. (Pop.) Țigan nomad (ursar sau căldărar). 2. Scandalagiu. – Cf. zavergiu.
ZAVRAGÍU, zavragii, s. m. 1. Țigan nomad (ursar sau căldărar). 2. Scandalagiu. – Cf. zavergiu.
ZAVRAGÍU, zavragii, s. m. 1. Țigan nomad (ursar sau căldărar). Trecea, ca o vijelie, cîte-o hoardă de țigani zavragii, cu căruțe cu coviltir, cu urși legați de căruță. GALACTION, O. I 8. Țiganul (ursarul sau zavragiul) cînd vede că acela ce-l miluiește dă cu piciorul în pămînt, refuză a lua din mînă. MARIAN, Î. 376. 2. Scandalagiu. Soro! soro! auzi dumneata? Zavragii vin încoace! CARAGIALE, O. I 97.
ZAVRAGÍU, zavragii, s. m. 1. Țigan nomad (ursar sau căldărar). 2. Scandalagiu. – Din zavergiu.
zavragíu (pop.) (za-vra-) s. m., art. zavragíul; pl. zavragíi, art. zavragíii (-gi-ii)
zavragíu s. m. (sil. -vra-), art. zavragíul; pl. zavragíi, art. zavragíii
ZAVRAGÍU adj., s. v. arțăgos, certăreț, gâlcevitor, scandalagiu.
ZAVRAGÍU ~i m. 1) înv. Țigan nomad; șătrar. 2) fig. Persoană căreia îi plac scandalurile; scandalagiu. /Orig. nec.
zavragiu m. 1. cată-ceartă; 2. țigan căldărar. [În loc de zarvagiu, derivațiune analogică din zarvă].
zavergíŭ m. (d. zaveră). Vechĭ. Revoluționar din zaveră, eterist. Azĭ. Fig. (pop. zavragiŭ). Scandalagiŭ.
zavragíŭ m., -gĭoaĭcă f. (din zavergiŭ). Munt. Iron. Țigan vagabond cu căruța.
zavragiu adj., s. v. ARȚĂGOS. CERTĂREȚ. GÎLCEVITOR. SCANDALAGIU.
zavragiu, zavragii s. m. 1. țigan nomad 2. scandalagiu; huligan

zavragiŭ dex

Intrare: zavragiu
zarvagiu admite vocativul substantiv masculin
zavragiu substantiv masculin admite vocativul
  • silabisire: za-vra-giu