zavergisí vr [At: ALECSANDRI, T. 92 / Pzi: ~sesc / E: zavergiu + -isi] (Înv) A se răzvrăti.

ZAVERGISÍ, zavergisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti. – Zavergiu + suf. -isi.

ZAVERGISÍ, zavergisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti. – Zavergiu + suf. -isi.

ZAVERGISÍ, zavergisesc, vb. IV. Refl. (Învechit, rar) A deveni revoltat, răzvrătit. [Paraponisitul:] Nu vrea să zică că m-am lepădat de hristoitie, că m-am zavergisit. ALECSANDRI, T. 92.

ZAVERGISÍ, zavergisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti. – Din zavergiu.

zavergisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se zavergisésc, imperf. 3 sg. se zavergiseá conj. prez. 3 să se zavergiseáscă

zavergisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zavergisésc, imperf. 3 sg. zavergiseá; conj. prez. 3 sg. și pl. zavergiseáscă

ZAVERGISÍ vb. v. răscula, răzvrăti, revolta, ridica.

ZAVERISÍ, zaverisésc, vb. IV. (Var.) Zavergisi.

A SE ZAVERGISÍ mă ~ésc refl. ist. A face zaveră; a se ridica la luptă (împotriva nedreptăților, abuzurilor, asupritorilor etc.); a se răzvrăti; a se răscula. /Din zavergiu

zavergisì v. a se revolta: nu vrea să zică că m’am zavergisit AL. [Derivațiune analogică din Zaveră].

zavergisésc (mă) v. refl. (d. zavergiŭ). Vechĭ. Rar. Mă revolt, fac revoluțiune. V. buntuluĭesc.

zavergisi vb. v. RĂSCULA. RĂZVRĂTI. REVOLTA. RIDICA.