zádcă sf vz zatcă

zápcă sf vz zatcă

zátcă sf [At: HEM 1758/2 / V: zadcă, zapcă, zât~, zet~ / Pl: ~tce și (reg) zắtci / E: bg задка] 1 (Pop; la războiul de țesut) Vergea de lemn care se introduce într-unul din capetele sulului dinapoi pentru a-l putea învârti, astfel ca urzeala să stea întinsă tot timpul Si: (pop) slobozitor. 2 (Reg) Unealtă de tors nedefinită mai îndeaproape. 3 (Reg) Bucată de lemn cu care poți azvârli. 4 (Fam; îf zâtcă) Nas.

ZÁTCĂ s. v. întinzător, întorcător, slobozitor.

ZÁPCĂ, zăpci, s. f. (Banat, Olt.; Var.) Zatcă. (cf. zatcă)

zátcă (zắtci), s. f. – Întinzător al urzelii. – Var. zapcă. Origine incertă; negreșit provenind în ultimă instanță din sl. zadĭ „înapoi”. În Banat și Olt.

ZÁTCĂ, zătci, s. f. (Banat, Olt.; La războaiele de țesut) Ansamblul firelor de urzeală din planul orizontal. (prob. din sl. zadĩ = înapoi)

zapcă f. V. zatcă.

zatcă f. Tr. (și Oltenia) întinzătorul pânzei țesute. [Origină necunoscută].

zátcă f., pl. e și zătcĭ (vsl. *zadka, d. zadĭ, înapoĭ, V. zadie și nazat). Vest. Întinzător, crivea, bățu cu care pînza țesută se strînge pe sulu din ainte. – Și zapcă (ca dutcă, dupcă). V. răzuș.

zatcă s. v. ÎNTINZĂTOR. ÎNTORCĂTOR. SLOBOZITOR.