záriște sf [At: POGOR, HENR. 228 / V: (rar) zắr~, (înv) zér~ / Pl: ~ti / E: zare + -iște] 1 (Pop) Orizont (1). 2 (Pop) Văzduh. 3 (Pop; fig) Margine (1). 4 (Reg) Poiană (1). 5 (Reg) Pădure rară. 6 (Înv; îf zeriște, rar zăriște) Ruină (1).

ZÁRIȘTE, zariști, s. f. 1. Zare, orizont. 2. Luminiș în pădure. – Zare + suf. -iște.

ZÁRIȘTE, zariști, s. f. 1. Zare, orizont. 2. Luminiș în pădure. – Zare + suf. -iște.

ZÁRIȘTE, zariști, s. f. Zare, orizont. Din deal de fintmă se dezvelește din codru un tăpșan verde, de pe care privirile scapă în zariștea largă. VLAHUȚĂ, O. A. II 157. ◊ Fig. [Nepotul] împlinea... în învățătură ceea ce rîvnise Zaharia cu un pătrar de veac în urmă. De acolo numai putea să se deschidă încă o dată o zariște luminoasă și caldă. C. PETRESCU, R. DR. 245. A înțeles că, peste tot în viață, îi iese în cale o sabie de foc și că nu-i dat lui să ajungă la nici o zariște și la nici un liman. POPA, V. 309.

ZÁRIȘTE, zariști, s. f. 1. Zare, orizont. 2. Luminiș în pădure. – Din zare + suf. -iște.

záriște (pop., reg.) s. f., g.-d. art. záriștii; pl. záriști

záriște s. f., g.-d. art. záriștii; pl. záriști

ZÁRIȘTE s. v. luminiș, orizont, poiană, zare.

ZÁRIȘTE ~i f. 1) Porțiune a cerului sau a globului terestru mărginită de linia orizontului; zare. 2) Loc deschis, fără copaci, într-o pădure; luminiș. /zare + suf. ~iște

záriște f. (d. zare). Let. Zare, orizont.

zariște s. v. LUMINIȘ. ORIZONT. POIANĂ. ZARE.