zare definitie

44 definiții pentru zare

dzáră sf vz zară
zar2 sn [At: LB / V: (reg) záră / Pl: ~uri / E: mg zér] 1 (Pop) Mecanism montat la ușă, la poartă etc. pentru a o închide Si: broască (23), zăvor (1). 2 Lanț cu lacăt. 3-4 (Reg) Clanță (1-2). 5 (Trs) Sistem de bârne dispuse într-un anumit fel, care se folosește la oprirea plutelor lungi.
záră1 sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) d~, dzárî, zeá~ / Pl: ~re / E: ns cf zer] (Pop) 1-2 Zer (1, 5). 3 Lapte bătut. 4 (Mol) Brânzeturi (1).
záră3 sf vz zare
záră2 sf vz zar2
záre sf [At: CORESI, EV 440 / V: (rar) ~ră3 / Pl: zắri și (reg) ~ / E: vsl заріа] 1 (Îvp; adesea urmat de determinări care arată felul) Rază (1). 2-3 (Rar; îlav) Cale de o ~ Pe (sau la) o distanță mare. 4 (Îe) A se uita (sau a privi) în ~ (la ceva) A privi un obiect (transparent) așezându-l în dreptul unei surse de lumină, pentru a-l vedea mai bine. 5 (Pop; îe) (O) ~ de... O cantitate mică de... 6 (Îlav; îcn) ~ de... (sau de ~) Deloc. 7 (Pan) Privire (1). 8 (Pop; pex) Răsărit. 9 (Pop) Orizont (1). 10 (Îlav) În ~ (sau, rar, lpl zări) La orizont (1). 11-12 (Pex; îal) Departe (1-2). 13 (Îlav) În ~a zărilor (sau zărilor zării, zări de zări) Foarte departe. 14 (Îlav) Din ~a (depărtată) (sau zări) Din depărtări. 15 (Pex; lpl) Văzduh. 16 (Îs) Patru zări Cele patru puncte cardinale. 17 (Înv) Margine. 18 (Îvp) Culme (1). 19 (Înv) Vedenie. 20 (Bot; înv; îc) Zara-soarelui Floarea-soarelui (Helianthus annus).
ZAR2, zaruri, s. n. (Reg.) Broască de la ușă. – Din magh. zár.
ZÁRĂ s. f. (Pop.) Lichid albicios și acrișor care rămâne după ce s-a ales untul. – Cf. alb. dhallë.
ZÁRE, zări, s. f. 1. Partea cerului sau a pământului pe care o mărginește linia orizontului; orizont. ◊ Loc. adv. În zare sau (rar) în zări = la orizont; p. ext. departe. Din zări = din depărtări. ♦ (La pl.) Văzduh. 2. Lumină care se împrăștie în jurul unei surse luminoase; rază. 3. Expr. A se uita (sau a privi) în zare la ceva = a privi un obiect (transparent) așezându-l în dreptul unei surse de lumină pentru a-l vedea mai bine. (O) zare de... = o cantitate mică de... ♦ Zori de ziuă, zorii zilei. 3. Culme, creastă, coamă, vârf. – Din sl. zarja.
ZAR2, zaruri, s. n. (Reg.) Broască de la ușă. – Din magh. zár.
ZÁRĂ s. f. Lichid albicios și acrișor care rămâne după ce s-a ales untul. – Cf. alb. dhallë.
ZÁRE, zări, s. f. 1. Partea cerului sau a pământului pe care o mărginește linia orizontului; orizont. ◊ Loc. adv. În zare sau (rar) În zări = la orizont; p. ext. departe. Din zări = din depărtări. ♦ (La pl.) Văzduh. 2. Lumină care se împrăștie în jurul unei surse luminoase; rază. ♦ Expr. A se uita (sau a privi) în zare la ceva = a privi un obiect (transparent) așezându-l în dreptul unei surse de lumină pentru a-l vedea mai bine. (O) zare de... = o cantitate mică de...** Zori de ziuă, zorii zilei, 3. Culme, creastă, coamă, vârf. – Din sl. zarja.
ZAR2, zaruri, s. n. (Transilv.) Broasca de la ușă (împreună cu clanța). Și vîrîră cheia cea ruginită în zar (broască) și suciră o dată, de două ori, de trei ori, și de-abia putură deschide ușa aceea. RETEGANUL, P. II 5.
ZÁRĂ s. f. Lichid albicios și acrișor care rămîne după ce s-a ales untul din smîntînă. Tot în acel blid se turnă zară-n care se dumică mămăligă. RETEGANUL, P. I 65. Uit’te oleacă de zară, mînîncă și pace! CONTEMPORANUL, VIIII 5. Cînd zara e proaspătă și groasă, se mănîncă cu mămăligă. Unii săteni vara beu zară proaspătă. ȘEZ. VII 98.
ZÁRE, zări, s. f. 1. Partea cerului sau a pămîntului. pe care o mărginește linia orizontului. V. orizont. Deasupra șirurilor de sălcii se ridica zarea luminoasă, verde sub nori și cețuri. DUMITRIU, N. 276. Privea cu-ntristare, Cît ți-i oceanul de larg, zările fără catarguri. TOPÎRCEANU, P. 45. ◊ (Poetic) înălțimile albastre Pleacă zarea lor pe dealuri, Arătînd privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. EMINESCU, O. I 210. ◊ Fig. Oștenii își schimbă locul necontenit; îi bate vîntul cătră zarea furtunilor. SADOVEANU, N. P. 102. Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri. EMINESCU, O. I 201. În ochii mei deschis-ai o zare nouă, largă... Tot sufletul spre dînsa cu tine vrea să meargă. ALECSANDRI, T. II 118. ◊ Loc. adv. (Mai ales în construcție cu verbele «a se uita», «a privi») În zare (sau, rar, în zări) = la orizont; p. ext. în depărtare, departe. Cei doi flăcăi se priviră între ei, întunecați, apoi se uitară amîndoi în zare. DUMITRIU, N. 235. Vedem pînă departe, în fundul zării, sate, cîmpuri, păduri. STANCU, U.R.S.S. 105. Brazdele negre-lucii se întindeau pînă în zare. SADOVEANU, O. VI 430. Iar mai spre-amiazi, din depărtări, Văzu-tu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socrii mari și cu nuntași. COȘBUC, P. I 56. Privea în zare, cum pe mări Răsare și străluce, Pe mișcătoarele cărări Corăbii negre duce. EMINESCU, O. I 167. Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari. id. ib. 146. Despot, Despot... în zarea depărtată S-aude zgomot mare și-o oaste se arată. ALECSANDRI, T. II 172. Din zări = din depărtări. Din zări un tînăr călător, Sosind pe-acolo, s-a rugat Să bea din cana lor. COȘBUC, P. I 281. ♦ Văzduh. Vei privi prin zări senine Stelele, sclipind mărunte, Cum încet de peste munte, Ies de printre brazi. COȘBUC, P. I 316. 2. Lumină care se împrăștie în jurul unei surse luminoase. Moșneagul puse mîna pe pahar și-l ridică în zarea fînarului. SADOVEANU, O. II 15. Pune-l să-mi cînte de inimă albastră aici, la zarea stelelor și a focului. GANE, N. I 135. Cu făclioara pe-unde treci, Dai zare negrelor poteci. COȘBUC, P. I 148. ◊ Expr. A se uita în zare (la ceva) sau a privi (ceva) în zare = a privi un obiect transparent așezîndu-l în dreptul unei surse de lumină, pentru a-l vedea mai bine. Străinul... luă paharul, îl privi în zare. SADOVEANU, la TDRG. Se uită în zare la culoarea de chilimbar Gustă și așeză paharul la loc. C. PETRESCU, A. 373. (O) zare de... = o cantitate mică de... (în special de lumină, v. licărire). În cîteva ore de drum, mașina avea să-l înfunde iarăși în satul tătăresc, cu bordeie strîmbe și oarbe de lut... și cu praful acela dobrogean... răsucit în vîrtejuri peste cîmpuri dogorite, fără zare de umbră. C. PETRESCU, Î. I 4. Ce mi-aprinde-n piept scîntei? E părere, ori o zare De lumină-n geamul ei? CERNA, P. 142. Înnoptase. Zare de stea nu se vedea deasupra. VLAHUȚĂ, la TDRG. Se sui într-un copaci înalt, și se uită în toate părțile, că de va vedea undeva vro zare de lumină, să se ducă și să ceară nițel foc. ISPIRESCU, L. 200. O zare de lumină s-arată-n răsărit. EMINESCU, O. I 98. (În construcții negative) De zare = nici un pic, cîtuși de puțin. Nu-i nici stăpînul casei, nici femeia lui măcar, nici măcar o slugă de zare. GANE, la CADE. ♦ Rază. Deci sîngerat la pămînt i-alunecă brațul, iar noaptea Morții și-a silnicii sorți i-acopere zarea vederii. MURNU, I. 89. Ești demon, copilă, că numai c-o zare Din genele-ți lunge, din ochiul tău mare Făcuși pe-al meu înger cu spaimă să zboare. EMINESCU, O. I 41. ♦ Zori de ziuă. V. zori. De ce să cadă crinul în zarea dimineții? De ce să moară Emisii în floarea tinereții? ALECSANDRI, P. II 114. Și la zări de ziuă a mai făcut un copil și l-a numit Zărilă. ȘEZ. II 49. ◊ Fig. Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț, Cînd tu te pierzi în zarea eternei dimineți. EMINESCU, O. I 114. 3. Culme, creastă, coamă, vîrf. După o jumătate de ceas ne suirăm noi-înșine pe zarea muntelui. GANE, N. III 113. După un minut de odihnă pe zarea dealului, descălecai și începurăm a scoborî la vale. HOGAȘ, M. N. 205. Îndărăt, dintr-o zare de codru, soarele răsărea încet pe-un cer de un albastru cald și fără pic de nor. VLAHUȚĂ, O. A. 276.
ZAR2, zaruri, s. n. (Reg.) Broasca de la ușă. – Magh. zár.
ZÁRĂ s. f. Lichid albicios și acrișor care rămâne după ce s-a ales untul din smântână. – Comp. alb. dhallë.
ZÁRE, zări, s. f. 1. Partea cerului sau a pământului pe care o mărginește linia orizontului. ◊ Loc. adv. În zare sau (rar) în zări = la orizont; p. ext. departe. Din zări = din depărtări. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) în zare (sau în zări) = a se uita spre orizont, în depărtare, fără o țintă precisă. În zarea depărtată sau în fundul zării = în depărtare, departe. ♦ (La pl.) Văzduh. Vei privi prin zări senine Stelele (COȘBUC). 2. Lumină. Moșneagul puse mâna pe pahar și-l ridică în zarea fânarului (SADOVEANU). ◊ Expr. A se uita (sau a privi) în zare la ceva = a privi un obiect transparent, așezându-l în dreptul unei surse de lumină. O zare de... = o cantitate mică de... ♦ Rază. Ești demon, copilă, că numai c-o zare Din genele-ți lunge, din ochiul tău mare Făcuși pe-al meu înger cu spaimă să zboare (EMINESCU). ♦ Zori de ziuă, zorii zilei. De ce să cadă crinul în zarea dimineții? (ALECSANDRI). 3. Culme, creastă, vârf. – Slav (v. sl. zarja).
zar s. n., pl. záruri
záră (lichid) (pop.) s. f., g.-d. art. zárei
záre (orizont, rază) s. f. g.-d. art. zắrii; pl. zări
zar (la joc, la ușă) s. n., pl. záruri
záră s. f., g.-d. art. zárei
záre s. f., g.-d. art. zării; pl. zări
ZAR s. v. broască.
ZÁRĂ s. v. zer.
ZÁRE s. 1. v. orizont. 2. (la pl.) aer, v. văzduh.
ZÁRE s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, licăr, licărire, licărit, lucire, lumină, nălucă, nălucire, năzărire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit, spectru, spirit, stafie, strălucire, străfulgerare, strigoi, umbră, vedenie, viziune.
záre (zắri), s. f.1. Strălucire. – 2. Lumină, rază. – 3. Nălucă, iluzie. – 4. Limită a vizibilității, orizont, depărtare. – 5. Culme, creastă. – Mr. dzare, megl. zari. Sl. zarĭa, zorĭa „strălucire” (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 469; Conev 36), cf. zori. – Der. zări, vb. (a întrevedea ceva, a repera; a observa, a remarca), mr. andzărire, a cărui legătură cu sl. zrĕti (Miklosich, Slaw. Elem., 23) este doar indirectă; zăranie, s. f. (Trans., aparență); întrezări, vb. (a întrevedea), formată după fr. entrevoir; zariște, s. f. (orizont). – Din rom. provin ngr. ζιαριζω (Murnu, Lehnw., 25) și rut. zyryty „a privi” (Candrea, Elemente, 409).
ZÁRĂ f. Lichid albicios și acrișor care rămâne după alegerea untului din smântână. /Cuv. autoht.
ZÁRE zări f. 1) Porțiune a cerului sau a globului terestru mărginită de linia orizontului; zariște. * În zări în depărtări. 2) Lumină din jurul unei surse luminoase. * A se uita în zare (la un obiect) a examina un obiect transparent, așezându-l în dreptul unei surse de lumină. 3) Lumină care apare la orizont înainte de răsăritul Soarelui; zori. [G.-D. zării] /<sl. zarja
zar n. Tr. broască la uși. [Ung. ZÁR].
zară f. lapte acru ce s’alege din laptele bătut. [Tras din zer].
zară f. zare: o zară de foc ISP.
zare f. 1. lumină slabă: o zare de foc; 2. coama dealului unde se mărginește cu orizontul; 3. orizont: cât e zare de zărit între Nord și Răsărit AL. [Slav. ZARIA, strălucire].
2) zar n., pl. urĭ (ung. zár). V. zăvor.
záră f., pl. inuzitat zărĭ (înrudit cu alb. dhală, lapte acrit, de unde și mrom. dhală, zară, și cu vgr. gála, lapte. P. dh = z, cp. cu barză, vĭezure și mazăre). Zer rămas din smântână după ce s’a scos untu saŭ din laptele de oaĭe după ce s’a scos cașu și jintuitu.
záre f., pl. zărĭ (vsl. zarĭa, zorĭa, strălucire; bg. zarĕa, rus. zarĕá. V. zorĭ, zăresc). Lumină slabă depărtată: se vedea o zare de lumină. Orizont: un escadron, o corabie se ivi în zare. În zare, privind contra luminiĭ: pin [1] acest plic se vede în zare. Pe zarea dealuluĭ, pe culmea dealuluĭ privit de departe. De zare, numaĭ ca să zăreștĭ, de loc: nu era mîncare nicĭ de zare.
zăvór n., pl. oare (vsl. zavorŭ, zavora, drug de’ncuĭat ușa, zatvorŭ, barieră [de unde ung. závár, zavor, zár], zatvoritĭ, a’ncuĭa. V. pridvor, sfarog). Pĭesa de fer care se’mpinge cu mîna orĭ cu cheĭa ca să’ncuĭ orĭ să descuĭ ușa. Un fel de opritoare la războĭu de țesut. – Și zovor (bibl. 1688). Și zar (Trans.), d. ung.
zar s. v. BROASCĂ.
za s. v. ZER.
zare s. v. APARIȚIE. ARĂTARE. DUH. FANTASMĂ. FANTOMĂ. LICĂR. LICĂRIRE. LICĂRIT. LUCIRE. LUMINĂ. NĂLUCĂ. NĂLUCIRE. NĂZĂRIRE. SCĂPĂRARE. SCĂPĂRAT. SCÎNTEIE. SCÎNTEIERE. SCLIPEALĂ. SCLIPIRE. SCLIPIT. SPECTRU. SPIRIT. STAFIE. STRĂLUCIRE. STRĂFULGERARE. STRIGOI. UMBRĂ. VEDENIE. VIZIUNE.
ZARE s. 1. orizont, (astăzi rar) zariște, (pop.) poala cerului. (Se vede ceva în ~.) 2. (la pl.) aer, atmosferă, cer, slavă, spațiu, văzduh, (livr. fig.) eter, tărie. (S-a ridicat în ~.)
záre, zări, zeri, s.f. – 1. Lumină, rază: „Ai luat roata de la șpor ș-o fo zare și ai tors” (Grai. rom., 2000; Plăiuț). 2. (reg.) Fulger. În expr. bat zerii = fulgeră (Birdaș, 1994; Rohia). – Din sl. zarja „strălucire” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

zare dex

Intrare: zară
zară substantiv feminin (numai) singular
dzară
Intrare: zar (broască)
zară substantiv feminin (numai) singular
zar substantiv neutru
Intrare: zare
zare substantiv feminin