PRẤSLEA, prâslea, s. m. și f. Fratele cel mai mic (sau sora cea mică) dintr-o familie, mezinul; p. gener. copil mic; prichindel. – Din sl. prŭstŭ, bg. prăst.

PRẤSLEA s. m. Fratele cel mai mic dintr-o familie, mezinul; p. gener. copil mic; prichindel. – Din sl. prŭstŭ, bg. prăst.

PRÎSLEÁ, (rar) prîsle, s. m. Copilul cel mai mic dintr-o familie, ultimul născut; mezin; p. ext. apelativ pentru orice copil mic; prichindel. Prîslea cere ceva mămichii și căpitanul îl dojenește cu degetul arătător. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 12. Bunicile și mumele-și luau nepoții și copiii cei mai mici, prîslele.. în poală și le spuneau cîte în lună și în soare. DELAVRANCEA, S. 217. Al mai mare să fi avut șapte anișori, ăl mijlociu vreo șase și prîslea vreo patru. CARAGIALE, O. III 102.

!prấslea s. m. și f., g.-d. lui prấslea; pl. prấslea

prâslea s. m.

PRÂSLEA s. art. v. mezin.

PRÂSLEA m. art. 1) Băiatul cel mai mic dintr-o familie; mezin. 2) Copil mic; prichindel; puradel. /cf. prâsnel

Prăslea m. în basme, feciorul cel mai mic dar cel mai voinic.

pî́rslea, prî́slea și zapî́rstea (ea dift.) m., gen. al luĭ, din aceĭașĭ răd. cu nă-pîrst-oc, d. vsl. prĭstŭ, deget). Vest. Cel din urmă copil, mezin.

prî́slea și prî́snea, V. pîrslea.

zapî́rstea, V. pîrslea.

PRÎSLEA s. art. mezin, (Olt.) urmatic, (Olt. și Transilv.) zăpîrstea (art.). (~ din familie.)