zanát sn vz zănat

ZĂNÁT, zănaturi, s. n. (Reg.) Meserie, meșteșug. – Din sb. zanat.

ZĂNÁT, zănaturi, s. n. (Reg.) Meserie, meșteșug. – Din scr. zanat.

ZĂNÁT, zănaturi, s. n. (Ban:) Meserie, meșteșug.; Cu glas domol, spuse unde s-a născut, la cine a învățat zănaiul și cîtă vreme a lucra. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 40. Aș vrea și eu să mai scap de zănat, urmă el, să mai odihnesc, și aș putea să fiu tignit. SLAVICI, O. II 213.

ZĂNÁT, zănaturi, s. n. (Reg.) Meserie, meșteșug. – Sb. zanat.

zănát (reg.) s. n., pl. zănáturi

zănát s. n., pl. zănáturi

ZĂNÁT s. v. meserie, meșteșug.

zănát (-turi), s. n. – Meserie, profesie. Tc. zanat, prin intermediul sb. zanat (Tiktin; Bogrea, Dacor., III, 740). În Banat. – Der. zănătar, s. m. (slujbaș).

zănat n. (Banat) 1. obiceiu: tot satu cu zănatu; 2. meșteșug: dă-ți copilul la zănat. [Serb. ZANAT].

zanát, V. zănat.

zănát n., pl. urĭ (sîrb. zanat, d. turc. zanat, d. ar. san’at, meserie). Ban. Trans. Meserie. Obiceĭ: în tot satu e zănatu (Hațeg).

zănat s. v. MESERIE. MEȘTEȘUG.