Dicționare ale limbii române

3 intrări

8 definiții pentru zaman

amán-zamán i vz aman
zamán sn [At: NECULCE, L. 162 / Pl: ? / E: tc zaman] (Înv) Prilej (1).
ZĂMÁN s. v. ocazie, prilej.
ZAMÁN, zamánuri, s. n. Șansă. (din tc. zaman, cf. alb., bg. zaman)
zamán (-nuri), s. n. – Oportunitate. – Mr. zămane. Tc. zaman (Șeineanu, II, 130), cf. alb., bg. zaman.
zamán n., pl. urĭ și e (turc. zaman). Nec. Ocaziune. V. aman.
zăman s. v. OCAZIE. PRILEJ.
ZAMAN < tc. „ocazie” (Tiktin) 1. Zaman, (Î Div). 2. Zamona, P., boier, 1420 (Ț-Rom 128; 13 – 15 B 170); Zămona, P. (Giur 245) același. 3. Zamonea sau Zamonul, Danciul, olt., 1463 (Pol 22 – 23). 4. Zamina la olt. (17 B II 364).

zaman definitie

zaman dex

Intrare: Zaman
Zaman
Intrare: zaman
zaman substantiv neutru
Intrare: zăman
zăman 1 pl. -uri substantiv neutru
zăman 2 pl. -e substantiv neutru