zaímf sn [At: ARGHEZI, C. J. 99 / Pl: ~uri / E: fr zaïmph] (Liv) Văl.

ZAÍMF, zaimfuri, s. n. (Rar) Văl. – Din fr. zaïmph.

ZAÍMF, zaimfuri, s. n. (Rar) Văl. – Din fr. zaïmph.

ZAÍMF, zaimfuri, s. n. (Livresc) Văl. (Fig.) Sub zaimful dimineții, floarea iris în zăvoaie Dezvelește frumusețea violetului ei sîn. GALACTION, O. I 17. Trăia în puritatea visului de odinioară. Numai ochii se încărcau de gînduri și de melancolie, ceea ce-i sporea farmecul ciudat, îndepărtat, zaimful de poezie. EFTIMIU, N. 65.

ZAÍMF, zaimfuri, s. n. (Livresc) Văl. – Fr. zaïmph.

zaímf (rar) s. n., pl. zaímfuri

zaímf s. n., pl. zaímfuri

ZAÍMF s. v. văl, voal.

zaimf s. v. VĂL. VOAL.