ZAIFLÎ́C, zaiflîcuri, s. n. (Învechit) Indispoziție, slăbiciune, suferință. Alții în visuri de înălțare Se plîng de-o parte cu ah și vah / Că mereu sufăr de-o boală mare. Eu unu, slavă domnului, sînt ferit de asemine zaiflîc. ALECSANDRI, T. 92.