zaiflấc sn vz zaiflic

zaiflíc sn [At: (a. 1837) IORGA, S. D. XII, 304 / P: za-i~ / V: ~lấc / Pl: ~uri / E: tc zayıflık, zaiflik] (Înv) 1 Boală (1). 2 Indispoziție. 3 Suferință.

ZAIFLẤC, zaiflâcuri, s. n. (Înv.) Indispoziție, slăbiciune, suferință. [Pr.: za-i-] – Din tc. zayiflik.

ZAIFLẤC, zaiflâcuri, s. n. (Înv.) Indispoziție, slăbiciune, suferință. [Pr.: za-i-] – Din tc. zayiflik.

ZAIFLÎ́C, zaiflîcuri, s. n. (Învechit) Indispoziție, slăbiciune, suferință. Alții în visuri de înălțare Se plîng de-o parte cu ah și vah / Că mereu sufăr de-o boală mare. Eu unu, slavă domnului, sînt ferit de asemine zaiflîc. ALECSANDRI, T. 92.

ZAIFLẤC s. n. (Înv.) Indispoziție, suferință. – Tc. zaiflik.

zaiflấc (înv.) (za-i-flâc) s. n., pl. zaflấcuri

zaiflâc s. n. (sil. -i-flâc), pl. zaiflâcuri

ZAIFLÂC s. v. indispoziție.

ZAIFLÂC ~uri n. înv. Stare de ușoară indispoziție. [Sil. za-i-] /<turc. zayiflik

zaiflíc s.n. (înv.) indispoziție, slăbiciune, suferință.

zaiflâc n. indispozițiune: sunt ferit de zaiflâc AL. [Turc. ZAIFLYK, infirmitate].

zaiflî́c n., pl. urĭ (turc. zayiflyk). Sec. 18-19. Fam. Indispozițiune.

zaiflîc s. v. INDISPOZIȚIE.