ZADÁRNIC, -Ă, zadarnici, -e, adj. 1. Fără rost, fără folos, fără întrebuințare, inutil. Treci, ducând o parte din tristețea lor, Un suspin, o rugă, un zadarnic dor. TOPÎRCEANU, B. 13. Nu regret c-am pierdut astfel o zadarnică avere. MACEDONSKI, O. I 9. După o muncă zadarnică de atîta vreme, după ce toată casa a fost răsturnată de zece ori... d. Lefter a căzut pe o canapea, sfărîmat de oboseală. CARAGIALE, O. I 339. (Adverbial) Valul ușor clipotind îmi aduce zadarnic aminte Sunetul glasului tău. TOPÎRCEANU, P. 45. Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi țiu, Ea bate ca și cariul încet într-un sicriu. EMINESCU, O. I 71. Zadarnic printre oameni m-aș arăta zîmbind Ca soarele de toamnă prin neguri strălucind. ALECSANDRI, T. II 237. 2. (Învechit) Vanitos, încrezut, trufaș, îngîmfat. Sigismund Báthori, nestatornic și zadarnic, se trufi și se înălță cu mintea de cînd tractă și se rudi prin căsătorie cu împăratul nemțesc. BĂLCESCU, O. II 70. – Variantă: zădárnic, -ă (C. PETRESCU, A. R. 33, D. BOTEZ, P. O. 30) adj.