zad sm vz zadă

zádă sf [At: ANON. CAR. / V: (îvp) zád sm, ~die2, ~dră, (reg) zădár2 sm, zeádă / E: mlp daeda (=taeda)] 1 Arbore rășinos, cu tulpina dreaptă, cu frunze lungi în formă de ace (care cad toamna), cu lemn tare, durabil și foarte prețios, care crește în regiunea alpină inferioară Si: (reg) brad-de-vară, brad-roșu, cadrin, cătrin, crin, crin-de-munte, dăcrin, larice, lariș, lariță, rariț, viadă, zăduț (Larix decidua). 2 (Bot; înv) Pin2 (Pinus silvestris). 3 Așchie (1) subțire de zadă (1), de brad sau de alt conifer întrebuințată pentru luminat sau pentru aprins focul. 4 (Pop; d. tulpini de plante, diverse obiecte etc.; îe) A fi (uscat) ~ A fi foarte uscat. 5 (Reg) Grămadă de crengi, coji, ogrinji etc. zdrobite, sfărâmate, tocate etc.

zádie2 sf vz zadă

zádră sf vz zadă

ZÁDĂ, zade, s. f. Arbore din familia pinaceelor, rășinos, cu frunze lungi în formă de ace, care cad toamna, cu lemn tare și rezistent, folosit în construcții, industria mobilei etc. (Larix decidua). – Lat. pop. daeda (= taeda).

ZÁDĂ, zade, s. f. Arbore rășinos cu frunze lungi în formă de ace, care cad toamna, cu lemn tare și durabil, foarte prețuit. (Larix decidua) – Lat. pop. daeda (=taeda).

ZAD s. m. v. zadă.

ZÁDĂ, zade, s. f. Arbore rășinos cu frunze lungi, în formă de ace pe care le pierde toamna, cu lemn tare și durabil, foarte prețuit; crește prin locurile pietroase din regiunea alpină inferioară (Larix europea). Zada... nu păstrează decît rar regularitatea de con a molidului, SIMIONESCU, FL. 82. – Variantă: zad s. m.

ZÁDĂ, zade, s. f. Arbore rășinos cu frunze lungi în formă de ace, care cad toamna, cu lemn tare și durabil, foarte prețuit (Larix decidua). – Lat. daeda (= taeda).

zádă s. f., g.-d. art. zádei; pl. záde

zádă s. f., g.-d. art. zádei; pl. záde

ZÁDĂ s. (BOT.; Larix decidua) larice.

ZÁDĂ s. v. pin.

ZAD s. m. (Var.) Zadă. (morf. DLRLC)

ZÁDĂ, zéde, s. f. 2. Torță, faclă. (din lat. taeda, lat. vulg. daeda; cf. sicil., calabr., cors. deda)

zádă (zéde), s. f. – 1. Arbore rășinos (Larix sibirica, L. decidua). – 2. Făclie, torță. – Var. zeadă, zad(ră). Mr. dzadă, megl. zadă, istr. zǫdĕ. Lat. taeda, vulg. daeda (Meyer, IF, VI, 119; Meyer, Alb. St., IV, 39; Densusianu, Hlr., 124; Densusianu, Rom., XXVIII, 68; Pușcariu 1927; REW 8520), cf. sicil., calabr., cors. deda.

ZÁDRĂ s. f. (Var.) Zadă.

ZEÁDĂ s. f. (Var.) Zadă.

ZÁD/Ă ~ e f. 1) Arbore conifer cu frunze căzătoare în formă de ace și cu lemn elastic și rezistent, folosit în industrie și la construcții. 2) Lemn al acestui arbore. [G.-D. zadei] /<lat. daeda

zadă f. frumos arbore din familia coniferelor, cu conuri mici, ovaloblonge și fin catifelate de coloare verde (Larix sibirica). [Lat. *DAEDA = TAEDA].

zádă, V. zeadă.

zádră, V. zeadă.

1) zădár m. (d. zeadă). Pt. Zeadă.

zeádă f., pl. zede (lat. taeda, pop. daeda, copac rășinos, fachie; it. teda, pv. teo, cat. teya, sp. pg. tea. Cp. cu zăgîrnă, d. zaberna-taberna). Un fel de brad maĭ mic și stufos cu frunze lungĭ (larix): arde ca zeada. Fachie. – În Olt. Mold. zadă, pl. tot zede (larix). La Panțu și zad, m. În Pt. zădar, m. În Bc. zadră, pl. zedre, ramură de pin uscată și întrebuințată ca fachie. V. conifer.

ZADĂ s. (BOT.; Larix decidua) larice.

zadă s. v. PIN.

LARIX Mill, ZADĂ, LARICE, fam. Pinaceae. Gen originar din regiunile temperate ale emisferei nordice, 10 specii de arbori înalți, monoici, rășinoși, drepți, scoarță groasă, gri la cei tineri, iar la cei maturi brună și fisurată la bază, coronament rar, răsfirat. Frunze aciculare, caduce, moi, verzi, dispuse – în smocuri de cîte 30-40, pe lujerii scurți, iar pe cei lungi, așezate izolat în spirală, toamna galbene. Flori unisexuate, cele mascule (cu numeroase stamine, fiecare cu cîte 2 saci polinici) galbene, în amenți-ovați, cele femele roșii-închis sau verzi, în amenți solitari, erecți, elipșoidale sau conice, cu, un mare număr de cârpele solzoase, 2 ovule la bază, iar mai tîrziu 2 semințe aripate; conurile la maturitate devin brune.