zabrác, ~ă [At: ISPIRESCU, L. 389 / V: (reg) zavr~ sn, zăb~ a / Pl: ~uri și ~áce sn, ~áci, ~áce a / E: nct] (Înv) 1 sn Mustrare aspră Si: ocară, perdaf, (fam) săpuneală. 2 (Îe) A trage (sau a da) un ~ (cuiva) A certa pe cineva. 3 sn Primejdie (1). 4 sn (Reg) Harababură (5). 5 a (Reg; d. oameni) Care este prost îmbrăcat.

ZABRÁC s. n. (Înv.) 1. Mustrare aspră; ocară. 2. Încercare grea; primejdie. – Cf. rus. zabrak.

ZABRÁC s. n. (Înv.) 1. Mustrare aspră; ocară. 2. Încercare grea; primejdie. – Et. nec. Cf. rus. zabrak.

ZABRÁC s. n. (Învechit și regional) Mustrare aspră, ocară. V. săpuneală, perdaf. ♦ Încercare grea la care este supus cineva; primejdie. Va întîmpina un zabrac bun. din care va scăpa cu fata curată. ISPIRESCU, L. 389. – Variantă: zavrác s. n.

ZAVRÁC s. n. v. zabrac.

ZABRÁC s. n. (Înv.) 1. Mustrare aspră; ocară. 2. Încercare grea; primejdie.

zabrác (înv.) (za-brac) s. n.

zabrác s. n. (sil. -brac)

ZABRÁC s. v. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș.

ZABRÁC, zabrácuri, s. n. (din sl. zazrakŭ [din zazrjeti = a certa])

zabrác (-curi), s. n. – Mustrare, ocară. – Var. zavrac. Sl. zazrakú, de la zazrjeti „a se certa” (Scriban). Der. din rus. zabrak „selecție” (Tiktin) sau din bg. za vrak „la naiba” (Graur, Rom., LV, 251) nu sînt convingătoare.

ZAVRÁC s. n. (Var.) Zabrac.

zabrac n. fam. săpuneală: va întâmpina un zabrac bun ISP. [Origină necunoscută].

zabrác, V. zavrac.

zavrác n., pl. urĭ (vsl. zasrakŭ, d. zazrĭeti, a ocărî. V. zăresc). Fam. Ocară, săpuneală: ĭ-a tras un zavrac. – Și zabrac.

zabrac s. v. ADMONESTARE. CEARTĂ. CERTARE. DOJANĂ. DOJENIRE. IMPUTARE. MORALĂ. MUSTRARE. OBSERVAȚIE. REPROȘ.