zabit definitie

16 definiții pentru zabit

zabét2 sm vz zabit
zabét1 av [At: DLR / E: nct] (Reg) Înadins.
zabít sm [At: (a. 1790) IORGA, S. D. II, 239 / V: ~bét2, zavíț / Pl: ~iți / E: tc zabit] (Tcî) 1-2 Guvernator (1-2). 3-4 (Pex) Autoritate (4-5). 5 (Reg) Comandant militar Si: (îvr) zabitan, (îvr) zabitaș. 6 (Reg) Șef al Poliției. 7 (Reg; îf zaviț) Șef al unei lucrări de exploatare forestieră.
ZABÉT s. m. (Înv.) Guvernator; p. ext. autoritate, stăpânire. – Din tc. zabit.
ZABÉT s. m. (Turcism înv.) Guvernator; p. ext. autoritate, stăpânire. – Din tc. zabit.
ZABÉT s. m. (Turcism învechit) Guvernator, administrator; p. ext. autoritate, stăpînire. Trecu pre dinaintea cortului unde era autoritatea (zabetul). I. IONESCU, M. 248. Au alergat acasă la tată-său să vie să-i agiute a duci neguțitorii la zabet ca să să giudici cu dînșii. ȘEZ. II 118. – Variantă: zabít s. m.
ZABÍT s. m. v. zabet.
ZABÉT s. m. (Turcism înv.) Guvernator; p. ext. autoritate, stăpânire. – Tc. zabit.
zabét (înv.) s. m.
zabét s. m.
ZABÉT s. v. cârmuitor, conducător, guvernator.
ZABÍT s. m. (Var.) Zabet.
zabít s. m. – Guvernator, militar, comandant. – Var. zabet. Tc. zabit (Tiktin). Sec. XVIII, înv. – Der. zabitlîc, s. n. (autoritate, putere); din tc. zabitnik, înv.
zabet m. od. guvernator: o să te dau pe mâna zabetului FIL. [Turc. ZABIT, administrator, guvernator].
zabét și (maĭ vechĭ) -ít m. (turc. ar. zabit, șef, d. zabt, stăpînire; ngr. zabitis, sîrb. zabit. V. zapciŭ, zăpsesc). Vechĭ. Guvernator, șef. Suprefect, pretor.
zabet s. v. CÎRMUITOR. CONDUCĂTOR. GUVERNATOR.

zabit dex

Intrare: zabet
zabit substantiv masculin (numai) singular admite vocativul
zabet admite vocativul substantiv masculin