Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru zabet

zab├ęt2 sm vz zabit
zab├ęt1 av [At: DLR / E: nct] (Reg) ├Änadins.
zab├şt sm [At: (a. 1790) IORGA, S. D. II, 239 / V: ~b├ęt2, zav├ş╚Ť / Pl: ~i╚Ťi / E: tc zabit] (Tc├«) 1-2 Guvernator (1-2). 3-4 (Pex) Autoritate (4-5). 5 (Reg) Comandant militar Si: (├«vr) zabitan, (├«vr) zabita╚Ö. 6 (Reg) ╚śef al Poli╚Ťiei. 7 (Reg; ├«f zavi╚Ť) ╚śef al unei lucr─âri de exploatare forestier─â.
ZAB├ëT s. m. (├Änv.) Guvernator; p. ext. autoritate, st─âp├ónire. ÔÇô Din tc. zabit.
ZAB├ëT s. m. (Turcism ├«nv.) Guvernator; p. ext. autoritate, st─âp├ónire. ÔÇô Din tc. zabit.
ZAB├ëT s. m. (Turcism ├«nvechit) Guvernator, administrator; p. ext. autoritate, st─âp├«nire. Trecu pre dinaintea cortului unde era autoritatea (zabetul). I. IONESCU, M. 248. Au alergat acas─â la tat─â-s─âu s─â vie s─â-i agiute a duci negu╚Ťitorii la zabet ca s─â s─â giudici cu d├«n╚Öii. ╚śEZ. II 118. ÔÇô Variant─â: zab├şt s. m.
ZAB├ŹT s. m. v. zabet.
ZAB├ëT s. m. (Turcism ├«nv.) Guvernator; p. ext. autoritate, st─âp├ónire. ÔÇô Tc. zabit.
zab├ęt (├«nv.) s. m.
zab├ęt s. m.
ZABÉT s. v. cârmuitor, conducător, guvernator.
ZAB├ŹT s. m. (Var.) Zabet.
zab├şt s. m. ÔÇô Guvernator, militar, comandant. ÔÇô Var. zabet. Tc. zabit (Tiktin). Sec. XVIII, ├«nv. ÔÇô Der. zabitl├«c, s. n. (autoritate, putere); din tc. zabitnik, ├«nv.
zabet m. od. guvernator: o să te dau pe mâna zabetului FIL. [Turc. ZABIT, administrator, guvernator].
zab├ęt ╚Öi (ma─ş vech─ş) -├şt m. (turc. ar. zabit, ╚Öef, d. zabt, st─âp├«nire; ngr. zabitis, s├«rb. zabit. V. zapci┼ş, z─âpsesc). Vech─ş. Guvernator, ╚Öef. Suprefect, pretor.
zabet s. v. CÎRMUITOR. CONDUCĂTOR. GUVERNATOR.

Zabet dex online | sinonim

Zabet definitie

Intrare: zabet
zabit substantiv masculin (numai) singular admite vocativul
zabet admite vocativul substantiv masculin