zăvori definitie

18 definiții pentru zăvori

ZĂVORÍ vb. IV v. zăvorî.
ZĂVORÎ́, zăvorăsc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încuia cu zăvorul. ♦ Tranz. A bloca intenționat, cu ajutorul unui zăvor, deplasarea unui obiect sau a unei piese dintr-un ansamblu față de un alt obiect sau față de o altă piesă. ♦ Tranz. A închide, a întemnița pe cineva. 2. Tranz. (Pop.) A lega pe cineva în cătușe. [Var.: zăvorí vb. IV] – Din zăvor.
ZĂVORÍ vb. IV v. zăvorî.
ZĂVORÎ, zăvorăsc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încuia cu zăvorul. ♦ Tranz. A bloca intenționat, cu ajutorul unui zăvor, deplasarea unui obiect sau a unei piese dintr-un ansamblu față de un alt obiect sau față de o altă piesă. ♦ Tranz. A închide, a întemnița pe cineva. 2. Tranz. (Pop.) A lega pe cineva în cătușe, în fiare [Var.: zăvorí vb. IV] – Din zăvor.
ZĂVORÍ vb. IV v. zăvorî.
ZĂVORÎ́, zăvorăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la uși, la obloane etc., p. ext. la încăperi) A încuia cu zăvorul. Să arunce cu ce le cădea sub mînă în obloanele groase, de stejar, pe care Nedelea avea grijă să le zăvorască bine pe dinăuntru. GALAN, Z. R. 211. Boier Stoicea intră și el în casă, prin ușile cele mari, groase de o palmă; le închise, le zăvorî și încrucișă pe ele drugii de fier. GALACTION, O I 52. ◊ Fig. Pădurile arse de bruma toamnei zăvorau orizontul cu porți de aramă. C. PETRESCU, S. 190. Radu Comșa mai știa între dînșii încă o pricină care le zăvora sufletul. id. î. I 21. ◊ Refl. (Despre persoane) S-a zăvorit în odaia lui și a spart toate vasele. PAS, Z. I 31. ♦ A închide, a întemnița (pe cineva). Putea, după aceea, maiorul Arghir să înlocuiască cravașa cu un bici... Să-i lipsească pe muncitori de hrană. Să-i zăvorască iarăși, pe cei mai cutezători dintre ei, în carcerele negre. PAS, Z. IV 128. 2. (Popular) A lega (pe cineva) în fiare, în cătușe. În temniță mi-e legat, Cu mîini în butuc băgat, La picioare zăvorit Și cu lanțul pus de gît. TEODORESCU, P. P. 527. – Variantă: zăvorí (HOGAȘ, M. N. 164, PĂSCULESCU, L. P. 216) vb. IV.
ZĂVORÍ vb. IV. v. zăvorî.
ZĂVORÎ, zăvorăsc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încuia cu zăvorul. ♦ Tranz. A închide, a întemnița pe cineva. 2. Tranz. (Pop.) A lega pe cineva în cătușe, în fiare. [Var.: zăvorí vb. IV] – Din zăvor.
zăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăvorắsc, imperf. 3 sg. zăvorá, perf. s. 3 sg. zăvorî́ 1 pl. zăvorấtă, m.m.c.p. 3 sg. zăvorấse; conj. prez. 3 să zăvoráscă; ger. zăvorấnd; part. zăvorất
zăvorî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăvorăsc, imperf. 3 sg. zăvorá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăvoráscă
ZĂVORÍ vb. v. încuia.
ZĂVORÎ vb. v. aresta, deține, închide, întemnița, reține.
A ZĂVORÎ́ ~ăsc tranz. 1) (uși, porți, obloane, încăperi etc.) A încuia cu zăvorul; a fereca. 2) (obiecte sau piese tehnice) A bloca intenționat cu un zăvor. 3) fam. (persoane) A pune la închisoare; a băga în temniță; a întemnița; a închide. 4) înv. (persoane) A pune în cătușe; a încătușa. 5) (persoane) A separa într-o încăpere încuiată cu zăvorul. /Din zăvor
A SE ZĂVORÎ́ mă ~ăsc intranz. (despre persoane) A se închide într-o încăpere cu zăvorul. /Din zăvor
zăvorì v. a trage zăvorul, a închide cu zăvorul.
zăvorắsc, a -î́ v. tr. (vsl. zavoriti, zatvoriti, a închide. V. voresc 2). Încuĭ (cu zăvoru).
ZĂVORÎ vb. a (se) fereca, a (se) închide, a (se) încuia. (A ~ o casă; s-a ~ în casă.)
zăvorî vb. v. ARESTA. DEȚINE. ÎNCHIDE. ÎNTEMNIȚA. REȚINE.

zăvori dex

Intrare: zăvorî
zăvorî verb grupa a IV-a conjugarea a VII-a
zăvori conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb