ZĂSTÍ, zăstesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrămădi. – Et. nec.

ZĂSTÍ, zăstesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrămădi. – Et. nec.

ZĂSTÍ, zăstesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îngrămădi. Așa de încruntat luneca înspre adîncuri cu ape posomorite cracul negru al Tazlăului, printre maluri putrede de frunziș înalt, zăstit de veacuri în acea nețărmurită și pașnică domnie a morții. HOGAȘ, M. N. 208.

ZĂSTÍ, zăstesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrămădi.

zăstí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăstésc, imperf. 3 sg. zăsteá conj. prez. 3 să zăsteáscă

zăstí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăstésc, imperf. 3 sg. zăsteá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăsteáscă

zăstésc v. tr. (var. din zăstăvesc, ca uluĭesc față de lovesc). Est. Astup pin prea multe lucrurĭ puse unele peste altele: o cămară zăstită de cĭuveĭe. Pun lucrurĭ claĭe peste grămadă: a zăsti niște lăzĭ într’o odaĭe. Ĭezesc. V. zăhăĭesc, zăletesc, zăpresc, zătonesc, gîmbosesc.