zăpușit definitie

2 intrări

19 definiții pentru zăpușit

ZĂPUȘÍ, pers. 3 zăpușește, vb. IV. Tranz. (Pop.; despre soare) A încălzi foarte tare, a înfierbânta. – Din bg. zapusa, sb. zapušiti „a umple de fum”.
ZĂPUȘÍT, -Ă, zăpușiți, -te, adj. (Pop.) 1. Înăbușit, sufocat de căldură. 2. Înăbușitor (din cauza căldurii), sufocant, zăpușitor. – V. zăpuși.
ZĂPUȘÍ, pers. 3 zăpușește, vb. IV. Tranz. (Pop.; despre soare) A încălzi foarte tare, a înfierbânta. – Din bg. zapuša, scr. zapušiti „a umple de fum”.
ZĂPUȘÍT, -Ă, zăpușiți, -te, adj. (Pop.) 1. Înăbușit, sufocat de căldură. 2. Înăbușitor (din cauza căldurii), sufocant, zăpușitor. – V. zăpuși.
ZĂPUȘÍ, pers. 3 zăpușește, vb. IV. Tranz. (Despre soare) A încălzi foarte tare, a înfierbînta. Soarele zăpușește firea; lumina lui te orbește; aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu astîmpără arsura. DELAVRANCEA, S. 221. Soarele se ridicase ca la două sulițe și scînteia pe cerul fără pic de nori, amenințînd să zăpușească orașul cu arșița sa. id. T. 124.
ZĂPUȘÍT, -Ă, zăpușiți, -te, adj. 1. Înăbușit, sufocat de căldură. [Stejarul și plopul] se unise ca să fie, în pustiu, lăcaș milostiv al paserilor cerului, umbrar răcoritor al turmelor zăpușite, adăpost binecuvîntat al călătorului obosit. ODOBESCU, S. I 166. 2. Înăbușitor (de zăpușeală), sufocant, zăpușitor. Năduhul greu și zăpușit al dormitoarelor. DELAVRANCEA, la TDRG.
ZĂPUȘÍ, zăpușesc, vb. IV. Tranz. (Despre soare) A încălzi foarte tare, a înfierbânta. – Bg. zapuša, sb. zapušiti „a umple de fum”.
ZĂPUȘÍT, -Ă, zăpușiți, -te, adj. 1. Înnăbușit, sufocat de căldură. 2. Înnăbușitor (din cauza căldurii), sufocant, zăpușitor. Năduhul greu și zăpușit al dormitoarelor (DELAVRANCEA). – V. zăpuși.
zăpușí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. zăpușéste, imperf. 3 sg. zăpușeá conj. prez. 3 să zăpușeáscă; ger. zăpușínd
zăpușí vb., ind. prez. 3 sg. zăpușéște, imperf. 3 sg. zăpușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăpușeáscă; ger. zăpușínd
ZĂPUȘÍ vb. v. arde, dogori, frige, pârjoli.
ZĂPUȘÍT adj. v. arzător, canicular, dogoritor, fierbinte, înăbușitor, sufocant, sugrumător, torid, tropical, zăpușitor.
zăpușí (-ș-esc, ít), vb. – A sufoca, a înăbuși. Sl. zabŭšiti, sb. zabušiti „a sufoca”, cf. zăpsi, bg. zapušam „a astupa”, din sl. puchŭ „respirație” (Tiktin). După Candrea, din sb. zapušiti „a umple de fum”. – Der. zăpuc (var. zăpușeală, înv. zăpuh), s. n. (căldură, dogoare); zăpușitor, adj. (înăbușitor); înzăpuși, vb. (a înăbuși).
ZĂPUȘÍ, zăpușésc, vb. IV. Tranz. ~. (din bg. zăpușam, [sb. zabušiti = a sufoca < sl. zabŭšiti < sl. puchŭ = respirație] sau [scr. zapušiti = a umple de fum])
A ZĂPUȘÍ pers. 3 ~éște intranz. pop. (despre soare) A emana radiații puternice; a pârjoli; a pârli; a frige; a dogori. /<bulg. zapuša, sb. zapušiti
zăpușì v. a năbuși de căldură. [Rus. ZAPUHATSÌA, a pierde răsuflarea].
zăpușésc v. tr. (vsl. *zapušiti, sîrb. zapušiti, a astupa, a face colb, rus. rapušitĭ, a acoperi cu gheață [geamurile], zapyhatĭ-sĕa, a se zăpuși, a perde răsuflarea, din răd. puh. V. puf, bușesc, înăbușesc, bufnesc). Rar. Înăbuș pin căldură.
zăpuși vb. v. ARDE. DOGORI. FRIGE. PÎRJOLI.
zăpușit adj. v. ARZĂTOR. CANICULAR. DOGORITOR. FIERBINTE. ÎNĂBUȘITOR. SUFOCANT. SUGRUMĂTOR. TORID. TROPICAL. ZĂPUȘITOR.

zăpușit dex

Intrare: zăpușit
zăpușit adjectiv
Intrare: zăpuși
zăpuși conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv impersonal