ZĂPUȘEÁLĂ, zăpușeli, s. f. Căldură mare și înăbușitoare; arșiță, zăduf, zăpuc. – Zăpuși + suf. -eală.

ZĂPUȘEÁLĂ, zăpușeli, s. f. Căldură mare și înăbușitoare; arșiță, zăduf, zăpuc. – Zăpuși + suf. -eală.

ZĂPUȘEÁLĂ, zăpușeli, s. f. Căldură mare și înăbușitoare; arșiță, zăduf. Vara te simți mai bine. Pămîntul e rece, nu te supără prea mult zăpușeala. STANCU, D. 350. Nădușise rău, că era zăpușeală. CAMIL PETRESCU, O. I 108. Zăpușeala ce plutește în văzduh țese o tăcere năbușitoare. REBREANU, I. 9.

ZĂPUȘEÁLĂ, zăpușeli, s. f. Căldură mare și înnăbușitoare; zăduf, arșiță. – Din zăpuși + suf. -eală.

zăpușeálă s. f., g.-d. art. zăpușélii; pl. zăpușéli

zăpușeálă s. f., g.-d. art. zăpușélii; pl. zăpușéli

ZĂPUȘEÁLĂ s. v. caniculă.

ZĂPUȘEÁLĂ ~éli f. Căldură înăbușitoare; zăduf. [G.-D. zăpușelii] /a zăpuși + suf. ~eală

zăpușeală f. căldură năbușitoare.

zăpușeálă f., pl. elĭ (d. a se zăpuși). Zăduf, atmosferă înăbușitoare.

ZĂPUȘEALĂ s. (MET.) arșiță, caniculă, călduri (pl.), dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pîrjol, pojar, toropeală, zăduf, (livr.) torpoare, (pop.) arsură, vipie, (reg.) buhoare, cocăt, crăpăt, năplăială, pîclă, prepăt, prigoare, puhăială, zăpuc, (prin Ban.) arsoare, (Ban. și Transilv.) friptoare, (prin Olt.) japsă, (Ban.) pripeală, (înv.) ars, pripec, (fig.) cuptor, jar. (~ zilelor de vară.)