zăpor definitie

17 definiții pentru zăpor

zapór1 sn vz zăpor1
zapór2 sn vz zăpor2
zapur sn vz zăpor
ZĂPÓR, zăpoare, s. n. (Pop.) 1. Îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu, îndeosebi la coturi sau pe secțiuni de scurgere mai înguste, datorită căreia se produc creșteri de nivel și inundații; p. ext. revărsare, inundație. 2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau funcționarea morilor de apă; apa oprită la baraj. ◊ Expr. A pune zăpor = (despre cai) a nu voi să tragă; a se împotrivi. – Din bg. zapor.
ZĂPÓR, zăpoare, s. n. (Pop.) 1. Îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu, îndeosebi la coturi sau pe secțiuni de curgere mai înguste, datorită căreia se produc creșteri de nivel și inundații; p. ext. revărsare, inundație. 2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau funcționarea morilor de apă; apa oprită la baraj. ◊ Expr. A pune zăpor = (despre cai) a nu voi să tragă; a se împotrivi. – Din bg. zapor.
ZĂPÓR, zăpoare, s. n. 1. Baraj de gheață care se formează primăvara pe o apă curgătoare (și care, la dezgheț, se rupe și provoacă revărsări); p. ext. revărsare, inundație, puhoi. Se va mîntui zăporul și se vor scurge puhoaiele. SADOVEANU, B. 211. E destul numai o schimbare de vînt să adie cîteva zile Sudul, și zăpoarele se rup; sloii se mișcă alunecînd la vale. BART, E. 309. ◊ Fig. Să pornească, în sfîrșit, și zăporul lor, ca ploaia aceasta ușurătoare. C. PETRESCU, A. R. 46. 2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor (v. hait) sau a morilor; p. ext. apa oprită la baraje, curentul apei cînd se deschide barajul. Te duci la oraș, Fată de plutaș Pornită-n zăpor Ca un vînător? CORBEA, A. 38. Cînd se îmblînzi faur și porni zăporul pe Bistrița, Axinte se înfățișă cu cel dintâi miel și cu cea dintâi floare. SADOVEANU, O. VIII 111. Poartă moara cu zăpor. Pe secetă închide iazul morii, de se strînge apă mai multă căreia îi dă drumu de poartă pietrele. ȘEZ. IX 152. ◊ Expr. (Despre cai) A pune zăpor = a nu voi să tragă, a se împotrivi, a se arăta nărăvaș; a se pune în poară. Caii, ca și cum și-ar fi uitat năravul, merseseră bine pînă atunci. Dar, la jumătatea dealului – tranc! puseră zăpor. MACEDONSKI, O. III 105.
ZĂPÓR, zăpoare, s. n. 1. Baraj de sloiuri de gheață care se formează primăvara pe un râu; p. ext. revărsare, inundație. 2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau a morilor; apa oprită la baraje. ◊ Expr. (Despre cai) A pune zăpor = a nu voi să tragă; a se împotrivi. – Bg. zapor.
zăpór (pop.) s. n., pl. zăpoáre
zăpór s. n., pl. zăpoáre
ZĂPÓR s. v. puhoi, șuvoi, torent.
zăpór (-oáre), s. n.1. Dezgheț, viitură, avalanșă. – 2. Barieră de gheață în rîurile navigabile. Sl. zaporŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 229; Conev 81), cf. bg. zapor „dig”, rus. zapor „oprire”, mag. zápor „viitură”. – Der. zăpori, vb. (a inunda). Aceleiași rădăcini sl. îi aparține zăpri, vb. refl. (a suferi de retenție de urină), din sl. zaprĕti „a închide”, der. zăpreală, s. f. (retenție); cf. zăpreti, vb. (a reține; a speria), sec. XVI, înv., din același vb. sl., der. zăpreștenie, s. f. (detenție), din sl. zaprĕštenije.
ZĂPÓR ~oáre n. 1) Îngrămădire de sloiuri de gheață, formată primăvara în anumite locuri, pe cursul unui râu. 2) Baraj construit special pentru a putea porni plutele sau morile. 3) Torent mare de apă care se formează la spargerea unui baraj. /<bulg. zapor
zăpor n. Tr. topirea ghieții. [Ung. ZÁPOR, pohoiu].
zăpór n., pl. oáre (vsl. zaporŭ, rătez de ușă; bg. zapor, stăvilar, zăgaz; rus. zapór, zăvor, oprire; ung. zápor, povol, undă. V. o- și pri-por, zăpresc). Baraj de sloĭurĭ pe rîurĭ: spărgătoru de gheață a făcut un canal pin zăpor la gura Siretuluĭ. Opreală de apă din cauza sloĭurilor (Olt. ArhO, 1928, 158). Fig. Vest. A pune zăpor, a pune opor, a te opune (CL. 1922, 372). A sta la zăpor, a înfrunta nevoile (primejdiile). Viitură, undă, năboĭ, apă care se revarsă. Apă oprită de stăvilar la moară. V. haĭt 2 și baraj.
zopór, V. zăpor.
zăpor s. v. PUHOI. ȘUVOI. TORENT.
zăpór, zăpoare, s.n. – (reg.) 1. Îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu, din cauza căruia se produc inundații. 2. Baraj care permite pornirea plutelor. 3. Adunare de oameni, sfat, sobor: „P-acela că l-o mânat / Cu găleata la izvor / Până ce s-a fa’ zăpor” (Ștețco, 1990; Borșa). – Din bg. zapor „dig, stăvilar” (Scriban, DLRM, DEX, MDA), sl. zaporǔ (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; MDA).

zăpor dex

Intrare: zăpor
zăpor substantiv neutru
zopor substantiv neutru