ZĂPÓDINĂ s. f. (Olt.) Zăpodie. (din sb. zapodina)

zăpódie f. (vsl. zapodŭ, ascunzătoare, d. podŭ, dedesupt. V. pod). Ps. S. ș. a. Vale: mergĭ în zăpodia luĭ Ĭosafat (Gst.). Azĭ. Strîmtoare (de rîŭ, de drum) între dealurĭ saŭ între munțĭ. Olt. ș. a. (zăpodină), pl. ĭ. Padină într’o coastă (CL. 1922, 372). – La Chir. Grăn. „rupturĭ de deal”. Se află de doŭă orĭ într’un doc. din 1702, Ĭașĭ (rev. Miron Costin, 1, 9). În ArhO, 1928, 158, „zăpadă mare cu sloată”!! V. zănoagă.