ZĂPĂÍ, pers. 3 zăpăie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre câini) A lătra, a hămăi. – Zapa + suf. -ăi.

ZĂPĂÍT, zăpăituri, s. n. (Reg.) Faptul de a zăpăi; zăpăitură, lătrat, hămăit. – V. zăpăi.

ZĂPĂÍ, pers. 3 zắpăie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre câini) A lătra, a hămăi. – Zapa + suf. -ăi.

ZĂPĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a zăpăi; zăpăitură, lătrat, hămăit. – V. zăpăi.

ZĂPĂÍ, zăpăiesc și zăpăi, vb. IV. Intranz. (Mold., despre cîini) A lătra, a hămăi. Brațe mînioase băteau în porți, zăpăiau cînii după zaplazuri, glasuri speriate întrebau. CAMILAR, N. II 402. Vacile mugesc, cînii zăpăiesc și fumul vînăt se ridică de pe curte și de pe saț. SADOVEANU, O. I 50.

ZĂPĂÍT, zăpăituri, s. n. (Mold.) Lătrat, hămăit.

ZĂPĂÍ, pers. 3 zắpăie, vb. IV. Intranz. (Reg., despre câini) A lătra, a hămăi. – Onomatopee.

ZĂPĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a zăpăi; lătrat, hămăit.

zăpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 zăpăie, imperf. 3 sg. zăpăiá conj. prez. 3 să zắpăie

zăpăít (reg.) s. n., pl. zăpăíturi

zăpăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. zăpăie, imperf. 3 sg. zăpăiá

zăpăít s. n., pl. zăpăíturi

zăpăít s. n., pl. zăpăíturi

ZĂPĂÍ vb. v. hămăi, lătra.

ZĂPĂÍT s. v. hămăială, hămăire, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrat, lătrătură.

zăpăì v. Mold. a lătra. [Onomatopee: zapa! zapa!].

zắpăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. zap. Cp. și cu ung. zöpögni, a plînge suspinînd). Nord. Latru furios: cîniĭ săriră zăpăind, Sadov. VR. 1911, 7, 7).

zăpăi vb. v. HĂMĂI. LĂTRA.

zăpăit s. v. HĂMĂIALĂ. HĂMĂIRE. HĂMĂIT. HĂMĂITURĂ. LĂTRARE. LĂTRAT. LĂTRĂTURĂ.