zăpăcit definitie

2 intrări

28 definiții pentru zăpăcit

ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, a (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A strica ordinea, a răvăși, a deranja. – Et. nec.
ZĂPĂCÍT, -Ă, zăpăciți, -te, adj. (Adesea substantivat) Tulburat la minte; buimăcit, năucit, fâstâcit. ♦ Zvăpăiat, neastâmpărat, zvânturat. – V. zăpăci.
ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, a (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A strica ordinea, a răvăși, a deranja. – Et. nec.
ZĂPĂCÍT, -Ă, zăpăciți, -te, adj. (Adesea substantivat) Tulburat la minte; buimăcit, năucit, fâstâcit. ♦ Zvăpăiat, neastâmpărat, zvânturat. – V. zăpăci.
ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A tulbura mintea cuiva, a-l face să-și piardă capul; a năuci, a buimăci, a ameți. Cîteva zile, la început, îl cam zăpăcise orașul acesta mare, în care el venise pentru întîia oară. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Comisarul potrivise însă lucrurile astfel, ca ei să sosească-n pădure pe-nserate, și asta-l zăpăcea pe Duțu. SLAVICI, O. I 368. Strălucirea hainelor lui Făt- Frumos, pînă într-atîta orbise și zăpăcise pe vrăjmaș, de nu mai știau oștile unde se află. ISPIRESCU, L. 156. ◊ Refl. Moșul se zăpăci cu totul la auzul vorbelor. Stătu în loc și parcă nu-i venea să creadă. DUNĂREANU, CH. 11. Și ea, mergînd spre Viorel, De mînă cînd a prins-o el, Roșind, s-a zăpăcit de drag. COȘBUC, P. I 57. 2. (Familiar) A încurca, a răvăși. Ei acum, ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele, să-mi zăpăcești hîrtiile? BARANGA, I. 162.
ZĂPĂCÍT, -Ă, zăpăciți, -te, adj. Tulburat, buimăcit, fîstîcit. Olimp Stavrat își mîngăia zăpăcit bărbuța, cu un surîs în care îngrijorarea se lupta cu cochetăria. REBREANU, R. II 55. Se învîrtea zăpăcită, frîngîndu-și mîinile Cu disperare. BART, E. 372. Atît era de zăpăcit, încît nici nu știa în care mînă să ție cuțitul și în care furculița. SLAVICI, O. I 106. ◊ (Adverbial) începe să se îmbrace zăpăcit și stîngaci. SEBASTIAN, T. 329. ◊ (Substantivat) Feciorul de împărat rămase ca un zăpăcit. ISPIRESCU, L. 186. ♦ Neîntreg la minte; zvăpăiat, Zvînturat. (Substantivat) De unde nici căta la femei, s-a dat în dragoste cu o zăpăcită. ALECSANDRI, T. 1728.
ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A răvăși.
ZĂPĂCÍT, -Ă, zăpăciți, -te, adj. (Adesea substantivat) Buimăcit, năucit, tulburat; fâstâcit. ♦ Zvăpăiat, zvânturat. – V. zăpăci.
zăpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăpăcésc, imperf. 3 sg. zăpăceá; conj. prez. 3 să zăpăceáscă
zăpăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăpăcésc, imperf. 3 sg. zăpăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăpăceáscă
ZĂPĂCÍ vb. 1. v. buimăci. 2. v. dezorienta. 3. v. tulbura. 4. v. fâstâci. 5. v. încurca. 6. v. deranja.
ZĂPĂCÍT adj. 1. v. buimac. 2. v. amețit. 3. v. dezorientat. 4. aiurit, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Nu știe cum să acționeze, e complet ~.) 5. v. tulburat. 6. v. fâstâcit. 7. v. smintit. 8. v. zburdalnic. 9. v. deranjat.
A se zăpăci ≠ a se dezmetici
A zăpăci ≠ a dezmetici
Zăpăcit ≠ dezmeticit
ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. ~ (prob. din sl. zapačiti = a roti, a învârti; sau onom. zap + suf. -ci)
zăpăcí (-césc, -ít), vb. – A năuci, a buimăci, a ameți. Origine incertă. Poate din sl. zapačiti „a face să se învîrtescă” (Densusianu, GS, IV, 390), cf. opăci „a buimăci”, sb. pačati se „a se amesteca”; mai probabil este o creație expresivă, cf. zap, cu suf. -ci. Legătura cu sl. (za)dĕti (Cihac, II, 468) sau cu bg. zapacam (Conev 101) este improbabilă. – Der. zăpăceală, s. f. (buimăceală); zăpăuc (var. zăbăuc), adj. (buimac).
A ZĂPĂCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se zăpăcească. 2) (lucruri) A întoarce pe o parte și pe alta, împrăștiind, încâlcind, amestecând (pentru a găsi ceva); a răscoli. /Orig. nec.
A SE ZĂPĂCÍ mă ~ésc intranz. 1) A-și pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a se zăluzi; a se țicni; a înnebuni. 2) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se năuci; a se buimăci; a se ului; a se pierde. 3) A fi cuprins de un sentiment de stinghereală (neștiind cum să procedeze în situația creată); a se fâstâci; a se încurca. /Orig. nec.
zăpăcì v. 1. a încurca rău; 2. a pierde capul. [Cf. pol. ZAPODZIAC, a rătăci].
zăpăcit a. și m. turburat, foarte nedumerit.
zăpăcésc v. tr. (slav compus ca și opăcesc). Năucesc, turbur: a zăpăci un copil pin întrebărĭ. Rătăcesc, răvășesc: a zăpăci niște scrisorĭ. V. refl. Se zăpăcise de bucurie.
zăpăcít, -ă adj. Dezordonat, zăpăuc, năuc, tehuĭ: un copil zăpăcit.
ZĂPĂCI vb. 1. a (se) ameți, a (se) buimăci, a (se) năuci, (pop.) a (se) bîigui, a (se) ului, (reg.) a (se) hăbăuci, a (se) uimăci, (Mold., Bucov. și Transilv.) a (se) tehui, (înv.) a (se) cebălui. (S-a ~ de tot!) 2. a deruta, a descumpăni, a dezorienta, a încurca, (livr.) a deconcerta. (Vestea auzită l-a ~.) 3. a (se) tulbura. (S-a ~ cînd l-a văzut.) 4. a se fîstîci, a se intimida, a se încurca, (reg.) a se teșmeni, a se ului, (Transilv.) a se îngăimăci, (Olt., Munt. și Transilv.) a se rătuti, (fig.) a se pierde. (Ce te-ai ~ așa în fața lor?) 5. a încurca, (prin Transilv.) a mitroși. (A ~ ceva.) 6. a deranja, a răscoli, a răvăși, (reg.) a răntui, a rostopoli. (De ce mi-ai ~ hîrtiile?)
ZĂPĂCIT adj. 1. amețit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, tîmpit, (pop.) bîiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat ~.) 2. amețit, (fig.) beat, îmbătat. (~ de fericire.) 3. derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat, nedumerit, perplex, (livr.) deconcertat, (înv. și fam.) sastisit. (Om ~.) 4. aiurit, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Nu știe cum să acționeze, e complet ~.) 5. tulburat. (Rămăsese ~ cînd a văzut-o.) 6. fîstîcit, intimidat, încurcat, (reg.) teșmenit, (Olt. și Munt.) rătutit. (Copilul a rămas ~.) 7. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, țicnit, zănatic, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!) 8. drăcos, neastîmpărat, nebun, nebunatic, sprințar, vioi, zbînțuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Ce copil ~!) 9. deranjat, răscolit, răvășit. (Are toate hîrtiile ~.)
a o zăpăci expr. (adol., eufem.) a se masturba.
a zăpăci (pe cineva) în bătaie expr. a bate (pe cineva) foarte tare.
a zăpăci de cap (pe cineva) expr. 1. a vorbi continuu, confuz și în contradictoriu. 2. a relua cu insistență un subiect de discuție.

zăpăcit dex

Intrare: zăpăcit
zăpăcit adjectiv
Intrare: zăpăci
zăpăci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv reflexiv