zăpăceală definitie

12 definiții pentru zăpăceală

ZĂPĂCEÁLĂ, zăpăceli, s. f. 1. Faptul de a (se) zăpăci; stare în care se află cel zăpăcit; tulburare, buimăceală, fâstâceală, năuceală; dezordine. 2. (Fam.) Gălăgie mare, tărăboi, larmă, balamuc. – Zăpăci + suf. -eală.
ZĂPĂCEÁLĂ, zăpăceli, s. f. 1. Faptul de a (se) zăpăci; stare în care se află cel zăpăcit; tulburare, buimăceală, fâstâceală, năuceală; dezordine. 2. (Fam.) Gălăgie mare, tărăboi, larmă, balamuc. – Zăpăci + suf. -eală.
ZĂPĂCEÁLĂ, zăpăceli, s. f. 1. Faptul de a (se) zăpăci; stare în care se află cel zăpăcit; tulburare, buimăceală, dezordine. Cînd, pe la unu, primim ordin de plecare, zăpăceala devine lugubră. CAMIL PETRESCU, U. N. 304. Trebuie s-o fi luat, în zăpăceala mea, spre soare-scapătă, și m-am apropiat de hotarul munților. GALACTION, O. I 49. Cade cineva în vro zăpăceală de unde n-ar ști cum să iasă, de n-ar avea firul Ariadnei. ISPIRESCU, U. 114. 2. (Familiar) Gălăgie mare, larmă, balamuc.
ZĂPĂCEÁLĂ, zăpăceli, s. f. 1. Faptul de a (se) zăpăci; stare în care se află cel zăpăcit; tulburare, buimăceală, dezordine. 2. (Fam.) Gălăgie mare, larmă, balamuc.
zăpăceálă s. f., g.-d. art. zăpăcélii; pl. zăpăcéli
zăpăceálă s. f., g.-d. art. zăpăcélii; pl. zăpăcéli
ZĂPĂCEÁLĂ s. 1. v. buimăceală. 2. v. dezorientare. 3. v. tulburare. 4. fâstâceală. 5. v. sminteală. 6. v. confuzie. 7. babilonie. 8. v. debandadă. 9. v. dezordine. 10. dezordine, neorânduială, răvășeală, (fam.) brambureală, harababură, talmeș-balmeș, (fam. fig.) balamuc. (Mare ~ e în hârtiile tale.)
ZĂPĂCEÁLĂ ~éli f. Stare de om zăpăcit; tulburare temporară; buimăceală; năucie. / a (se) zăpăci + suf. ~eală
zăpăceală f. confuziune.
zăpăceálă f., pl. elĭ. Dezordine, confuziune: mare zăpăceală’n capu luĭ, în casa asta!
ZĂPĂCEA s. 1. amețeală, buimăceală, buimăcire, năuceală, năucire, perplexitate, (înv. și reg.) uluială, uluire, (reg.) uimăceală, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehuială. (Stare de ~.) 2. derută, descumpănire, dezorientare, încurcătură, nedumerire, perplexitate, (livr.) deconcertare. (~ îl împiedică să acționeze.) 3. tulburare. (~ ce l-a cuprins cînd m-a văzut.) 4. fîstîceală, intimidare, (Olt.) rătuteală. (~ unui copil.) 5. aiureală, sminteală, țicneală, (fam. fig.) țăcăneală. (~ cuiva.) 6. confuzie, încurcătură, (Transilv.) îngăimăceală. (S-a produs o ~.) 7. babilonie, dezordine, haos, încurcătură, (înv.) vavilonie. (Nu te mai poți descurca în ~ asta.) 8. debandadă, dezordine, dezorganizare, haos, neorînduială, (rar) neordine, (Mold.) calamandros, (fam.) brambureală, harababură. (O mare ~ în activitatea acelei instituții.) 9. deranj, dezordine, neorînduială, (rar) neordine, (Mold.) calamandros, (fam.) brambureală, harababură. (E mare ~ la ei în casă.) 10. dezordine, neorînduială, răvășeală, (fam.) brambureală, harababură, talmeș-balmeș, (fam. fig.) balamuc. (Mare ~ e în hîrtiile tale.)
ZĂPĂCEALĂ. Subst. Zăpăceală, zăpăcire, buimăceală, buimăcire, teșmenire (reg.), năuceală, năucie (rar), năucire (rar), sturluibare (reg.), uluială, uluire, uimeal (înv.), fîstîceală (fam.), fîstîcire (fam.), amețeală (fig.), perplexitate, dezorientare, descumpănire. Zăpăcit, teșmenit (reg.), năuc, hăbăuc (reg.), aiurit. Adj. Zăpăcit, buimac, buimatic (rar), buimăcit, teșmenit (reg), năuc, năucit, bezmetic, bezmeticit, hăbăuc (reg.), tehui (reg.), capiu (fig.), zăbăuc, aiurit, cu capu-n nori, uluit, amețit (fig.), perplex, dezorientat (fig.), descumpănit. Zăpăcitor, năucitor, uluitor. Vb. A (se) zăpăci, a (se) buimăci, a (se) teșmeni (reg.), a (se) năuci, a sturluiba (reg.), a (se) hăbăuci (reg.), a (se) tehui (reg.), a (se) ului (înv.), a uimi (înv.), a (se) fîstîci (fam.), a se pierde, a-și pierde capul, a-și pierde busola (calendarul, păscălia), a ameți (fig.), a rămîne perplex, a (se) dezorienta (fig.). A fi zăpăcit, a nu ști pe ce lume e (trăiește), a fi picat din cer, a fi căzut pod. Adv. În zăpăceală (buimăceală etc.); ca un zăpăcit (năuc etc.). V. nebunie, uimire, uitare.

zăpăceală dex

Intrare: zăpăceală
zăpăceală substantiv feminin