zănoagă definitie

2 intrări

16 definiții pentru zănoagă

ZĂNOÁGĂ, zănoage, s. f. 1. Depresiune circulară cu versante prăpăstioase în zona munților înalți; căldare. 2. Poiană înverzită; platou sau coastă de deal bune pentru agricultură. 3. Ochi larg și adânc de apă format pe cursul unui râu, mai jos de un stăvilar. – Cf. rus. zanoga, ucr. zanoha.
ZĂNOÁGĂ, zănoage, s. f. 1. Depresiune circulară cu versante prăpăstioase în zona munților înalți; căldare. 2. Poiană înverzită; platou sau coastă de deal bune pentru agricultură. 3. Ochi larg și adânc de apă format pe cursul unui râu, mai jos de un stăvilar. – Cf. rus. zanoga, ucr. zanoha.
ZĂNOÁGĂ, zănoage, s. f. 1. Depresiune circulară cu versante prăpăstioase, în zona munților înalți; căldare. Colo sus, la Toroioagă, Numai piatră și zănoagă Și steiuri de stîncă seacă. DEȘLIU, M. 5. Falnicul munte acoperit odinioară de ghețuri, din a căror înceată topire i-au rămas pe zănoagele de la Găuri turme de stînci albe. VLAHUȚĂ, R. P. 70. 2. Ochi larg de apă adîncă și cu vîrtejuri, format pe cursul unei ape, mai jos de un stăvilar. 3. Poiană înverzită; platou sau coastă de deal bune pentru agricultură.
ZĂNOÁGĂ, zănoage, s. f. 1. Depresiune circulară cu versante prăpăstioase, în zona munților înalți; căldare. 2. Poiană înverzită; platou sau coastă de deal bune pentru agricultură. 3. Ochi larg de apă adâncă, format pe cursul unei ape, mai jos de un stăvilar. – Slav (comp. rus zanoga, ucr. zanoha).
zănoágă s. f., g.-d. art. zănoágei; pl. zănoáge
zănoágă s. f., g.-d. art. zănoágei; pl. zănoáge
ZĂNOÁGĂ s. v. circ.
zănoágă (-ge), s. f. – Căldare, depresiune între doi munți. Sl. za noga „la picior”, rut. zanoga (Tiktin; Conev 39), bg. za(d)noga › megl. zănoagă.
ZĂNOÁGĂ ~ge f. 1) Depresiune circulară în zona munților, având versante abrupte. 2) Poiană înverzită. 3) Loc între munți sau dealuri potrivit pentru agricultură. 4) Ochi de apă care se formează după un zăgaz. /<sl. za noga
zănoagă f. pl. mai multe văi adânci dispuse în jurul piscurilor muntoase: zănoagele Retezatului cele pline de zăpadă perpetuă. [Slav. ZANOGŬ].
Zănoagă f. culme a Paringului, separă basinul Jiului de al Oltului.
zăgănúță, V. zănoagă.
zănoágă f., pl. e (vsl. zanogŭ, d. noga, picĭor, adică „la picĭoru, la poalele munteluĭ”). Vale ca o strachină cu fundu întins și verde la munte. (CL. 1912, 122). – În Cov. zăgănuță (din *zănoguță), vălcea (rev. I. Crg. 3, 346). V. padină, zăpodie.
ZĂNOA s. (GEOL., GEOGR.) caldeiră, cazan, căldare, circ, (prin Ban.) scofaină. (~ în regiunile muntoase.)
zănóagă, zănoage, s.f. – (reg.) Depresiune circulară cu versante prăpăstioase, în zona munților înalți; căldare. ♦ (top.) În Zănoagă, Sub Zănoagă (Rohia); Zănoaga Mare, Zănoaga Mică, căldări glaciare pe versantul nordic al Pietrosului Mare; Zănoaga, vf. (1.345 m) în Munții Maramureșului (Culmea Roșușnei, masivul Pietrosu-Bârdău). ♦ (onom.) Zănoagă, nume de familie în Maramureș. ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Cf. ucr. zanoha, rus. zanoga (Tiktin, Conev, cf. DER; Scriban, DLRM, DEX) < sl. zanogu (< noga „picior”) (Scriban).
ZĂNOÁGĂ, Șt. (RI XI 314); – Ioan (16 A IV 262) și unele toponime; Zanoagă act. (V Bistr.).

zănoagă dex

Intrare: Zănoagă
Zănoagă
Intrare: zănoagă
zănoagă substantiv feminin
zăgănuță substantiv feminin