ZĂLUZÍ, zăluzesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Reg.) A deveni zălud, a se sminti, a se țicni; a-și pierde mințile, a înnebuni. – Din zălud.

ZĂLUZÍT, -Ă, zăluziți, -te, adj. (Reg.) Înnebunit, năucit, sărit (din minți). – V. zăluzi.

ZĂLUZÍ, zăluzesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Reg.) A deveni zălud, a se sminti, a se țicni; a-și pierde mințile, a înnebuni. – Din zălud.

ZĂLUZÍT, -Ă, zăluziți, -te, adj. (Reg.) Înnebunit, năucit, sărit (din minți). – V. zăluzi.

ZĂLUZÍ, zăluzesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Regional) A deveni zălud, a se sminti, a se țicni, a-și pierde mințile, a înnebuni. Atîta s-o speriat el de rău, că a fost mai să-și sară din minte, a fost mai să zăluzească. La TDRG. Se zăluzise de minte. ȘEZ. XVIII 198.

ZĂLUZÍT, -Ă, zăluziți, -te, adj. (Regional) înnebunit, năucit, ieșit din minți.

ZĂLUZÍ, zăluzesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Reg.) A deveni zălud, a se sminti, a se țicni; a-și pierde mințile, a înnebuni. – Din zălud.

ZĂLUZÍT, -Ă, zăluziți, -te, adj. (Reg.) Înnebunit, năucit, sărit (din minți). – V. zăluzi.

zăluzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăluzésc, imperf. 3 sg. zăluzeá conj. prez. 3 să zăluzeáscă

zăluzí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăluzésc, imperf. 3 sg. zăluzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăluzeáscă

ZĂLUZÍ vb. v. aliena, înnebuni, sminti, țicni.

ZĂLUZÍT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

zăluzésc v. tr. (d. zălud. V. aluzesc). Fac zălud. V. refl. Devin zălud: se zăluzise de minte (Șez. 30, 198). V. intr. Zăluzise de spaĭmă.

zăluzi vb. v. ALIENA. ÎNNEBUNI. SMINTI. ȚICNI.

zăluzit adj., s. v. ALIENAT. DEMENT. DESCREIERAT. ÎNNEBUNIT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT.