ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. Refl. A se împrăștia; a se pierde, a se risipi. [Var.: zăhătuí vb. IV] – Din ucr. zahaity.

ZĂHĂTUÍ vb. IV v. zăhăi.

ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. Refl. A se împrăștia; a se pierde, a se risipi. [Var.: zăhătuí vb. IV] – Din ucr. zahaity.

ZĂHĂTUÍ vb. IV v. zăhăi.

ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A sîcîi, a hărțui, a chinui. Zăhăindu-l muștele... au fluturat țapul o dată din coarne. SBIERA, P. 166. Vaca nu m-a zăhăit. ȘEZ. III 154. 2. A împrăștia în dezordine; a pierde, a rătăci. Pe-o grindă, călepe de tort și linuri boite fel de fel pentru scoarțe și lăicere; apoi cîlți, buci și alte lucruri, zăhăite prin cele poliți și colțare. CREANGĂ, A. 97. Dădaca lui a vrut încă să-l netezească, Dar pieptenele era prin casă zăhăit. DONICI, la TDRG. ◊ (În construcții impersonale) Am fost aseară la voi, Casa-i plină de gunoi. Și pe laiță zăhăit, M-am mirat la ce-am venit? MARIAN, O. I 132.

ZĂHĂTUÍ, zăhătuiesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A sîcîi pe cineva, a bate capul cuiva. 2. Refl. A se pierde, a se rătăci, a se prăpădi.

ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. A împrăștia; a pierde, a risipi. – Ucr. zahaity.

ZĂHĂTUÍ, zăhătuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A sâcâi pe cineva. 2. Refl. A se pierde, a se rătăci; a se prăpădi. – Din zăhăi.

zăhăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăhăiésc, imperf. 3 sg. zăhăiá; conj. prez. 3 să zăhăiáscă

zăhăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăhăiésc, imperf. 3 sg. zăhăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăhăiáscă

ZĂHĂÍ vb. v. agasa, deranja, enerva, incomoda, indispune, irita, încurca, jena, necăji, plictisi, sâcâi, stingheri, stânjeni, supăra, tulbura.

ZĂHĂTUÍ vb. v. agasa, enerva, indispune, irita, necăji, pierde, plictisi, rătăci, sâcâi, supăra.

zăhăí (-ăésc, -ít), vb. – A supăra, a sîcîi, a hărțui. – Var. zăvăi. Rut. zahaiti (Candrea; Scriban). Legătura cu der. sl. iti „a merge” (Cihac, II, 468; Tiktin) este dubioasă. – Der. zăhăială, s. f. (supărare, piedică; neliniște, tulburare). În Mold. și Trans. de N.

ZĂVĂÍ vb. IV. (Var.) Zăhăi.

A ZĂHĂÍ ~iésc tranz. pop. 1) (persoane) A necăji întruna cu diferite pretenții sau reproșuri; a bate la cap; a moronci; a zădărî; a hărțui. 2) (obiecte) A încurca printre altele, neștiind unde se află; a rătăci. /<ucr. zahaity

A SE ZĂHĂÍ pers. 3 se ~iéște intranz. pop. A se răspândi în diferite direcții sau pe un spațiu mai mare; a se împrăștia; a se risipi. /<ucr. zahaity

zăhăì v. Mold. a turbura, a neliniști: boii nu mă zăhăesc, om ca mine nu găsesc POP. [Slav. ZAITI, a rătăci].

zăhăĭésc v. tr. (rut. za-haiti, id., d. vsl. *gaviti, de unde și vsl. o-gaviti, a molesta, ceh. o-haviti, a deforma. Bern. 1, 298. V. hîĭesc). Est. Rar azĭ. Hărțuĭesc, molestez, turbur în treabă: Hanul tot zăhăĭa cîte o aripă de oaste moschicească (Nec. 2, 390). Azĭ ob. Deranjez lucrurile de la locu lor. – Și zăvăĭesc. V. răvășesc, zăstesc, zăticnesc, deretic.

zăhăi vb. v. AGASA. DERANJA. ENERVA. INCOMODA. INDISPUNE. IRITA. ÎNCURCA. JENA. NECĂJI. PLICTISI. SÎCÎI. STINGHERI. STÎNJENI. SUPĂRA. TULBURA.

zăhătui vb. v. AGASA. ENERVA. INDISPUNE. IRITA. NECĂJI. PIERDE. PLICTISI. RĂTĂCI. SÎCÎI. SUPĂRA.

zăhăí, zăhăiesc, vb. tranz. – (reg.) A incomoda (Papahagi, 1925); a deranja: „Să am glas ca și cucu, / Nu m-ar zăhăi lucru” (Papahagi, 1925). „Nu reparăm drumul, ca să nu se zăhăiască domnii” (localnic din Valea Porcului). Termenul circulă exclusiv în Transilvania de Nord, Maramureș și Moldova. – Din ucr. zahaity (Scriban; Candrea, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).