ZĂHĂIÁLĂ, zăhăieli, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a (se) zăhăi; neliniște, tulburare, zbucium. [Pr.: -hă-ia-] – Zăhăi + suf. -eală.

ZĂHĂIÁLĂ, zăhăieli, s. f. (Reg.) Faptul de a (se) zăhăi; neliniște, tulburare, zbucium. [Pr.: -hă-ia-] – Zăhăi + suf. -eală.

ZĂHĂIÁLĂ, zăhăieli, s. f. (Învechit) Faptul de a zăhăi; neliniște, tulburare, zbucium.

ZĂHĂIÁLĂ, zăhăieli, s. f. (Înv.) Faptul de a zăhăi; neliniște, tulburare, zbucium.

zăhăiálă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. zăhăiélii; pl. zăhăiéli

zăhăiálă s. f., g.-d. art. zăhăiélii; pl. zăhăiéli

zăhăĭálă f., pl. ĭelĭ (d. zăhăĭesc). Est. Dezordine, tărăboĭ: nu-mĭ place să prînzesc în zăhăĭală. Lucrurĭ zăhăite (răvășite). – Și zăv-.

zăhăíală, zăhăieli, s.f. – (reg.) Deranj, dezordine: „Pe lădoi i zăhăială, / Tăt o lingură și-o oală” (Memoria, 2004-bis: 1.307). (Mold., Trans. Nord). – Din zăhăi + suf. -eală (Scriban, DER, DEX, MDA).