ZĂGÎ́RNĂ, zăgîrne, s. f. 1. Săculeț de pînză folosit la stînă pentru a strecura brînza; sădilă. Un flăcăuan zdravăn. turna într-o zăgîrnă pîntecoasă jintiță caldă dintr-un ceaun negru și larg. HOGAȘ, M. N. 190. 2. Traistă mică. – Variantă: zăghírlă (PĂSCULESCU, L. P. 276) s. f.
zăgîrnă (-ne), s. f. – Sac de cînepă care servește de sedilă și storcătoare. – Var. zăgîlnă. Sb. zagrnuti „a înfășura, a lega” de la grnuti „a acumula”. Legătura cu gr. σαγίς (Diculescu, Elementele, 453) sau cu lat. zaberna „tolbă, teacă” (Scriban) este improbabilă. Bg. zagărna (Conev 65) poate fi etimon sau împrumut din rom.
zăgî́rnă f., pl. e (lat. zăberna, torbă, geantă, var. maĭ tîrzie din tăverna, de unde s’a făcut tăgîrnă și tîrnă, V. brînză și gibernă). Sidilă, torbă de cînepă de strecurat jintița orĭ de pus brînza orĭ urda la scurs. Torbă, traĭstă mică (Nț. Rev. I. Crg. 4, 27). – În Bz. și zăgîlnă, în Bucov. -îlnă și -îlneáță, pl. ețe (în Ml. și tăgîrnă). V. hîrzob.