zagán sm vz zăgan

ZĂGÁN, zăgani, s. m. (Ornit.) Vultur-bărbos. – Din tc. zagan, ngr. zagánis.

ZĂGÁN, zăgani, s. m. (Ornit.) Vultur-bărbos. – Din tc. zagan, ngr. zagánis.

ZĂGÁN, zăgani, s. m. Pasăre răpitoare de talie mare, cu gîtul galben, cu pieptul roșcat, cu un mănunchi de pene lungi, țepoase sub cioc; trăiește în munții înalți și se hrănește cu animale vii și cu hoituri; vultur-bărbos, ceahlău ( Gypaetus barbatus).

ZĂGÁN, zăgani, s. m. Vultur-bărbos. – Tc. zagan.

zăgán (pasăre) s. m., pl. zăgáni

zăgán s. m., pl. zăgáni

ZĂGÁN s. (ORNIT.; Gypætus barbatus) vultur bărbos, (rar) vultur negru, (reg.) șurligaie, (Transilv.) ceahlău, (Transilv. și Ban.) șorliță, (Transilv.) șușugaie.

zăgán (-ni), s. m. – Vultur-bărbos (Gypaetus barbatus). Tc. (per.) zagan (Șeineanu, II, 380), cf. ngr. ζαγάνος.

ZĂGÁN ~i m. Vultur de talie mare, cu pene negre, în formă de barbă sub cioc; vultur-bărbos. /<turc. zagan

pleșuv a. 1. chel; 2. fig. gol, neacoperit: munții pleșuvi. [Slav. PLĬEȘĬVŬ]. ║ m. Zool. 1. vultur cu capul mohorît, se nutrește cu mortăciuni (Vultur fulvus); 2. (răpitor de miei), vultur care răpește nu numai miei, ci și copii (Gypaetos barbatus): el se numia în vechime zagan, azi în Mold. (Buc.) ceahlău și în Tr. sorliță.

zăgan m. uliu de stârvuri (Milvus). [Turc. ZAGAN, uliu].

zagán, V. zăgan.

zăgán (vest) și zagán (est) m. (turc. zagan, șoĭm; ngr. zagános). Sorliță (Șez. 37, 132). Un fel de vultur pleșuv care se numește și hoĭtar (vultur percnópterus). Un fel de șoĭm care mănîncă și mortăcĭunĭ (milvus).

ZĂGAN s. (ORNIT.; Gypaëtus barbatus) vultur bărbos, (rar) vultur negru, (reg.) șurligaie, (Transilv.) ceahlău, (Transilv. și Ban.) șorliță, (Transilv.) șușugaie.

zăgán, zăgani, s.m. – (ornit.) Vultur bărbos (Gypaetus barbatus). Semnalat (în sec. XIX) în Munții Țibleș și Masivul Rodnei. A dispărut din zonă în sec. XX (Ardelean, Bereș, 2000: 148). ♦ (onom.) Zăgan, Zăgănescu, nume de familie (7 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din tc. zagan „șoim” (MDA), ngr. zaganis (Scriban, Șăineanu, DEX).

ZĂGAN subst. (vultur). 1. – b. ard., 1722 (Paș); – (16 B III 319; Mar); Zăgănescu. 2. Cf. cu g > h (?) sau de altă origine: Zăhan moț (O Dens T).