zăcnată definitie

18 definiții pentru zăcnată

zamnátă sf vz zăgneată
ZĂGNEÁTĂ, zăgnete, s. f. (Înv. și reg.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ◊ Expr. A da zăgneată focului = a înteți focul. – Din rus. zagneta, ucr. zahnit.
ZĂGNÉATĂ s. f. (Reg.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ◊ Expr. A da zăgneată focului = a înteți focul. – Din rus. zagneta, ucr. zahnit.
ZĂGNÁTĂ s. f. v. zăgneată.
ZĂGNEÁTĂ s. f. (Mold.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ◊ Expr. A da zăgneată focului = a înteți, a face să ardă. Dar tu nu sta degeaba. Cît spun eu, tu dă zăgneată focului c-oleacă de stuh. SADOVEANU, N. F. 69. – Variantă: zăgnátă (MARIAN, NU. 669) s. f.
ZĂGNEÁTĂ s. f. (Reg.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ◊ Expr. A da zăgneată focului = a înteți focul. – Rus zagneta, ucr. zahnit.
zăgneátă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. zăgnétei; pl. zăgnéte
zăgneátă s. f., g.-d. art. zăgnétei; pl. zăgnéte
zăgneátă s. f., g.-d. art. zăgnétei; pl. zăgnéte
ZĂCNÁTĂ, zăcnáte, s. f. (Var.) Zăgneată.
ZĂGNÁTĂ, zăgnáte, s. f. (Var.) Zăgneată.
zăgnátă (-te), s. f. – Foc ce se aprinde în partea din față a cuptorului cu pîine, pentru a accelera coacerea. – Var. zăgneată, zăcnată, zăgneață, zămnată, jecn(e)ată. Rut. zagnit, rus. zagnetĭ, din sl. gnĕtiti „a aprinde” (Tiktin; Candrea).
ZĂGNEÁTĂ, zăgnéte, s. f. 2. Foc care se aprinde în partea din față a cuptorului de pâine pentru a grăbi coacerea. (din ucr. zagnit, rus. zagnet’, sl. gnĕtiti a aprinde)
ZĂGNEÁȚĂ, zăgnéțe, s. f. (Var.) Zăgneată.
zăgneată f. Mold. 1. foc de uscături la gura cuptorului; 2. fig. îndemn: a da cuiva zăgnete CR. [V. segnetă].
zăcnátă, V. zăgneată.
zăgneátă f., pl. ete (rus. za-gnëta, podgnët, surcele de aprins focu, dial. za-gnétĭ, adîncătură de păstrat jaraticu în stînga sobeĭ, d. vsl. gnietiti, a aprinde). Jaratic care se pune la gura unuĭ cuptor astupat ca să păstreze căldura. Surcea de aprins focu. A da o zăgneată, a face să se maĭ frigă saŭ să maĭ clocotească puțin. Fig. (rev. I. Crg. 3, 287). A da pintenĭ, a da paĭele, a îmboldi, a ațîța. – În Cov. (și Trans.) zăgnată, pl. ate (Doĭna, 1, 15), și jegnată; (în Ĭal. jegneată, pl. ete (după vsl. žigati, žešti, a arde. V. jigală); în Tut. zăgnat, pl. urĭ și e; în Trans. și zăcnată și zămnată.
zăgnátă, zăgnate, (zăgnadă, zămnată), s.f. – (reg.) 1. Focul ce se face la gura cuptorului, după ce se bagă pâinea în cuptor (ALR, 1965: 1.061). 2. Vreascuri pentru foc: „În plăcintă n-ai pus brânză, / Nici zăgnată să se-aprindă. /.../ Lemne n-ai avut uscate, / Că pădurea-o fost departe” (Bârlea, 1924, II: 207). – Din ucr. zagnit, rus. zagnetí < sl. gnětili „a aprinde” (Scriban; Tiktin, Candrea, cf. DER, MDA).

zăcnată dex

Intrare: zăgneată
zăgneață substantiv feminin
zăgnată substantiv feminin
zăgnat 1 pl. -uri substantiv neutru
zăgnat 2 pl. -e substantiv neutru
zăcnată substantiv feminin
zăgneată substantiv feminin