záce v vz zăcea

zácere sf vz zăcere

ZĂCEÁ, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ etc. din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât. Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt). 4. (Despre sentimente, calități, defecte, deprinderi etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multă vreme, a fi lăsat în părăsire. Plicurile nedesfăcute zăceau teanc. ◊ Expr. A zăcea la închisoare (sau în temniță etc.) = a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva; a se afla. – Lat. jacere.

ZĂCÉRE, zăceri, s. f. Faptul de a zăcea; zăcut1. ◊ Expr. A cădea la zăcere = a cădea la pat, a se îmbolnăvi greu. – V. zăcea.

ZĂCEÁ, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ etc. din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât. Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt). 4. (despre sentimente, calități, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multă vreme, a fi lăsat în părăsire. Plicurile nedesfăcute zăceau teanc. ◊ Expr. A zăcea la închisoare (sau în temniță etc.)= a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva, a se afla. – Lat. jacere.

ZĂCÉRE, zăceri, s. f. Faptul de a zăcea; zăcut1. ◊ Expr. A cădea la zăcere = a cădea la pat, a se îmbolnăvi greu. – V. zăcea.

ZĂCEÁ, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pămînt, pe pat etc. (din lipsă de ocupație sau de energie, din cauza oboselii etc.). Mama veni veselă la umbra corcodușului, unde zăceam întins cu ochii în sus. DELAVRANCEA, T. 22. În cele mai de pe urmă dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, bubos și zăcînd pe coaste. ISPIRESCU, L. 15. Lasă-mă, maică, să zac Pe perină de bumbac, Pe brațele cui mi-i drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 96. Zace-un tînăr voinicel, Cu mîndruța lîngă el. ALECSANDRI, P. P. 53. ◊ (Prin analogie) Arbori urieși, a căror bătrîneță șubredă nu se putuse împotrivi vijeliei de-acum cîteva nopți, zăceau răsturnați la pămînt în toată nemăsurata lor lungime. HOGAȘ, M. N. 206. ◊ (Peiorativ) Eu zac la o parte, lăsat fără nici o treabă. HASDEU, R. V. 79. Zăcu nerușinat trei ani și șapte luni pe tronul Moldovei. BĂLCESCU, O. II 47. ♦ A fi constrîns a inactivitate (fiind închis, întemnițat). Corbac zace la închisoare De trei ani lipsiți de soare. ALECSANDRI, P. P. 141. Cît ești, codre, de frunzos, Iarna putrezești tu gios Și voinicii zac la gros! id. ib. 263. 2. A sta multă vreme culcat în pat, fiind greu bolnav. Avea acasă trei copii și o nevastă care zăcea de astă-toamnă. REBREANU, R. I 236. Tată-său zăcea pe moarte. Ce jale era în toată casa! veahuță, O. A. 254. Sub cel păr mare din sat Zace Donciul pe un pat, Nouă ani și giumătate De cînd zace el pe spate! ALECSANDRI, P. P. 112. ◊ Tranz. (Cu complementul «boală») Două luni de zile și-a zăcut boala în jeț. GALACTION, O. I 247. Eu zac boală nebolită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208. 3. A fi întins făiă viață, a fi mort, ucis. Lîngă șanțul șoselei, Anghelina zăcea cu fața-n sus, nemișcată, lovită de un glonte în frunte. REBREANU, R. II 258. O mulțime de oameni și de sălbătăciuni zac fără suflare în pădurea lui. CREANGĂ, P. 217. În același templu zăcea de mai multă vreme îngropați doi alți călugări. BĂLCESCU, O. II 260. Monstruoasele morminte Unde șefii ungurimei zac cu toții grămădiți. ALEXANDRESCU, M. 22. 4. (Despre unele stări sau însușiri psihice, mai ales negative) A sta ascuns, a fi în stare latentă. Antidinasticismul nu mai este un simțimînt inconștient ce zace in inima poporului; el a devenit ideea cea mai populară în țara noastră. LIT. ANTIMONARHICĂ 133. D-ta să te prinzi la joc lîng-o fată care ți-a plăcea. Eu atunci... oi ochi-o bine și apoi ți-oi spune eu ce zace într-însa. CREANGĂ, P. 163. Doru-n sufletul meu zace Ș-inimioara-mi nu mai tace! ALECSANDRI, P. p. 225. ♦ (Despre bogății miniere) A forma zăcăminte în pămînt. În pîntecele acestor munți zac comorile minerale cele mai bogate și mai felurite din Europa, BĂLCESCU, O. II 208. 5. (Urmat de determinări modale) A se afla de multă vreme (sau pentru multă vreme) în aceeași stare. Pe măsuță plicurile nedesfăcute zăceau teanc. C. PETRESCU, C. V. 292. Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe cu jălire Neagra luncă de pe vale, care zace-n amorțire. ALECSANDRI, P. III 11. Să răspândim luminile și bunăstarea materială în clasele de jos, care astăzi zac în neștiință și în sărăcie. KOGĂLNICEANU, S. A. 101. ♦ (Urmat de determinări locale) A sta în nemișcare, în inerție, în amorțire. Satele zăceau în văgăuni și sub poale de pădure ca într-un văl fumuriu de moarte. SADOVEANU, O. VII 77. Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită. MACEDONSKI, O. I 74. Iată-ne ajunși cu bine pe naltele hotare, Ce zac între Moldova și țările maghiare. ALECSANDRI, T. II 65. ♦ A se așterne pe o suprafață, a acoperi o suprafață. Întîlneam din nouva orzuri sau porumb peste care lumina soarelui zăcea în pete largi. GALACTION, O. I 38. [Izvoarele] sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace, în cuibar rotind de ape, peste care luna zace. EMINESCU, O. I 85.

ZĂCÉRE, zăceri, s. f. Faptul de a zăcea; (în special) ședere îndelungată în pat; boală (grea și lungă). După o zăcere de cîteva luni, cînd se întoarse la stăpân, locul lui era ocupat. CARAGIALE, O. I 283. ◊ Expr. A cădea la zăcere = a se îmbolnăvi greu, a cădea la pat. Atunci bietul om a căzut la zăcere de inimă-rea și a simțit că moare. SADOVEANU, D. P. 77.

ZĂCEÁ, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât. Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, întins (în mormânt). 4. (Despre sentimente, calități, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare). Plicurile nedesfăcute zăceau teanc (C. PETRESCU). ◊ Expr. A zăcea la închisoare (sau în temniță etc.) = a sta închis, a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva. Satele zăceau în văgăuni (SADOVEANU). – Lat. jacere.

ZĂCÉRE s. f. Faptul de a zăcea; ședere îndelungată în pat; boală grea și lungă. ◊ Expr. A cădea la zăcere = a se îmbolnăvi greu, a cădea la pat.

zăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zac, 1 pl. zăcém, 2 pl. zăcéți; conj. prez. 3 să zácă; ger. zăcấnd; part. zăcút.

zăcére s. f., g.-d. art. zăcérii; pl. zăcéri

zăceá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zac, 1 pl. zăcém, 2 pl. zăcéți; part. zăcút

zăcére s. f., g.-d. art. zăcérii; pl. zăcéri

ZĂCEÁ vb. (MED.) a boli, a piroti, a tânji, (pop.) a gogi, (reg.) a zălezi, (Munt. și Olt.) a târomi, (înv.) a lâncezi. (~ de o lună la pat.)

ZĂCÉRE s. (MED.) v. bolire.

zăceá (zac, zăcút), vb. – 1. A sta întins, culcat. – 2. A fi bolnav. – 3. A fi mort, îngropat. – 4. A fi, a se afla înăuntru, a fi închis. – Mr. dzac, dzicui, dzîcută, dzițeare, megl. zac, zățeari, istr. zǫc. Lat. jacēre (Pușcariu 1926; REW 4562), cf. it. giacere, prov., port. jazer, fr. gésir, cat. jaure, sp. yacer. Trecerea lui j › z se datorează unei disimilări cu cons. următoare (Tiktin). – Der. zăcămînt, s. m. (filon, vînă), după fr. gisement; zăcare, s. f. (boală); zăcaș, adj. (Trans., bolnav; înv., rău intenționat, ticălos, pervers), la care sensul al doilea nu a fost explicat satisfăcător (legat de alb. dzakëš, după Philippide, II, 742; contaminat cu jăcaș „prădător”, după Candrea); zacăș, adj. (Mold., leneș, trîndav); zăcășie, s. f. (înverșunare, îndîrjire, ciudă); zăcător, adj. (care zace închis); zăcătoare, s. f. (țarc, ocol; vas, cadă, copaie; piatră de moară, piatra de jos a morii de apă); zăcări, vb. (a lîncezi, a lenevi).

A ZĂCEÁ zac intranz. 1) A se afla în poziție orizontală; a sta întins. ~ pe iarbă. 2) A sta culcat din cauza unei boli grele; a fi grav bolnav (timp îndelungat). ~ o săptămână în pat. ~ de tifos. 3) A fi în mormânt; a dormi somnul de veci; a odihni. 4) (despre sentimente, deprinderi etc.) A sta ascuns; a se afla în stare latentă. O idee indefinită zace în subconștient. 5) A se afla într-o anumită stare de mai mult timp. Hainele zac pe podea. ◊ ~ la închisoare a fi întemnițat. /<lat. jacere

zăceà v. 1. a sta cu corpul întins (în pat sau pe pământ): aici zace, formulă cu care se încep epitafele; 2. a fi bolnav: zace de friguri, turma zace de rea gălbează GR. AL. [Lat. JACERE].

zăcere f. acțiunea de a zăcea și rezultatul ei: boală.

zac, zăcút, a zăceá v. intr. (lat. jacére, it. giacére, pv. pg. jazer, fr. gésir, sp. yacer). Vechĭ. Staŭ mult timp culcat (despre oamenĭ saŭ lucrurĭ). Azĭ. Îs întins în pat orĭ pe pămînt (bolnav orĭ mort): bolnavu zace la spital, cadavrele zăceaŭ pe cîmpu de luptă. (Se întrebuințează la epitafurĭ: supt această peatră zace meșteru Perdaf în pace!). Fig. Vegetez: a zăcea în uĭtare, în mizerie. A zăcea de o boală, a suferi de o boală zăcînd: a zăcut de vărsat. Îs depus la fund: bogățiile care zac în fundu mărilor. (Româniĭ germanizațĭ, după germ. liegen, zic și despre lucrurile abstracte că zac, precum: aicĭ zace adevăru îld. aicĭ e adevăru).

zăcére f. Starea omuluĭ care zace, zăcare: un bolnav slăbit de zăcere.

ZĂCEA vb. a boli, a piroti, a tînji, (pop.) a gogi, (reg.) a zălezi, (Munt. și Olt.) a tîromi, (înv.) a lîncezi. (~ de o lună la pat.)

ZĂCERE s. bolire, zăcut, (pop.) gogire, zăcare. (O lungă ~ în pat.)

HIC JACET... (lat.) aici zace..., aici odihnește – Cuvinte care constituie, de obicei, începutul unei inscripții pe o piatră funerară.