zăcător definitie

7 definiții pentru zăcător

ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins (la pământ). II. s. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii pentru a fi lăsați să fermenteze. 2. Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care stă pe loc și deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște, zăcătură (1). – Zăcea + suf. -ător.
ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj.. (Învechit) Care zace (la pămînt). Ulița [era] ticsită de trupuri zăcătoare. NEGRUZZI, S. II 229. Precum floarea zăcătoare Făr’de rouă pe pămînt Se veștejește sub soare Și se usucă de vînt, Așa întru despărțire Se plînge inima mea. CONACHI, P. 89.
ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins la pământ. – Din zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -(ă)tor.
zăcătór (înv., rar) adj. m., pl. zăcătóri; f. sg. și pl. zăcătoáre
zăcătór adj. m., pl. zăcătóri; f. sg. și pl. zăcătoáre
zăcător a. care zace: floare zăcătoare.
zăcătór, -oáre adj. Care zace. Peatra zăcătoare a moriĭ, peatra fixă (în opoz. cu peatra umblătoare, mișcătoare saŭ mobilă). S. f., pl. orĭ. Tocitoare, cadă colosală. Trans. Loc de odihnă, staniște.

zăcător dex

Intrare: zăcător
zăcător adjectiv