zăbovit definitie

2 intrări

26 definiții pentru zăbovit

ZĂBĂVÍ vb. IV v. zăbovi.
ZĂBOVÍ, zăbovesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A lucra prea încet, a nu se grăbi; a întârzia. 2. Intranz. A sta prea mult timp într-un loc; a întârzia. ♦ Tranz. A face pe cineva să întârzie, reținându-l, oprindu-l, silindu-l să aștepte. 3. Refl. (Înv.) A se ocupa, a-și pierde vremea (cu cineva). [Var.: zăbăví vb. IV] – Din sl. zabaviti.
ZĂBOVÍT, -Ă, zăboviți, -te, adj. (Înv.) întârziat; amânat. – V. zăbovi.
ZĂBĂVÍ vb. IV v. zăbovi.
ZĂBOVÍ, zăbovesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A lucra prea încet, a nu se grăbi; a întârzia. 2. Intranz. A sta prea mult timp într-un loc; a întârzia. ♦ Tranz. A face pe cineva să întârzie, reținându-l, oprindu-l, silindu-l să aștepte. 3. Refl. (Înv.) A se ocupa, a-și pierde vremea (cu cineva). [Var.: zăbăví vb. IV] – Din sl. zabaviti.
ZĂBOVÍT, -Ă, zăboviți, -te, adj. (Înv.) Întârziat; amânat. – V. zăbovi.
ZĂBĂVI vb. IV v. zăbovi.
ZĂBOVÍ, zăbovesc, vb. IV. 1. Intranz. A întîrzia prea mult la efectuarea unui lucru, la săvîrșirea unei acțiuni; a lucra prea încet, a nu se grăbi. Zăboveai cu descheiatul nasturilor. Mama face totdeauna găuri prea mici. PAS, Z. I 68. Badea, fără să mai zăbovească, s-a dus la Caracal. GALACTION, O. I 125. Fanaragiii, masalagiii, potlogarii pîndeau pe nesocotitul pedestru care zăbovise a se întoarce acasă. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ A sta pe loc așteptînd ceva, dînd cuiva răgaz să facă ceva. Turcilor, Grabnicilor, Prea tare nu vă grăbiți, Ci fiți buni și zăboviți, Pe palme să mă spăl. JARNÍK-BîRSEANU, D. 495. ◊ Refl. (Rar) Vino aicea... dar să nu te zăbovești mai mult d-un ceas. STĂNOIU, C. I. 161. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să întîrzie de la o acțiune, reținîndu-l, oprindu-l, silindu-l să aștepte. Dar ce tot plîngi zăbovind pe troieni de la luptă? COȘBUC, AE. 215. Mai cuvîntați și d-voastră ce știți Și cu vorba nu ne zăboviți. SEVASTOS, N. 93. Crîșmărița cea frumoasă... se roagă să n-o zăbovim, că mai are și alți mușterei și bărbatu-său nu poate dovedi singur. CREANGĂ, A. 97. 2. Intranz. (Urmat de determinări locale sau temporale) A sta mai mult (sau prea mult) într-un loc. Dar hai să mai mergem și pe-acasă, mamă, că am zăbovit destul cu dumnealor – zise apoi Petre, luîndu-și rămas bun. REBREANU, R. I 140. Bine-ai venit, frate Dănilă! Da mult ai zăbovit la tîrg! CREANGĂ, P. 44. Leleo, ce tot zăbovești Prin lunca de la Mircești? ALECSANDRI, P. P. 398. ◊ Refl. (Rar) [Sălbaticii] fără a se zăbovi mai mult într-alt fel, se întorc înapoi. DRĂGHICI, R. 163. 3. Refl. (Învechit) A-și întrebuința timpul, a se ocupa, a-și pierde vremea (cu ceva). S-au mai văzut vreodată oameni așa de nebuni, cari să se zăbovească cu vuietul unui clopoțel ce se aude în vis? CONTEMPORANUL, II 323. Au doară socotiți, o, auzitorilor, că am venit aice să plîng pe vreun om lumesc, ce în toată viața lui după măriri deșarte s-au zăbovit...? ARHIVA R. I 39. – Variantă: (Mold.) zăbăvi (SBIERA, P. 268, CREANGĂ, P. 263) vb. IV.
ZĂBOVÍT, -Ă, zăboviți, -te, adj. Întîrziat; amînat. La 1811.. ieșea și ediția, mult timp zăbovită, din Buda, pe care o comandase vlădica. IORGA, L. II 328. [Mîndro] nu mă ținea zăbovit, Ca pe-un cal legat la birt. HODOȘ, P. P. 98.
ZĂBĂVÍ vb. IV. v. zăbovi.
ZĂBOVÍ, zăbovesc, vb. IV. 1. Intranz. A întârzia. ♦ Tranz. A face pe cineva să întârzie, reținându-l, oprindu-l, silindu-l să aștepte. 2. Intranz. A sta mai mult sau prea mult timp într-un loc. 3. Refl. (Înv.) A se ocupa, a-și pierde vremea (cu ceva). [Var.: zăbăví vb. IV] – Slav (v. sl. zabaviti).
ZĂBOVÍT, -Ă, zăboviți, -te, adj. Întârziat; amânat. – V. zăbovi.
zăboví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăbovésc, imperf. 3 sg. zăboveá conj. prez. 3 să zăboveáscă
zăboví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăbovésc, imperf. 3 sg. zăboveá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăboveáscă
ZĂBOVÍ vb. 1. v. întârzia. 2. a întârzia, a sta. (Să nu ~ mult acolo!) 3. v. poposi. 4. a rămâne, a sta, (înv.) a prebândi. (Cât ai ~ la ei?) 5. v. aștepta.
ZĂBOVÍ vb. v. îndeletnici, ocupa.
ZĂBOVÍT adj. v. întârziat.
A zăbovi ≠ a se grăbi, a (se) pripi
A ZĂBOVÍ ~ésc 1. intranz. pop. 1) A lucra cu zabavă; a munci prea încet. 2) A rămâne mai mult decât trebuie; a fi în zăbavă; a se reține; a întârzia. ~ cu răspunsul. 2. tranz. (persoane) A face să se rețină mai mult decât trebuie. /<sl. zabaviti
A SE ZĂBOVÍ mă ~ésc intranz. înv. A-și petrece timpul de muncă sau de odihnă; a avea o ocupație drept distracție. /<sl. zabaviti
zăbovi v. a rămânea undeva, a întârzia: care tot mereu vorbește, el treaba și-o zăbovește PANN. [Vechiu-rom. zăbăvi = slav. ZABAVITI, a împiedeca].
zăbăvésc și (maĭ des) zăbovésc, v. intr. (vsl. za-baviti, a împedeca; bg. zabavĕam, bavĭy, întîrziĭ; sîrb. baviti se, a fi undeva, a rămînea, zabaviti, rus. zabávitĭ, a amuza, a întîrzia. V. iz-băvesc, iz-bîndă). Întîrziĭ: unde aĭ zăbovit atît? Vechĭ. Nu zăbovi vreme, nu trecu multă vreme; nezăbovind vreme, netrecînd multă vreme. V. tr. Întîrziĭ, țin, rețin: nu mă zăbovi atît! Maĭ rar. Întrețin, distrez, amuzez: a zăbovi un prieten bolnav. V. refl. Vechĭ. Întîrziĭ, trec timpu. Petrec, mă distrez, mă amuzez. Mă ocup: se zăbovea după vînat, să te zăboveștĭ cu sfînta scriptură (Let. 1, 44).
zăbovésc, V. zăbăvesc.
zăbovi vb. v. ÎNDELETNICI. OCUPA.
ZĂBOVI vb. 1. a întîrzia, (pop.) a pregeta, (înv. și reg.) a pesti, (reg.) a băciui, a îngădui, (fig.) a se încurca. (A ~ mai mult într-un loc.) 2. a întîrzia, a sta. (Să nu ~ mult acolo!) 3. a se opri, a poposi, a sta, a ședea, a trage. (A ~ la umbra unui stejar.) 4. a rămîne, a sta, (înv.) a prebîndi. (Cît ai ~ la ei?) 5. a aștepta, a sta. (Mai ~ puțin, că vin!)
zăbovit adj. v. ÎNTÎRZIAT.

zăbovit dex

Intrare: zăbovit
zăbovit adjectiv
Intrare: zăbovi
zăbăvi conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
zăbovi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a