zăbon definitie

19 definiții pentru zăbon

zabón sn vz zăbun1
zabún sn vz zăbun1
ZĂBÚN, zăbune, s. n. (Înv. și pop.) 1. Haină bărbătească purtată de țărani, făcută din lână sau din bumbac, de obicei lungă, cu sau fără mâneci, împodobită cu cusături. 2. Anteriu lung și larg purtat de preoți și de călugări. 3. (Înv.) Haină lungă, fără mâneci, confecționată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. [Var.: zobón s. n.] – Din bg. zabun.
ZOBÓN s. n. v. zăbun.
ZĂBÚN, zăbune, s. n. 1. Haină bărbătească purtată de țărani, făcută din lână sau din bumbac, de obicei lungă, cu sau fără mâneci, împodobită cu cusături. 2. Anteriu lung și larg purtat de preoți și de călugări. 3. (Înv.) Haină lungă, fără mâneci, confecționată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. [Var.: zobón s. n.] – Din bg. zabun.
ZOBÓN s. n. v. zăbun.
ZĂBÚN, zăbune, s. n. 1. Haină de iamă, de lînă sau de bumbac, cu mîneci și vătuită, uneori lungă pînă la genunchi, purtată mai ales de oamenii de la țară. Purta pe umeri în ziua aceea un zăbun vechi al filozofului Neonil. SADOVEANU, P. M. 19. Bejenarii începură să caute prin căptușeala zăbunului, prin sacul cu mălai, prin trențele din căruță. GALACTION, O. I 288. Numai Sultănica, singură, se mișcă în toată amorțirea... Pulpanele zăbunului bănănăie în voia întîmplării. DELAVRANCEA, S. 33. A văzut cu ochii cum trecea un om Prin grădină. Iată-l! Ține-n mini zăbunul. Parcă-s doi – e umbră! Nu, e numai unul. Un tîlhar! COȘBUC, P. I 253. ◊ (Metaforic) Își spală cerul de-ntunerec fața Și cîmpu-mbracă înflorit zăbun. BENIUC, S. 42. 2. Anteriu lung și larg, purtat de preoți și de călugări. 3. (învechit) Haină lungă, fără mîneci, făcută din stofă scumpă și purtată odinioară de boieri. 1 zăbun de sandal de Veneția cu fețe. ODOBESCU, S. I 421. – Pl. și: zăbunuri (DUMITRIU, N. 54). – Variantă: (3) zobón (NEGRUZZI, S. I 145) s. n.
ZOBÓN s. n. v. zăbun.
ZĂBÚN, zăbune, s. n. 1. Haină de iarnă, de lână sau de bumbac, vătuită, cu mâneci, de obicei lungă până la genunchi, purtată de țărani. 2. Anteriu lung și larg purtat de preoți și de călugări. 3. (Înv.) Haină lungă, fără mâneci, făcută din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. [Var. zobón s. n.] – Tc. zibin (bg. zabun).
ZOBÓN s. n. v. zăbun.
zăbún (înv., pop.) s. n., pl. zăbúne
zăbún s. n., pl. zăbúne
ZĂBÓN s. n. (Var.) Zăbun.
zăbún (-ne), s. n. – Haină lungă, anteriu. – Var. zăbon, zobon. Mr. țipune. It. giubonne, ven. zupon, prin intermediul sb. zubun, bg. zobun (Miklosich, Fremdw., 138; Miklosich, Slaw. Elem., 23; Conev 83), mag. zubbony (Diez, Gramm., I, 446), tc. zubun (Roesler 592; Șeineanu, II, 379), cf. ngr. ντσιπούνι (› mr.). Mag. zabun (Edelspacher 24) și bg. zăbun (Capidan, Raporturile, 225) provin din rom.
ZĂBÚN ~e n. 1) înv. Haină (lungă) vătuită pe care o purtau țăranii. 2) Haină lungă și largă purtată de preoți și de călugări. 3) înv. Haină lungă, fără mâneci, confecționată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. /<bulg. zabun
zăbun n. 1. od., haină lungă fără mâneci închisă pe dinapoi (purtată înainte de boieri și de cocoane): un zăbun de sandal de Veneția cu fețe OD.; 2. azi, haină de iarnă, ușoară și călduroasă din bumbac (purtată de țărani, câmpeni și țărance): cu zăbune dalbe de bumbac POP. [Turc. ZYBUN, camizol].
zobon a. Mold. V. zăbun: zobon de stofă aurită NEGR.
zăbún n., pl. e (turc. zebun, vestă, d. ar. al-ğubba [V. gĭubea, șubă]; bg. zabun, sîrb. zubun, ung. zobony, zubony, it. giubbone). Odinioară, o haĭnă fără mînicĭ pe care o purtaŭ boĭeriĭ și cocoanele; maĭ pe urmă anteriŭ vătuit; azĭ, surtuc țărănesc de șiac, mintean vătuit, polcă vătuită. – În nord zobon, pl. oane (după ung.) și zăbum, pl. e și urĭ.
zobón, V. zăbun.

zăbon dex

Intrare: zăbun
zobon substantiv neutru
zabun substantiv neutru
zăbun 2 pl. -uri substantiv neutru
zăbum 1 pl. -e substantiv neutru
zăbum 2 pl. -uri substantiv neutru
zăbon substantiv neutru
zabon substantiv neutru
zăbun 1 pl. -e substantiv neutru