ZĂBÁVĂ, zăbave, s. f. 1. Întârziere, încetineală, tărăgăneală, zăbovire. ◊ Expr. (Fam.) Un bob (de) zăbavă = un pic de răbdare; imediat, numaidecât, îndată. A-și face zăbavă = a-și pierde vremea, a întârzia. Fără (de) zăbavă = fără întârziere, imediat, îndată. 2. Răgaz, odihnă. 3. Trecere de vreme; amuzament, petrecere, distracție. [Pl. și: zăbăvi] – Din sl. zabava.

ZĂBĂVÍ vb. IV v. zăbovi.

ZĂBOVÍ, zăbovesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A lucra prea încet, a nu se grăbi; a întârzia. 2. Intranz. A sta prea mult timp într-un loc; a întârzia. ♦ Tranz. A face pe cineva să întârzie, reținându-l, oprindu-l, silindu-l să aștepte. 3. Refl. (Înv.) A se ocupa, a-și pierde vremea (cu cineva). [Var.: zăbăví vb. IV] – Din sl. zabaviti.

ZĂBÁVĂ, (rar) zăbave, s. f. 1. Întârziere, încetineală, tărăgăneală, zăbovire. ◊ Expr. (Fam.) Un bob (de) zăbavă = un pic de răbdare; imediat, numaidecât, îndată. A-și face zăbavă = a-și pierde vremea, a întârzia. Fără (de) zăbavă = fără întârziere, imediat, îndată. 2. Răgaz, odihnă. 3. Trecere de vreme; amuzament, petrecere, distracție. – Din sl. zabava.

ZĂBĂVÍ vb. IV v. zăbovi.

ZĂBOVÍ, zăbovesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A lucra prea încet, a nu se grăbi; a întârzia. 2. Intranz. A sta prea mult timp într-un loc; a întârzia. ♦ Tranz. A face pe cineva să întârzie, reținându-l, oprindu-l, silindu-l să aștepte. 3. Refl. (Înv.) A se ocupa, a-și pierde vremea (cu cineva). [Var.: zăbăví vb. IV] – Din sl. zabaviti.

ZABÁVĂ, zăbave și zăbăvi, s. f. (Rar la pl.) 1. Întîrziere, încetineală, tărăgăneală. Fata mai culege-o mină [de cireșe], Că e fată de ispravă, Iar acum le dă cu număr. Iar la numărat, zăbavă. PĂUN-PINCIO, P. 62. Moartea... se puse pe scăuneș și așteptă un ceas să vie preotul. Dar văzînd atîta zăbavă, zise gazdei: moșnege, nu ți-ai putut căuta de suflet de un veac de cînd nu te-am întîlnit? NEGRUZZI, S. I 91. Vîntule, du-te de-i spune Că zăbavele nu-s bune. TEODORESCU, P. P. 320. ◊ (În personificări) Bine-ai venit, frate Dănilă! Da mult ai zăbovit la tîrg! – Apoi dă, bădiță; m-am pornit cu graba și m-am întîlnit cu zăbava. CREANGĂ, P. 44. ◊ Expr. Fără (de) zăbavă = fără întîrziere, imediat, îndată. Tată... te rog să-mi dai bani de cheltuială, straie de primineală, arme și cal de călărie, ca să și pornesc fără zăbavă. CREANGĂ, P. 185. Să profităm fără zăbavă de învățăturile lui Darwin. ODOBESCU, S. III 123. Fără zăbavă eu însumi... trebuie să smulg cîteva de aceste. DRĂGHICI, R. 49. Fără minut zăbavă = în graba mare, fără cea mai mică întîrziere. De voie, de nevoie, se înduplecă vodă de-l iertă, dară porunci ca fără minut zăbavă să plece din țeară. ISPIRESCU, M. V. 8. (Mold.) Nu (cu) zăbavă (vreme) sau fără zăbavă (vreme) = fără multă întîrziere, nu mult după aceea. Nu zăbavă vreme și iată că sosește buzduganul șuierînd și lovind în poartă și în uși. SBIERA, P. 53. Nu zăbavă și ajunge cel rămas înapoi pe soțu-său și-l întreabă: fărtate, da unde ți-i dobînda? id. ib. 269. (Familiar) Un bob zăbavă = imediat, îndată, numaidecît. 2. Trecere de vreme (plăcută), distracție. În limba lor cărți nu au, și cîte au niciodată nu le cetesc, neavînd nici gust de cetit, care este zăbava cea mai desfătată și mai folositoare ce poate avea omul. La IORGA, L. I 547. Din partea mea mîncarea-i numai o zăbavă, băuturica mai este ce este, zise Setilă. CREANGĂ, P. 258. Să aib-o masă bună, prielnice zăbăvi. NEGRUZZI, S. II 251.

ZĂBĂVI vb. IV v. zăbovi.

ZĂBOVÍ, zăbovesc, vb. IV. 1. Intranz. A întîrzia prea mult la efectuarea unui lucru, la săvîrșirea unei acțiuni; a lucra prea încet, a nu se grăbi. Zăboveai cu descheiatul nasturilor. Mama face totdeauna găuri prea mici. PAS, Z. I 68. Badea, fără să mai zăbovească, s-a dus la Caracal. GALACTION, O. I 125. Fanaragiii, masalagiii, potlogarii pîndeau pe nesocotitul pedestru care zăbovise a se întoarce acasă. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ A sta pe loc așteptînd ceva, dînd cuiva răgaz să facă ceva. Turcilor, Grabnicilor, Prea tare nu vă grăbiți, Ci fiți buni și zăboviți, Pe palme să mă spăl. JARNÍK-BîRSEANU, D. 495. ◊ Refl. (Rar) Vino aicea... dar să nu te zăbovești mai mult d-un ceas. STĂNOIU, C. I. 161. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să întîrzie de la o acțiune, reținîndu-l, oprindu-l, silindu-l să aștepte. Dar ce tot plîngi zăbovind pe troieni de la luptă? COȘBUC, AE. 215. Mai cuvîntați și d-voastră ce știți Și cu vorba nu ne zăboviți. SEVASTOS, N. 93. Crîșmărița cea frumoasă... se roagă să n-o zăbovim, că mai are și alți mușterei și bărbatu-său nu poate dovedi singur. CREANGĂ, A. 97. 2. Intranz. (Urmat de determinări locale sau temporale) A sta mai mult (sau prea mult) într-un loc. Dar hai să mai mergem și pe-acasă, mamă, că am zăbovit destul cu dumnealor – zise apoi Petre, luîndu-și rămas bun. REBREANU, R. I 140. Bine-ai venit, frate Dănilă! Da mult ai zăbovit la tîrg! CREANGĂ, P. 44. Leleo, ce tot zăbovești Prin lunca de la Mircești? ALECSANDRI, P. P. 398. ◊ Refl. (Rar) [Sălbaticii] fără a se zăbovi mai mult într-alt fel, se întorc înapoi. DRĂGHICI, R. 163. 3. Refl. (Învechit) A-și întrebuința timpul, a se ocupa, a-și pierde vremea (cu ceva). S-au mai văzut vreodată oameni așa de nebuni, cari să se zăbovească cu vuietul unui clopoțel ce se aude în vis? CONTEMPORANUL, II 323. Au doară socotiți, o, auzitorilor, că am venit aice să plîng pe vreun om lumesc, ce în toată viața lui după măriri deșarte s-au zăbovit...? ARHIVA R. I 39. – Variantă: (Mold.) zăbăvi (SBIERA, P. 268, CREANGĂ, P. 263) vb. IV.

ZĂBÁVĂ, (rar) zăbave, s. f. 1. Întârziere, încetineală, tărăgăneală. ◊ Expr. (Fam.) Un bob zăbavă = imediat, îndată. A-și face zăbavă = a-și pierde vremea, a întârzia. 2. Răgaz, odihnă. 3. Trecere de vreme; distracție. – Slav (v. sl. zabava).

ZĂBĂVÍ vb. IV. v. zăbovi.

ZĂBOVÍ, zăbovesc, vb. IV. 1. Intranz. A întârzia. ♦ Tranz. A face pe cineva să întârzie, reținându-l, oprindu-l, silindu-l să aștepte. 2. Intranz. A sta mai mult sau prea mult timp într-un loc. 3. Refl. (Înv.) A se ocupa, a-și pierde vremea (cu ceva). [Var.: zăbăví vb. IV] – Slav (v. sl. zabaviti).

zăbávă (pop.) s. f., g.-d. art. zăbávei / zăbắvii; pl. zăbáve / zăbắvi

zăboví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăbovésc, imperf. 3 sg. zăboveá conj. prez. 3 să zăboveáscă

zăbávă s. f., g.-d. art. zăbávei / zăbắvii; pl. zăbáve / zăbắvi

zăboví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăbovésc, imperf. 3 sg. zăboveá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăboveáscă

zăbávă s. f., g.-d. art. zăbávei / zăbắvii (pl. zăbáve / zăbắvi)

ZĂBÁVĂ s. v. întârziere.

ZĂBÁVĂ s. v. amuzament, distracție, joacă, odihnă, răgaz, repaus.

ZĂBOVÍ vb. 1. v. întârzia. 2. a întârzia, a sta. (Să nu ~ mult acolo!) 3. v. poposi. 4. a rămâne, a sta, (înv.) a prebândi. (Cât ai ~ la ei?) 5. v. aștepta.

ZĂBOVÍ vb. v. îndeletnici, ocupa.

Zăbavă ≠ grabă

A zăbovi ≠ a se grăbi, a (se) pripi

zăbávă (zăbắvi), s. f. – întîrziere, încetineală, răgaz. Sl. (bg., sb., sl., rus.) zabava (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 467). – Der. zăbavnic, adj. (încet, greoi), din sl. zabavinŭ cu suf. -nic, cf. bg., rus. zabavnik; zăbovi (var. zăbăvi), vb. (a întîrzia, a tărăgăna, a amîna, a tîndăli, a lucra de mîntuială, a se ocupa, a-și pierde vremea; a se întreține), megl. zăbovés, din sl. zabaviti, bg. zabavjam (o în loc de a datorită labialei anterioare, cf. poposi); zăboveală, s. f. (întîrziere, încetineală); zăbovitor, adj. (încet, greoi).

ZĂBÁVĂ f. 1) Lipsă de repeziciune; încetineală; tărăgănare. * Fără ~ fără întârziere. 2) Interval de liniște între două perioade de activitate intensă; răgaz. 3) Folosire plăcută a timpului; distracție; petrecere. [G.-D. zăbavei] /<sl. zabava

A ZĂBOVÍ ~ésc 1. intranz. pop. 1) A lucra cu zabavă; a munci prea încet. 2) A rămâne mai mult decât trebuie; a fi în zăbavă; a se reține; a întârzia. ~ cu răspunsul. 2. tranz. (persoane) A face să se rețină mai mult decât trebuie. /<sl. zabaviti

A SE ZĂBOVÍ mă ~ésc intranz. înv. A-și petrece timpul de muncă sau de odihnă; a avea o ocupație drept distracție. /<sl. zabaviti

zăbavă f. 1. întârziere; a plecat fără zăbavă; 2. amuzare: te-ai deprins a socoti amorul o zăbavă NEGR. [Slav. ZABAV, dificultate (rus.: petrecere)].

zăbovi v. a rămânea undeva, a întârzia: care tot mereu vorbește, el treaba și-o zăbovește PANN. [Vechiu-rom. zăbăvi = slav. ZABAVITI, a împiedeca].

zăbávă f., pl. ave și ăvĭ (vsl. zabava, dificultate, sîrb. rus. „amuzament”, bg. „zăbavă, amuzament”. V. zăbăvesc). Vechĭ. Ocupațiune, treabă. Amuzament, distracțiune. Azĭ. Întîrziere, amînare: a sosi fără zăbavă. Mold. nord. Pop. Nu zăbavă, fără zăbavă, curînd. Vechĭ. Nezăbavă vreme, fără zăbavă vreme, curînd.

zăbăvésc și (maĭ des) zăbovésc, v. intr. (vsl. za-baviti, a împedeca; bg. zabavĕam, bavĭy, întîrziĭ; sîrb. baviti se, a fi undeva, a rămînea, zabaviti, rus. zabávitĭ, a amuza, a întîrzia. V. iz-băvesc, iz-bîndă). Întîrziĭ: unde aĭ zăbovit atît? Vechĭ. Nu zăbovi vreme, nu trecu multă vreme; nezăbovind vreme, netrecînd multă vreme. V. tr. Întîrziĭ, țin, rețin: nu mă zăbovi atît! Maĭ rar. Întrețin, distrez, amuzez: a zăbovi un prieten bolnav. V. refl. Vechĭ. Întîrziĭ, trec timpu. Petrec, mă distrez, mă amuzez. Mă ocup: se zăbovea după vînat, să te zăboveștĭ cu sfînta scriptură (Let. 1, 44).

zăbovésc, V. zăbăvesc.

ZĂBAVĂ s. întîrziere, (pop.) zăbovire, (înv.) pesteală. (Să mergem acolo fără ~.)

zăbavă s. v. AMUZAMENT. DISTRACȚIE. JOACĂ. ODIHNĂ. RĂGAZ. REPAUS.

zăbovi vb. v. ÎNDELETNICI. OCUPA.

ZĂBOVI vb. 1. a întîrzia, (pop.) a pregeta, (înv. și reg.) a pesti, (reg.) a băciui, a îngădui, (fig.) a se încurca. (A ~ mai mult într-un loc.) 2. a întîrzia, a sta. (Să nu ~ mult acolo!) 3. a se opri, a poposi, a sta, a ședea, a trage. (A ~ la umbra unui stejar.) 4. a rămîne, a sta, (înv.) a prebîndi. (Cît ai ~ la ei?) 5. a aștepta, a sta. (Mai ~ puțin, că vin!)